Adaptaţi-vă dieta în funcţie de sezon

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trecerea de la un anotimp la altul influenţează metabolismul şi aproape toate funcţiile organismului. Pentru menţinerea stării de sănătate, specialiştii ne recomandă să ne alcătuim regimul alimentar ţinând cont de perioada din zi şi de luna în care ne aflăm.

Aşa cum unele persoane au bioritm diurn, adică sunt mai active dimineaţa, iar altele au bioritm nocturn, având randament maxim seara, şi alimentele pot fi clasificate în diurne şi nocturne.

„Este cunoscut cazul oului care, dimineaţa, are virtuţi nutriţionale deosebite, la prânz devine aliment obişnuit, iar seara este indigest. La fel portocalele, roşiile, morcovii, mazărea, fasolea, carnea şi căpşunile", afirmă profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare, în cartea sa „Noua ordine alimentară. Şi noi ce mai mâncăm?".

În schimb, andivele, conopida, varza, ţelina, ridichile, cartofii, peştele, merele, perele, bananele, nucile şi migdalele sunt considerate alimente nocturne.

Primăvara, corpul are nevoie de detoxifiere

Specialiştii ne atrag atenţia că, dacă iarna funcţiile organismului sunt încetinite, odată cu venirea primăverii, procesele de detoxifiere sunt accelerate.

De aceea, în această perioadă este indicat să includem în alimentaţie verdeţurile de sezon (urzici, untişor, salată, ridichi, ceapă verde, morcov, mazăre nouă) şi să limităm consumul de carne. Totuşi, pentru a asigura organismului necesarul de proteine de origine animală, este indicat să consumăm peşte (păstrăv, ton).

Surse de vitamine şi de minerale esenţiale

Fructele şi legumele sunt principala sursă alimentară de vitamina C, dar conţin şi vitamine din grupul B (leguminoase, seminţe), vitamina E (seminţe, mazăre), acid folic şi vitamina K (legumele verzi).

„Vegetalele sunt şi o sursă importantă de minerale, în special din categoria celor alcaline (potasiu, sodiu, calciu, magneziu), contribuind astfel la echilibrarea unei diete predominant acide (cauzată de consumul de carne, ouă, cereale, grăsimi şi de zaharuri) din timpul sezonului trecut. Produsele vegetale au un conţinut bogat de fibre, cu rol esenţial în buna funcţionare a colonului, dar şi în scăderea nivelului colesterolului şi glicemiei postprandiale (de după masă)", explică medicul specialist în diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice Mihaela Gologan de la Centrul Medical Unirea.

Dintre alimentele primăverii, păpădia tonifică şi detoxifică cel mai bine organismul şi protejează celulele ficatului, iar morcovul are efecte de diminuare a oboselii fizice şi cerebrale şi de stimulare generală a organismului.

Şi cireşele de mai sunt utile în detoxifierea organismului, în special pentru eliminarea toxinelor rezultate în urma consumului de carne şi de organe. În plus, ele au proprietăţi antiinflamatoare şi ne protejează împotriva unor forme de cancer.

Trufandalele au efect anticancerigen

Fructele şi legumele de sezon au cel mai mare conţinut de antioxidanţi şi, prin urmare, previn bolile cardiovasculare şi unele tipuri de cancer.

„Un exemplu îl constituie carotenii, pigmenţii ce dau culoare vegetalelor. Din această categorie fac parte betacarotenul (care se găseşte în morcovi, spanac şi în varză) şi care are rol antioxidant, luteina (conţinută de spanac, de dovlecei şi de broccoli), care este protector ocular, dar care are şi proprietăţi anticancerigene", spune medicul Mihaela Gologan.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite