BISERICA UNITARIANĂ

0
Publicat:
Ultima actualizare:

moment dat, acesta a realizat că trebuie să lupte împotriva trinitarismului, astfel încât a promovat o formă de protestantism radical şi mult mai liberal. Caracteristica principală este aceea

moment dat, acesta a realizat că trebuie să lupte împotriva trinitarismului, astfel încât a promovat o formă de protestantism radical şi mult mai liberal. Caracteristica principală este aceea că unitarienii nu cred decât în Dumnezeu, nu este acceptată dogma Sf. Treimi. Pentru ei, Duhul Sfânt este doar o formă de manifestare a puterii divinităţii, iar Iisus este fiul lui Dumnezeu la fel cum este oricare dintre oameni...

"Credinţa este un dar de la Dumnezeu"
Pentru o mai bună înţelegere a confesiunii unitariene am discutat cu Krizbai Bela, preot unitarian în Miercurea Ciuc. Cultul antitrinitarist a fost recunoscut odată cu edictul Dietei de la Turda din 1568. Prin acest edict se decretează că "Începând de astăzi, fiecare om este liber să-şi aleagă religia care doreşte pentru că credinţa este un dar de la Dumnezeu". Fiind antitrinitariani, membrii cultului nu-şi fac cruce. Concepţia unui unitarian despre Iisus este cu totul diferită faţă de alte confesiuni creştine: Iisus a fost un om deosebit, dar om; părinţii săi au fost Iosif şi Maria. Aşadar, în această confesiune, "Iisus este fiul lui Dumnezeu aşa cum suntem toţi" - ne spune preotul Krizbai Bela. Duhul Sfânt există, "este puterea lui Dumnezeu care lucrează în oameni, iar în unii lucrează în mod special"...
Chiar dacă unitarienii transilvani au pornit-o singuri pe acest drum, ei au astăzi corespondenţi în SUA, Japonia, India. Aflăm şi despre o federaţie internaţională care uneşte curentele unitariene existente astăzi în lume. În România sunt la ora aceasta între 80.000 şi 100.000 de unitarieni, susţine Krizbai Bela.
Traseul istoric al confesiunii după actul de înfiinţare a fost foarte aspru. Pentru început, întrucât principii ardeleni au fost, la rândul lor, unitarieni, timp de 200 de ani, religia majoritară a fost cea unitariană. Mari biserici, precum Biserica Sf. Mihail din Cluj, au aparţinut acestui cult. Ulterior, motivele politice au generat adevărate prigoane din partea principilor catolici din ultimii 300 de ani. De la 425 de parohii în sec. al XVI-lea, în anul 1700 nu mai erau decât 125. Astăzi, cultul unitarian - care are numai credincioşi de limbă maghiară - este organizat în cinci protopopiate şi are 141 de biserici, 125 de parohii şi 32 de filii. Cultul numără, în prezent, 110 preoţi. Organizarea are la bază principiul sinodo-prezbiterian şi are în fruntea sa un episcop şi doi curatori generali. În cadrul Institutului Teologic Protestant Unic din Cluj există o secţie unitariană, în plus, cultul mai are două şcoli teologice liceale.

Nu credem în învierea trupească, ci într-una spirituală
L-am întrebat pe preotul Krizbai Bela ce crede despre minunile făcute de sfinţi şi cele făcute de Iisus. "Noi tratăm destul de sceptic minunile biblice făcute de Iisus şi încercăm să le explicăm raţional." Pentru unitarieni, "Biblia nu este o lucrare dumnezeiască în sensul strict al cuvântului. Încercăm să ne explicăm cum au văzut credincioşii de atunci lucrurile". Unitarienii caută explicaţii raţionale pentru evenimentele relatate în scripturi. "Nu credem în învierea trupească, ci într-una spirituală. Iisus a fost un mesager al lui Dumnezeu, şi-a îndeplinit misiunea şi a murit. Nu vedem motivul pentru care Dumnezeu şi-ar fi schimbat propriile legi pentru a-l învia pe Iisus." Cum sunt interpretate atunci relatările nou-testamentare referitoare la Înviere? "Din punctul nostru de vedere, nu este important ceea ce s-a întâmplat după înviere, ci ceea ce a fost în timpul vieţii lui Iisus".
Cine s-a arătat apostolilor după Înviere - întrebăm? Preotul Bela ne spune că acele relatări au fost nişte metafore şi trebuie să mai ţinem cont şi de faptul că Evangheliile au fost scrise la o anumită distanţă în timp. El mai consideră că ultimele descoperiri, inclusiv cea a "Evangheliei după Iuda", nuanţează perspectiva asupra acelor timpuri şi vine în sprijinul credinţei unitarienilor. Totuşi, există în cadrul confesiunii şi şcoli de cateheză pentru copii şi tineri... Ce-i învaţă unitarienii pe aceştia cu privire la evenimentele legate de Înviere? Preotul Bela ne spune că unitarienii au rezerve faţă de tradiţia orală: "Noi spunem că Iisus a murit şi cu asta s-a terminat". Celelalte întâmplări sunt mai degrabă invenţii... "şi azi unii văd diverse lucruri - unii cred, alţii nu"...

E foarte greu să fii unitarian...
"Unii susţin că nici nu am fi creştini", ne spune preotul Bela. "E foarte greu să fii unitarian lângă alte credinţe".
Un alt aspect important este cel legat de "păcatul original". Unitarienii consideră că "noi suntem responsabili pentru propriile noastre păcate - nu credem în păcatul original. Iisus nu s-a sacrificat pentru păcatele noastre. El a murit din motive politice. Iisus a avut o puternică conştiinţă mesianică; el şi-a asumat acest sacrificiu pentru a da naştere unei noi mişcări spirituale".
Precum este şi la ceilalţi protestanţi, unitarienii au puţine sărbători: Adventul, Crăciunul, Paştele, Rusaliile. Ce mai este atunci Paştele - dacă nu cred în Înviere, întrebăm? Pentru unitarieni, Paştele "este o sărbătoare a învierii spirituale, adică a ideilor şi a preceptelor pe care Iisus le-a propovăduit". Dar Rusaliile ce sunt? "Rusaliile sunt momentul în care apostolii au realizat misiunea lor" - ne spune Krizbai Bela. "Noi zicem că a fost o chestiune metaforică acolo. Mesajul este că această învăţătură se adresează tuturor limbilor pământului". Ca şi în alte confesiuni protestante, mai există o sărbătoare cu aspect laic în ultima duminică a lui septembrie: "Ziua recunoştinţei" (dedicată roadelor pământului).
Care sunt "tainele" unitariene? Comuniunea şi botezul. Cu specificarea că actul comuniunii este "o chestiune simbolică" - spune preotul Krizbai Bela. Nota bene: în sensul dat de unitarieni, simbolul este o chestiune pur formală. Acelaşi lucru este şi botezul care nu are legătură cu păcatul originar, ci "(prin botez) ne afirmăm disponibilitatea pentru credinţa noastră".
Primul preot unitarian din Bucureşti a fost instalat în 1933 într-o biserică dărâmată astăzi. Deoarece nu există niciun alt spaţiu, unitarienii bucureşteni (în număr de aproximativ 400) sunt găzduiţi astăzi pentru serviciile religioase de biserica lutherană de limbă germană. Organizatoric, aceştia aparţin de Miercurea Ciuc.

O religie prin excelenţă intelectuală
O teorie particulară au unitarienii cu privire la ceea ce se-ntâmplă după moarte. "Noi credem într-o formă de existenţă spirituală după moarte, dar nu şi că există vreo formă de premiere sau de penitenţă." Unitarienii nu cred nici în existenţa raiului, nici a iadului. Ce se-ntâmplă cu cel care a greşit? "Indiferent de comportamentul său, se întoarce la Dumnezeu". Cum rămâne cu aspectele morale? Unitarienii se străduie să-i convingă pe cei înclinaţi spre rău prin mijloace lumeşti, laice, şi nu religioase. "Este foarte greu să faci managementul acestor oameni. Nu-i ademenim nici cu raiul, nici cu iadul nu-i speriem - asta este esenţa liberalismului nostru. Fiecare om are liberul arbitru, care este cel mai mare dar de la Dumnezeu. Unitarianismul este o religie prin excelenţă intelectuală. Trebuie să facem tot ce este posibil să-i ajutăm pe cei răi. Nu-i excludem de la taina comuniunii, dimpotrivă! Încercăm să ne perfecţionăm, să facem cât mai mult bine". Ce este binele - întrebăm? "Îl avem ca model pe Iisus, care poate fi un exemplu."

Căutăm totdeauna explicaţiile raţionale
În ceea ce priveşte minunile hristice ori ale sfinţilor, preotul Krizbai Bela consideră că acestea sunt mai degrabă forme de autosugestie datorate credinţei. "Există conceptul de minune la dumneavoastră?". "În general, nu. Căutăm totdeauna explicaţiile raţionale. Există lucruri pe care nu le putem explica încă (raţional). Minunile atribuite lui Iisus s-au întâmplat doar până la un punct. Oamenii acelor timpuri fiind foarte simpli, în momentul morţii lui Iisus, au avut o decepţie foarte mare - de aici şi o sumedenie de legende care au urmat, începând cu învierea."... "Există totuşi loc şi de mister?" "Da, Dumnezeu este mister!".

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite