Biserica Romano-Catolica

deosebirile dogmatice sunt doar câteva: conducătorul Bisericii Catolice este Papa, catolicii cred în Purgatoriu, Duhul Sfânt care purcede şi de la Dumnezeu-Tatăl, şi de la Dumnezeu-Fiul

deosebirile dogmatice sunt doar câteva: conducătorul Bisericii Catolice este Papa, catolicii cred în Purgatoriu, Duhul Sfânt care purcede şi de la Dumnezeu-Tatăl, şi de la Dumnezeu-Fiul (Filioque), împărtăşania care se face cu pâine nedospită (ostie). În Biserica Catolică există mai multe rituri pe lângă ritul majoritar roman împărtăşit astăzi, după Conciliu Vatican II, în limbile naţionale. Există catolici de rit bizantin (albanezi, arabi, români, ucraineni, unguri), de rit caldeean, de rit armean, de rit alexandrin (etiopieni şi copţi), de rit antiohian (sirieni şi maroniţi). Primele dovezi ale prezenţei catolicismului pe teritoriul românesc sunt din secolul al XI-lea, datorate unor călugări-misionari benedictini. Pe lângă ritul roman, în România există catolici de rit bizantin şi de rit armean.
Am discutat despre starea Bisericii Romano-Catolice din România cu Excelenţa Sa, Monseniorul Ioan Robu. Actualul Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti, Ioan Robu, s-a născut în 1944, la Traian (Neamţ), într-o familie catolică. Este preot începând din 1968. Între 1973 şi 1977, a făcut studii la Roma, după care, până în 1983, a fost profesor şi rector la Institutul Teologic din Iaşi. Este episcop din 1984 şi arhiepiscop începând din 1990.

"Aceasta a fost jertfa pe care a trebuit să o îndure biserica"
L-am întrebat pe IPS Ioan Robu despre cazurile de martiraj ale credincioşilor şi ierarhilor romano-catolici din perioada comunistă. Acesta ne-a vorbit despre figura luminoasă a monseniorului Vladimir Ghika şi despre episcopul Durkovici, care a murit ca martir. De asemenea, au fost nenumăraţi laici, de credinţă romano-catolică, care au fost persecutaţi, iar unii au şi murit. Biserica Romano-Catolică a avut statut de Biserică tolerată, ceea ce înseamnă că n-a mai fost posibilă succesiunea normală în cele şase dieceze. Au fost desfiinţate congregaţiile călugăreşti care aveau multiple angajamente în domeniul social. Spre exemplu, în Bucureşti "Fraţii şcoalelor creştine" care funcţionau în incinta Liceului Catolic din preajma catedralei. Din 1948, Biserica Romană a pierdut reţeaua de şcoli şi cea sanitară. "Aceasta a fost jertfa pe care a trebuit să o îndure biserica", ne-a spus IPS Robu. Dar, constatăm, comunităţile s-au păstrat peste tot - ceea ce este un lucru foarte important. În România există, astăzi, conform recensământului, aproximativ 1.400.000 de credincioşi catolici. Dar, se constată că foarte mulţi au plecat în străinătate în ultima vreme, iar în anumite comunităţi (din Moldova, spre exemplu) se constată un acut fenomen de îmbătrânire. Pe de altă parte, există deja comunităţi catolice de limbă română în mai multe ţări occidentale, iar în Italia, Spania, Irlanda, Germania au fost trimişi şi un număr de preoţi români care să-i slujească.

Un timp în care tradiţii diferite vor trăi bucuria credinţei
I-am amintit monseniorului Robu despre vizita Papei Ioan Paul al II-lea în România şi despre constatarea unor avizaţi observatori că astăzi există o atitudine de pasivitate: nu sunt exploatate suficient seminţele sădite atunci.
IPS Ioan Robu ne-a spus: "Asta nu are prea mare importanţă. A fost un eveniment agreat în egală măsură şi de unii, şi de alţii. Roadele acestei vizite nu pot fi cu uşurinţă identificate astăzi, când încă suntem aproape de acel eveniment. Cred că multe lucruri trebuie să aibă timp să crească şi să iasă la iveală. Eu spun aceasta, gândindu-mă la modul în care se întâmplă o convertire: dintr-o dată iese la suprafaţă o lucrare care durează, poate, de ani de zile. Cred că şi aici e vorba de o schimbare lentă a unor prejudecăţi, e vorba de o gândire nouă, purificată de amintirile urâte ale trecutului. şi acestea vor duce, cred, la un timp în care nu se vor mai simţi tensiuni între unii şi alţii, şi se va trăi bucuria credinţei (chiar de tradiţii diferite). Este cazul să nu mai considerăm că celălalt pune cumva ceva în pericol din biserica ta. În fond, eu cred că mergem spre o perioadă în care se va realiza ceea ce a zis Papa atunci. El şi-a dorit foarte mult o convieţuire a Bisericilor tradiţionale într-o adevărată dragoste frăţească. Eu cred că mergem spre acest timp. Însă, ca şi un pom, până ajunge la puterea lui deplină, are nevoie de timp. Tot astfel, şi această convieţuire frăţească are nevoie să crească în inimile noastre, în minţile noastre. şi, mai ales, este nevoie de o purificare a memoriei. Nu în sensul de a uita, ci de a încheia toate, aşa cum face un istoric când priveşte în ansamblu şi fără să piardă niciun amănunt - el este capabil să observe de la înălţime cursul vieţii, direcţia vieţii. şi aici, ne gândim la vizita Papei ca la un moment-cheie de pornire spre un timp mai aparte, mai plin de pace, între cultele istorice din România".

"Să iubeşti Biserica cealaltă ca pe Biserica ta"
Mai pot fi în concurenţă astăzi cele două Biserici - Catolică şi Ortodoxă, întrebăm?
"Nu se pune această problemă, pentru că dacă cineva ar percepe cealaltă Biserică ca pe un concurent ar fi îndreptăţit să o facă numai în sensul de concurent-partener. Căci, amândoi suntem chemaţi la răspândirea Cuvântului lui Dumnezeu, la trăirea acestui cuvânt. Nu pot să-l bănuiesc pe celălalt de intenţii care ar ieşi din acest cadru, fiindcă ar ieşi din cadrul care mi-l impune Evanghelia. Predicarea Cuvântului lui Dumnezeu îmi dă statutul care îmi limpezeşte mintea şi privirea pe care mi-o îndrept spre cealaltă Biserică, şi mă recunosc întrânsa, văzându-mă pe mine. Ca un reflex al lucrării din Biserica mea. Amintesc o vorbă a Chiarei Lubich - fondatoarea Mişcării Focolarelor, pornind de la "iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi": să iubeşti Biserica cealaltă ca pe Biserica ta.
Acestea sunt în gândul şi în inima mea pentru că nu există o altă cale a relaţiilor între cele două Biserici decât această atitudine de iubire faţă de cealaltă parte, în ciuda diferenţelor care persistă. Căci, miezul îl avem comun.
Când mă gândesc la Sfintele Sacramente (Taine), în mod deosebit la Sfânta Euharistie, care înseamnă prezenţa lui Hristos în mijlocul nostru, în mijlocul Bisericii Ortodoxe, ca şi în mijlocul Bisericii Catolice - acest lucru mă fascinează. şi diferenţele de tradiţie, de rit, sunt, pentru mine - şi nu numai pentru mine -, lucruri de care nu ne poticnim. Ci mai degrabă pornim de la esenţialul pe care îl avem împreună. ştim să sperăm într-o seninătate mare, care să caracterizeze relaţiile dintre noi şi convieţuirea în aceeaşi ţară, în mijlocul aceluiaşi popor.

"Acestea sunt în gândul şi în inima mea pentru că nu există o altă cale a relaţiilor între cele două Biserici (ortodoxă şi catolică) decât această atitudine de iubire faţă de cealaltă parte, în ciuda diferenţelor care persistă. Căci, miezul îl avem comun. şi diferenţele de tradiţie, de rit, sunt, pentru mine - şi nu numai pentru mine -, lucruri de care nu ne poticnim. Ci mai degrabă pornim de la esenţialul pe care îl avem împreună"
Arhiepiscop Ioan Robu

"A vorbi aproapelui pentru a acţiona asupra lui înseamnă a încerca să intri într-un suflet. Acest lucru îţi reuşeşte cu atât mai mult cu cât ştii să urmezi mai bine căile Domnului. Numai Dumnezeu este destul de subtil, destul de puternic pentru a pătrunde pretutindeni. Cei care sunt cu Dumnezeu intră în străfundul sufletului celorlalţi. Iar secretul acestui inviolabil adăpost al conştiinţei umane stă în cuvântul misterios pe care îngerul i l-a spus Mariei:
Domnul este cu tine!"
Monseniorul Vladimir Ghica
(1873- 1954)