Atenţie la înţepăturile de căpuşe în luna iunie!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Insectele sunt responsabile de cel puţin două afecţiuni deosebit de grave: boala Lyme şi febra butunoasă, ambele dificil de recunoscut. Neoficial, România se numără printre ţările cu cea mai mare răspândire a bolii Lyme, în ciuda diagnosticării ei tardive.

Românii care obişnuiesc să se refugieze în parcuri sau în păduri la sfârşit de săptămână pentru a scăpa de căldură trebuie să fie atenţi la înţepăturile de căpuşe, atenţionează medicii. Aceasta cu atât mai mult cu cât în luna iunie căpuşele sunt cele mai active, iar România se alătură ţărilor recunoscute pentru numărul mare de căpuşe.

„Bolile transmise prin muşcătura de căpuşă diferă în funcţie de arealul geografic şi de specie. La noi, căpuşele pot transmite microorganisme precum: Borellia Burgdorferi, Rickettsia conorii ori virusuri", explică medicul primar boli infecţioase Simin-Aysel Florescu de la Clinica de Boli Infecţioase şi Tropicale „Dr. Victor Babeş" din Bucureşti. Însă nu orice înţepătură de căpuşă favorizează îmbolnăvirea. De- a lungul timpului, s-a observat că numai cinci la sută din înţepături sunt responsabile de transmiterea unei infecţii.

Datorită simptomatologiei variate şi complexe, boala Lyme (borrelioaza) a fost numită, pe bună dreptate, boala cu o mie de feţe. Se apreciază că această afecţiune imită simptomele a peste 200 de boli. În aceste condiţii, nu este de mirare că se diagnostichează foarte greu, iar în cele mai multe cazuri este confundată cu boli precum scleroza multiplă sau reumatismul. În stadiul iniţial al bolii, înţepătura de căpuşă poate trece uşor neobservată, fiind asimptomatică, sau are manifestări specifice gripei.

Mai exact, după cinci-şase zile, timp în care are loc perioada de incubaţie, persoana în cauză începe să se plângă de dureri de cap, de stări de oboseală accentuată, de stare generală de râu şi, în plus, are febră şi frisoane. Din păcate, în acest stadiu al bolii, cei mai mulţi bolnavi preferă să se trateze singuri, în loc să ceară sfatul medicului. Acest lucru este însă de înţeles, întrucât cele mai multe persoane nici nu conştientizează faptul că au fost înţepate de căpuşe. În aceste condiţii, boala începe să se cronicizeze, deoarece infecţia se răspândeşte şi la organele interne, precum inimă, ficat, muşchi, articulaţii ori la nivelul sistemului nervos.

Febra butonoasă imobilizează bolnavul la pat

Căpuşele reprezintă şi o sursă de infecţie cu microorganismul Rickettsia conorii, care cauzează febra butonoasă. Datele statistice arată că 90% din cazurile de febră butonoasă sunt diagnosticate în luna iunie. Un semn distinctiv pentru această infecţie este pata de culoare neagră care apare în locul în care se produce muşcătura. Deoarece simptomele debutează după câteva zile de la înţepătură, şi în cazul acestei infecţii, vizita la medic este amânată. Problema este că microorganismul are o perioadă de incubaţie care poate fi cuprinsă între trei şi 12 zile. La finalul acestor zile, bolnavul manifestă febră de 40 de grade Celsius (poate persista două-trei zile), se plânge de dureri articulare, are o stare generală de rău, dureri de cap şi nu se poate ridica din cap. De asemenea, pe braţe şi pe picioare apare o erupţie de culoare roşie.

Antibioticele, prima măsură de tratament

Boala Lyme poate fi tratată, însă numai cu condiţia să fie diagnosticată în cel mai scurt timp după înţepătură. În acest caz, tratamentul constă în administrarea de antibiotice precum doxiciclină, amoxicilină şi cefuroxime. În medie, tratamentul se administrează timp de trei săptămâni. Netratată însă, boala se cronicizează, iar în această situaţie, tratamentul se va prescrie în funcţie de organul afectat de infecţie. În ceea ce priveşte febra butunoasă, aceasta se poate vindeca într-o săptămână dacă este tratată corespunzător, tratamentul putând fi stabilit numai de medicul infecţionist. În caz contrar, se poate ajunge chiar la deces.

Zonele umbroase, de evitat

Înţepăturile de căpuşă pot fi prevenite prin evitarea zonele umbroase din perimetrul parcurilor şi al pădurilor. Explicaţia este că cea mai mare parte din coloniile de căpuşe preferă locurile umede. De asemenea, în cazul în care aţi constatat că aţi fost înţepaţi, nu încercaţi să scoateţi singuri căpuşa, deoarece îi puteţi rupe capul, iar acest lucru favorizează răspândirea infecţiei. Cel mai bine este să mergeţi la Urgenţe.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite