"Arhiva Adevărul" despre tabuurile privind Biserica, la Serviciul de Cadre al Scânteii

Partidul, Cadrele, Securitatea Şi Biserica

SECURITATEA, Biserica şI CADRELE
1951 - Direcţia Generală Politică din MAI toarnă la Scânteia pe un ziarist "fiu al bisericii"
Direcţia de Organizare şi Instructaj din Direcţia Generală Politică a MAI, către Ziarul Scânteia, Direcţia Cadre, "Vă trimitem o notă informativă, în original, dată de tov. Lt.Major Altkopf, referitor la numitul Ioan Popescu, corespondent al ziarului Scânteia din comuna Săcuieni, Târgovişte, semnat şeful Direcţiei de organizare şi instructaj, colonel, Drăgan Ilie şi şeful Secţiei Informare Partid, Căpitan, Stoica Vasile". O singură frază, două semnături, un număr de ordine R 56941 din 19 octombrie 1951. Multe instituţii de partid şi de stat pe manşeta documentului! şi un mic raport de securist tenace cu informaţii culese, după cum se va vedea, "de la faţa locului"! Toate pentru a-l "condamna" şi "executa" din punct de vedere cadristic pe un biet ziarist care, într-un registru de vizitatori de la Mănăstirea Cozia, s-a declarat "fiu al bisericii din părinţi preoţi".
Iată, în continuare, nota informativă-raport, datată 26 septembrie 1951, a locotenentului major M. Altkopf. "Subsemnatul Lt.Maj. M. Altkopf din G. fiind trimis de instituţie la cură la Călimăneşti, am vizitat cu ocazia unei excursii făcute împreună cu alţi tovarăşi din MAI şi Mânăstirea Cozia. În registrul de vizitatori pe care noi l-am cercetat, pentru a vedea cine se înscrie acolo, am găsit următoarele:

Ca fiu al bisericii din părinţi preoţi, scriu cu multă dragoste în această carte numele meu spre a-mi aduce amintire veşnică cu ocazia primei mele vizite la mânăstirea Cozia în ziua Sfintei Cruci.
14 septembrie 1951 ss Ioan Popescu
Corespondent "Scânteia"
Târgovişte, Comuna Săcuieni.

Am repetat textul exact cum l-am găsit, deoarece numitul şi-a dat calitatea de corespondent al Scânteii şi cred că trebuie să aduc la cunoştinţă acest lucru", spunea l-ent majorul Altkopft, în raportul său către superiori. Din păcate, doar aceste două documente, prinse unul de altul şi îngălbenite de vreme, le-am găsit, într-un dosar special (dosar de probleme), în fosta arhivă de Cadre a Scânteii. Nu mai există dosarul de cadre personal al fostului corespondent Scânteia, Ioan Popescu. Probabil că omul a fost chemat la Cadre, discutat în şedinţa de partid, dat exemplu - negativ - pe instituţie şi, dacă nu dat afară, cu siguranţă pus la index. De ce? Pentru că a încălcat politica partidului faţă de biserică şi faţă de mesajul ei "mistic şi retrograd", cum se spunea în documentele de partid ale epocii. Pentru că a încălcat un "tabu" înscris chiar în "fişa de cadre": "relaţia cu biserica"!

PARTIDUL, BISERICA SI CADRELE
1955 - Un dosar cu popi, cadre şi turnători - cazul "Herţeg", ziaristul ginere al unui preot "democrat şi fotbalist"
"Stimate tovarăşe Gh. Gheorghiu-Dej, Am fost pe teren în regiunea Baia Mare. Printre raioanele vizitate a fost şi raionul şomcuta Mare. Am stat de vorbă şi cu activiştii de partid şi de stat din raion, cu comunişti şi nemembri de partid. Am fost pe teren după dezbaterea documentelor plenarei din iunie a CC a PMR cu privire la lichelele care se băteau cu pumnul în piept că sînt ilegalişti, lovind în unitatea partidului nostru (unii îşi dădeau cu părerea că mai sînt destule elemente, unii chiar membri de partid, care fac pe luptătorii pentru socialism şi care în realitate nu dau dovadă de acest lucru. Un tovarăş care spunea aceste cuvinte îmi pune o întrebare:
Se poate ca în anii regimului de democraţie populară (şi nu în 1945, ci în 1955) un tovarăş care lucrează la organul central al partidului, Scânteia, să se căsătorească cu o fată de popă?
". Este începutul unei "scrisori informative" - în fapt, o delaţiune de partid, în numele şi în slujba partidului - adresată de un propagandist din teritoriu, un anume Alexandru Irculescu, chiar secretarului general al partidului, Gheorghiu-Dej. Finalul acestei părţi introductive a "scrisorii" către tătucul naţiunii este o întrebare retorică culeasă "din teren" în "regiunea Baia Mare" de Irculescu, care, la rândul său, a reprodus această temă de discuţie în scrisoarea adresată "tovarăşului Gh. Gheorghiu-Dej". Cum continua în depeşa sa către şeful statului iscusitul Irculescu? "Eu mi-am dat cu părerea că nu se poate. Dar tovarăşul (nr - care a pus întrebarea cu fata popii) mi-a dat numele concret. Chiar aici, la reşedinţa de raion, s-au petrecut astfel de lucruri. Unul Herţeg Ion a luat în căsătorie pe fata popii din şomcuta. şi am auzit că la Scânteia nu i-a făcut nimic. Ba, din contră, l-a primit şi candidat de partid. Acolo a motivat că e un popă democrat. Poate să fie democrat, dar e popă şi luptă împotriva noastră", îi atrăgea atenţia lui Gheorghiu-Dej acest Irculescu din Maramureş. După ce insista să atragă atenţia că "regimul l-a crescut pe Herţeg, s-a cheltuit la facultate cu el, a avut posibilitatea să lucreze într-un colectiv de comunişti, la Scânteia, ani de zile, unde a putut să-şi ridice nivelul politic aşa cum trebuie", Irculescu trăgea o concluzie tipică unui activist uns cu toate alifiile epocii. "Vă rog, tovarăşe Gheorghiu-Dej, să nu credeţi că am vreo intenţie de a-l ponegri - în primul rând pentru că nici nu-l cunosc (...) Nu ştiu precis dacă toate cele afirmate sunt juste. Cred totuşi că sunt întru totul adevărate deoarece tovarăşul activist de partid care mi-a relatat părea un om hotărît, cinstit, dârz. De fapt, am auzit şi prin ministerul (nr - posibil la MAI, posibil la Securitate, la Ministerul Securităţii Statului?) unde lucrez că la Scânteia ar mai fi cazuri asemănătoare şi în special se pronunţa acest nume (nr - Herţeg)". Cazul Herţeg demonstrează destul de limpede cum funcţiona bucătăria Secţiei Cadre. Probabil, Gheorghiu-Dej sau cei de la cabinetul său informaseră CC al PMR care sesizase Biroul organizaţiei de partid al Scânteii, iar aceasta pusese informarea-delaţiune la dispoziţia Serviciului Cadre, care l-a chemat la interogatoriu pe Herţeg. Acesta, la rândul său, a fost obligat să dea cu subsemnatul, adică să se toarne pe el, soţia şi neamurile sale, să-şi facă autocritica printr-o "Informare" adresată şefului "Cadrelor". "La primirea mea în rîndul candidaţilor de partid, fapt care a constituit o mare cinste pentru mine, biroul organizaţiei de bază mi-a recomandat să nu întreţin legături cu părinţii soţiei mele. Am ţinut seama de această recomandare, ştiind că ea poate fi verificată în cursul stagiului de candidat. La 27 iunie, încălcînd recomandarea organizaţiei de bază, am fost la părinţii soţiei mele, cînd am fost şi la mama mea, unde am stat o zi. Am făcut aceasta deoarece am dus acolo pe soţia mea cu copil de 3 luni (...) Desigur că această greşeală putea fi evitată dacă nu mergeam pe acolo şi organizam în altfel plecarea soţiei mele", recunoştea şi încerca să se disculpe în faţa celor de la Cadre ziaristul Herţeg. "Trebuie să arăt de asemenea că ei (nr - părinţii soţiei) n-au încercat niciodată să mă influenţeze cu ceva. Tatăl soţiei mele, chiar popă fiind, are vederi înaintate. Pînă cu cîţiva ani în urmă (acum a mai îmbătrînit) era portar la echipa de fotbal din comuna şomcuta Mare. De asemenea, a fost delegat la Bucureşti, la Congresul Partizanilor Păcii", încerca să-i ia apărarea socrului său, "preot-democrat", ziaristul, care, în final, mărturiseşte că, "în luna iulie, discutîndu-se documentele Plenarei CC al PMR, mi-am dat seama că am greşit mergînd pe la părinţii soţiei şi că trebuie să întrerup legăturile cu ei, întrucît, oricare ar fi vederile lor, prin însăşi meseria pe care o are, răspîndeşte misticismul". Din păcate, întrucât nu am găsit în Arhiva Scânteia dosarul personal de cadre al lui Herţeg, nu am putut afla ce s-a întâmplat până la urmă cu ziaristul care avea un cumnat, "popă democrat". Existenţa chiar şi a unui "popă democrat" în rândurile clerului din anii "50 spune multe. şi, în primul rând, spune că, încă de atunci, biserica începuse să bată "spre roşu". Cu voie de la Moscova.

1960, septembrie - Cazul preotului Zidăriţă, fratele ziarist de la Scânteia
O şocantă informare a unui "membru de partid şi preşedinte UCFS din Cislău" atinge apogeul "delaţiunilor de serviciu", din anii "50-'60. şi asta pentru că, după câte se va vedea, trece în revistă toată gama de tabuuri încălcate - culmea absurdului, aprioric! - de rudele unui ziarist la Scânteia: preoţia, deci relaţia cu biserica, apartenenţa la un partid istoric, PNţ, înscrierea într-o aşa-zisă organizaţie subversivă "Pajura neagră" şi, culmea, arestarea şi moartea la Canalul Dunăre-Marea Neagră. Să lăsăm însă faptele din dosar - dosarul Zidăriţă - să vorbească. La Serviciul Cadre al Scânteii ajunge o "informare" de patru pagini, privindu-l pe "ştefan Zidăriţă, corespondent la ziarul Scânteia". Ce spune această informare-delaţiune? Că "ştefan Zidăriţă are un frate preot" şi acest frate este "căsătorit cu fata lui Petrecu care pe timpul ţărăniştilor a fost perceptor şi, în anul 1945-46-47, făcea politică manistă". Informarea continuă cu dezvăluirea că "fratele lui ştefan Zidăriţă, care actualmente este preot, era redactor al ziarului Brazda Buzăului, organ reacţionar al lui Maniu" (...) "Acest preot făcea politică ţărănistă cu un învăţător Angelescu Gheorghe din com. Cofariu, raionul Buzău, ce este neam cu el fiindcă acest preot ţine pe nepoata lui Angelescu Gheorghe care a fost deţinut politic şi închis la Aiud (...) fiindcă era înscris într-o organizaţie subversivă Pajura Neagră", care "avea ca scop să distrugă podul de fier CFR dela Buzău în timpul cînd venea tov GHE. GHE DEJ din Uniunea Sovietică". Nota mai arată: "ştefan Zidăriţă este neam cu fostul deputat Petrescu (...) deputat în camera deputaţilor din Bucureşti al ţărăniştilor" care "era înscris în organizaţie subversivă şi a fost ridicat şi a murit pe canalul Dunăre-Marea Neagră (...) Toţi fraţii Petreşti făceau politică şi mînjea cu păcură şi baligă afişele Blocul Partidelor Democratice, împreună cu fratele lui Zidăriţă, care este preot, cu Gheorghe Angelescu, care a fost capul reacţiunii din Plosca Pîrscov"(...) "în anii "46-'48, ştefan Zidăriţă, împreună cu fratele lui, Tite Zidăriţă (nr - preotul), mergea prin Berca şi satele com. Cojanu, făcea politică manistă, punînd fluturaşi cu ochiul lui Maniu şi rupea afişile cu soarele"! La acest şocant şi kafkian denunţ-rechizitoriu, turnătorul Pamfil N. adaugă şi o pagină cu cinci nume de persoane de la care se puteau "culege informaţii": un fost secretar de partid, un învăţător, un preşedinte de sfat popular, agent sanitar şi un "plutoner". Care a fost urmarea delaţiunii lui "tov Pamfil"? Lui Zidăriţă i s-a deschis "dosar de cercetare" la Serviciul Cadre. Un cadrist de la Scânteia şi-a făcut o schemă de lucru şi s-a deplasat pe teren. Pe teren, cele afirmate de delatorul de partid "tov Pamfil" s-au confirmat doar parţial, respectiv, doar faptul că ziaristul avea, într-adevăr, un frate preot. Concluzia cadristului care a făcut o informare către superiorii săi a fost că afirmaţiile lui tov Pamfil N "sînt neîntemeiate" şi că, în ce-l priveşte pe preotul Zidăriţă, "Comitetul regional de partid Ploieşti ne-a informat că preotul Zidăriţă are o comportare bună, este apropiat regimului democrat". Să fi "brichisit" (cum spune generalul de securitate Pleşită) comuniştii sau, de ce nu, "organele de securitate, care aveau directive de partid să urmărească şi să penetreze biserica, pe "popa Zidăriţă", aşa cum a fost probabil şi cazul preotului democrat rudă cu ziaristul Herţeg, prezentat anterior? Din cele trei cazuri prezentate mai sus reiese clar care era rolul Serviciului Cadre (al Scânteii) în patrulaterul "PARTID-CADRE-SECURITATE-BISERICĂ". Serviciul Cadre dădea ritmul şi tonul la "pasul de defilare" în lupta partidului cu misticismul propagat de Biserică. Serviciul de Cadre era poliţia politică a Bisericii, ca instituţie, aşa cum era portdrapelul poliţiei politice a întregului sistem comunist.