90% din bolnavii cu BPOC, nediagnosticaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproximativ 4% din populaţia lumii suferă de bronhopneumopatie obstructivă cronică (BPOC), iar mai mult de jumătate din aceştia nici nu ştiu că sunt bolnavi.

La noi în ţară situaţia este şi mai alarmantă, în doar 10% din cazuri fiind stabilit un diagnostic cert. „În România, există circa un milion pe persoane cu BPOC, însă doar 100.000 sunt diagnosticate. Mai grav este că din acestea numai 50% urmează permanent tratamentul", spune prof. dr. Florin Mihălţan, preşedintele Societăţii Române de Pneumologie şi membru fondator al fundaţiei „Aer Pur" România.

BPOC este cauzată în principal de fumat şi de expunerea la poluare sau la substanţe iritante, manifestându-se prin dificultăţi respiratorii, tuse şi capacitate scăzută la efort. Dacă nu este tratată corespunzător, boala se agravează, putând duce la deces. Pentru a ţine boala sub control, persoanele cu BPOC trebuie să urmeze întocmai recomandările medicului în ceea ce priveşte tratamentul şi controlul medical periodic.

În acest sens, fundaţia Aer Pur va demara pe data de 1 mai programul BPOC 360º. Prin acest demers, bolnavilor li se va aminti lunar, prin intermediul unui mesaj text trimis pe telefonul mobil, despre necesitatea reînnoirii reţetei la medicul de familie, şi la fiecare trei luni, despre necesitatea controlului funcţiei pulmonare la medicul specialist. 

Citiţi mâine în „Adevărul Sănătate“

- Dosar: Te chinuiesc durerile de cap? Iată soluţiile!
- Care sunt cele mai frecvente cauze ale migrenelor
- Metode terapeutice cu efecte garantate
- REPORTAJ: Când au de suferit bărbaţii cu adenom de prostată
- Pro şi contra naşterii prin cezariană
- Atenţie la ceaiurile de slăbit!
- Ce trebuie să ştii despre uleiul de palmier
- Cum ne oscilează apetitul sexual

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite