Atenţie la carnea pentru Sărbători!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Carnea din magazine este avizată sanitar-veterinar, dar poate să nu fie proaspătă
Carnea din magazine este avizată sanitar-veterinar, dar poate să nu fie proaspătă

Şi anul acesta, ca în fiecare an, au apărut mai multe cazuri de trichineloză la persoane care au cumpărat carne neverificată din punct de vedere sanitar-veterinar. Culoarea, mirosul şi consistenţa cărnii ne pot ajuta să aflăm dacă este proaspătă sau nu. Totuşi, comercianţii ne pot induce în eroare cu câteva „retuşuri“.

Principalul mod prin care parazitul Trichinella se transmite la oameni este consumul de carne de porc şi de vânat infectate. Din păcate, aspectul şi mirosul cărnii nu ne ajută să ne dăm seama dacă este contaminată. Singurul mod prin care ne putem asigura că este bună pentru consum este verificarea avizului sanitar-veterinar. „Carnea nu ajunge în magazine fără a fi testată în acest sens, dar dacă o cumpărăm de la crescătorii particulari, adică din curţile oamenilor, trebuie neapărat să cerem documentul prin care se atestă că a fost verificată", atrage atenţia prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare din Bucureşti. În funcţie de organul în care se localizează larvele parazitului Trichinella, boala poate provoca pareze faciale, probleme de echilibru şi poate duce chiar la deces.

Aspectul şi mirosul trădează prospeţimea cărnii. Dacă, de exemplu, are o culoare ternă, cărămizie, şi nu roşie, aşa cum ar trebui, înseamnă că acea carne este veche.

Mirosul de oţet, un semnal

Totuşi, culoarea nu este un reper foarte sigur pentru a determina prospeţimea cărnii, întrucât comercianţii au găsit metode prin care să obţină roşul natural: injectarea de coloranţi. Carnea veche are un miros specific, de rânced, de drojdie ori de putrefacţie. Însă şi acesta poate fi „ascuns" prin spălarea ei cu oţet. Şi mâzga care se formează pe carnea învechită poate fi îndepărtată în acelaşi mod. Un indiciu pentru verificarea prospeţimii este textura cărnii. Atunci când o apăsăm cu degetul, ea trebuie să fie elastică şi să revină în poziţia iniţială, dacă este proaspătă. Dacă nu, forma degetului rămâne impregnată în carne.

Ficatul şi plămânii se alterează mult mai rapid decât carnea macră, iar dacă nu suntem atenţi atunci când le alegem, riscăm să suferim o toxiinfecţie alimentară. Parazitul Trichinella se localizează în muşchi (inclusiv în limbă), nu şi în organe, aşa încât nu există pericolul de trichineloză după consumul de organe. Ne expunem însă altor pericole dacă organele nu au fost verificate în prealabil de autoritatea sanitar-veterinară.

Organele sunt perisabile

„Plămânii, în special cei de vită, pot fi afectaţi de procese tuberculoase, iar prin consumul acestora se poate transmite uşor la om bacilul care provoacă TBC", spune profesorul Mencinicopschi. Atunci când cumpărăm organe, trebuie să fim atenţi ca ele să nu aibă pete pe suprafaţa lor şi să nu conţină chisturi ori calcifieri. Acestea sunt semne că animalul a fost bolnav, iar în cadrul controlului sanitar-veterinar organele se confiscă.

Evitaţi-o pe cea condimentată!

Pentru a ne asigura că vom consuma carne proaspătă, ar trebui să o evităm pe cea care este deja condimentată, gata pentru preparare. Condimentele pot masca uşor culoarea, mirosul şi chiar gustul cărnii vechi.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite