Bătaia fără vânătăi

Ameninţări cu moartea, în faţa copiilor Georgiana P. şi-a cunoscut soţul în 1990. Ea era studentă, el renunţase la studii, făcea mici afaceri. S-au căsătorit în 1992. "El deja avea o

Ameninţări cu moartea, în faţa copiilor
Georgiana P. şi-a cunoscut soţul în 1990. Ea era studentă, el renunţase la studii, făcea mici afaceri. S-au căsătorit în 1992. "El deja avea o firmă, iar ideea era să lucrăm împreună, să-l ajut cu ce învăţasem, îşi aminteşte Ioana". Au venit primii copii, gemeni, a rămas acasă, să-i crească, până la un an. După aceea, nu s-a mai pus problema să intre în "firmele lui". Apăruseră tensiuni, reproşuri, discuţii. "Din convingeri personale, nu am renunţat la cel de-al treilea copil, spune d-na G.P. Aveam probleme de sănătate şi doctoriţa mi-a spus că sarcina este soluţia trimisă de Dumnezeu. şi aşa a fost: după ce am dus-o la capăt, nodulii de la sân au dispărut". Problemele, nu. Soţul începuse să bea, seară de seară, şi devenea tot mai violent. Când a lovit-o, a sunat la Poliţie. Asta l-a potolit. Nu a mai ridicat mâna, doar vocea. "ţipa:
te omor!
fără să ţină seama de copii şi asta mă durea cel mai tare". Au mai trecut opt ani fără ca Georgiana să aibă curaj să se împotrivească. Era din ce în ce mai deprimată. Nu a clacat pentru că soţul avea firme în alte oraşe şi stătea mai mult pe drumuri. Când venea, reîncepeau certurile.
Întâmplător, a văzut într-o revistă că psihologii oferă sprijin victimelor violenţei domestice. După un an de psihoterapie, a găsit puterea să-şi deschidă propria firmă. "Afacerea nu e mare, dar ne permite, mie şi copiilor, să trăim. Mai important e că mi-am dovedit că pot să fac ceva singură. Soţul m-a boicotat, cât a putut. Dădea telefoane, când ştia clienţii, să nu cumva să încheie un contract cu mine. " Între timp, a introdus procedura de divorţ.

Eram o proprietate, ca mobila din casă
- E uşor să divorţezi, când ai o afacere, când nu tremuri de grija zilei de mâine?
- Griji ai, mai ales la început. Totul depinde de mine. Dacă mă îmbolnăvesc şi nu mai pot lucra, nu are cine să-mi ţină locul. şi am trei copii de crescut. E un mare risc să o iau pe cont propriu şi mă trezesc deseori speriată că n-o să fac faţă. Soţul meu are o afacere mult mai prosperă. Dacă doream siguranţă financiară, rămâneam cu el.
- Ce v-a făcut să plecaţi?
- S-au adunat foarte multe în atâţia ani şi, la un moment dat, un incident fără valoare, nici nu mai ştiu ce a fost, m-a făcut să spun: gata, nu mai suport! Dar a fost nevoie să fac terapie până să pot să mă smulg.
- Ce voia, de fapt? Pentru ce vă certaţi?
- Să aibă controlul, să domine. Eram ca o proprietate, aşa cum avea mobila sau un teren. După ce am dat divorţ, nu-i venea să creadă. Pot spune că l-am şocat. A promis că se schimbă, a încercat să se poarte frumos, să mă întoarcă din drum. Era o formă de manipulare. După atâţia ani, îl cunosc - nu acceptă să piardă ceva, nu-şi recunoaşte eşecul. Sunt sigură că, dacă aş fi cedat, violenţele se repetau.

Îmi controla fiecare leu
- Totuşi, de ce aţi stat atâţia ani?
- Era un blocaj. La început, nu-ţi dai seama de efecte. Când depinzi de cineva, eşti mai vulnerabil. Dacă persoana, profitând de această dependenţă, îţi reproşează zilnic: tu nu faci nimic, eu ţin casa, îţi pierzi încrederea în forţele proprii. Îmi spunea: nu eşti capabilă de nimic, eşti o proastă... ajungi să crezi lucrurile astea. Din cauza certurilor nu dormeam noaptea, a doua zi eram ameţită, iar el sărea: vezi, eşti proastă!
- Nu vorbeaţi cu nimeni?
- Nu aveam curaj să vorbesc cu alţii. Îţi e ruşine, apoi te gândeşti: de ce mi se întâmplă mie, n-oi avea eu probleme? ţi-e şi frică, căci ameninţă: dacă faci scandal, te omor! Familia nu m-a ajutat. Lasă, spuneau, bine că ai o situaţie. Oamenii nu înţeleg de ce accepţi umilinţele, nu ştiu cât e de manipulator: când aveam o tentativă de a pleca, venea cu promisiuni. Va fi bine, vei avea tot ce îţi doreşti. O vreme se stăpânea, urma o altă ieşire. Noroc că lipsea cu lunile.
- Avea şi familia dreptate să vă invidieze situaţia materială…
-E uşor să spui: nu ai probleme materiale. De fapt, îmi controla fiecare leu, trebuia să păstrez toate bonurile. Nu admitea să nu ştie tot ce am făcut. Avea firme, stăteam în vilă şi trebuia să-i cer bani pentru biscuiţi. Astfel, putea să-mi reproşeze: nu eşti bună de nimic, fără banii mei, mori de foame. Am vrut să lucrez şi eu. La început, întreba: ce să te întorci la serviciu, cinci milioane, cât iei, dăm pe o bonă. După ce copiii au mers la grădiniţă spunea: ce să mai mergi, nu te mai angajează nimeni!

Nu mă interesa cu cine se vede, atât eram de resemnată
- Prietenele nu vă sprijineau?
- Ca să te controleze, te izolează! Întotdeauna mergeam singuri în concediu. Dacă venea cineva în vizită, vorbea urât, se purta rece. A venit dintr-o deplasare şi m-a găsit cu sora mea, a strigat tare să audă şi ea: ce mai caută şi asta aici, n-are ce mânca? Normal că ea n-a mai venit. şi telefoanele erau tot mai rare. De teamă să nu dea de el, nu suna nimeni. şi de Revelion, stăteam în casă singuri, în aceeaşi atmosferă încărcată. În ultimul an, după ce am făcut terapie, profitând şi de plecările lui dese am început să-mi vizitez prietenele.
- Avea alte relaţii?
- Nici nu mă interesa, atât eram de resemnată. Psihologul m-a ajutat să înţeleg ce mi se întâmplă. Am plecat singură, cu trei copii. Stau la părinţii mei, dar eu port răspunderea a ceea ce se întâmplă. E un stres să nu mă pot baza pe nimeni, dar şi o eliberare.

Lucrurile merg din rău în mai rău
- N-aţi căutat sprijin în biserică?
- Am fost, înainte de separare şi am primit dezlegare. Să ştiţi că situaţiile în care biserica dă dezlegare pentru divorţ sunt mai numeroase decât crede lumea. Pe vremuri, preoţii insistau să rabzi, dar să nu rupi familia. Atitudinea s-a mai nuanţat.
- Nu credeţi că familia mai poate fi păstrată?
- Nu sunt şanse. Ce am aflat, discutând cu alte femei în situaţia mea, este că niciodată lucrurile nu merg spre bine. Îţi spui că timpul le rezolvă, dar e tot mai rău, violenţele se agravează.
- Care a fost cea mai mare problemă?
- Izolarea. Eu vin în contact cu multă lume, dar neîncrederea e mare şi nu-ţi vine să spui nimănui ce probleme ai. Familia nu te prea ajută, iar agresorul face totul ca să rămâi singură. Dacă văd, într-un grup, o femeie că e retrasă, că nu vorbeşte cu nimeni, în primul rând mă gândesc că trece prin ce am trecut şi eu.

Consilierea psihologică a femeilor abuzate se centrează pe anumite teme: înţelegerea tipului de relaţie abuzivă; înţelegerea cauzelor care au declanşat şi factorilor care au menţinut ani de zile relaţia abuzivă; întelegerea comportamentului beneficiarei în raport cu agresorul; înţelegerea mecanismului prin care comportamentul violent se transmite din familia de origine a agresorului la familia actuală şi posibilitatea re-transmiterii la propriii copii. Este un proces dificil şi îndelungat.

Psihologii ajută victimele să găsească soluţii
Cristina Horia, director executiv al Fundaţiei Casa Blu: "Lunar, apelează la serviciile noastre un număr de 13-14 cazuri. Unele femei ne solicită pentru copiii lor, traumatizaţi de violenţele din familie. Soluţiile vin întotdeauna din partea beneficiarelor, decizia le aparţine în totalitate. Noi le oferim psihoterapie şi suportul emoţional de care au nevoie în atingerea obiectivelor pe care şi le-au propus. Avem şi un centru care oferă protecţie şi adăpost temporar femeilor obligate să-şi părăsească locuinţa."

Suport emoţional pentru divorţ
Psiholog Oana Nica: "Am lucrat cu d-na G.P. din primele zile ale venirii ei la Casa Blu. Este important ca femeile să-şi dea seama că au nevoie de ajutor şi să apeleze astfel de programe. Unele dintre ele decid să rămână în relaţia cu partenerul şi să descopere noi modalităţi de adaptare în familie. Alte cupluri vin la psihoterapie de grup, agresorul dorind să depăşească tensiunile şi să salveze relaţia. Dar există şi beneficiare care au decis separarea de partener, considerând că este cea mai bună soluţie. Le oferim suport pe tot parcursul procesului, le stăm alături, aşa cum procedăm şi cu doamna G.P., şi le asigurăm starea de confort emoţional necesar unui nou început."