120 milioane dolari si 850 miliarde lei pentru incalzirea din iarna preelectorala

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Centralele termice aruncate in carca autoritatilor locale vor primi bani de la buget sau din credite externe garantate de stat

"O problema prioritara a guvernului in perioada care urmeaza consta in pregatirea localitatilor pentru iarna care urmeaza, in mod deosebit pentru asigurarea caldurii in locuinte si in institutii publice, precum si pentru reducerea valorii facturi la consumator" - a declarat luni, in cadrul videoconferintei cu prefectii, premierul Adrian Nastase. In acest scop, guvernul are doua programe speciale. Primul vizeaza 29 de orase si municipii, inclusiv cele 15 care au preluat in patrimoniul lor centrale din sistemul Termoelectrica, pentru a caror reabilitare si aprovizionare cu combustibili guvernul va aloca 850 miliarde lei, din bugetul pe anul 2003. Al doilea program consta in formarea si asigurarea stocurilor de combustibili necesari centralelor termice aflate in proprietatea consiliilor locale sau judetene. Este vorba de 22 de centrale termice si electrice de termoficare, pentru care guvernul va garanta, in proportie de 100%, contractarea unor credite externe insumand 120 milioane dolari. "Doresc sa atrag atentia ca peste 70 la suta din acesti combustibili vor trebui achizitionati de pe piata interna" - a spus Adrian Nastase. Premierul a cerut autoritatilor locale ca in fiecare judet si la nivelul tuturor localitatilor care au sisteme de incalzire urbana sa fie intocmite programe de revizii si reparatii ale instalatiilor, precum si grafice de asigurare a stocurilor de combustibili. "Atrag atentia ca fondurile care se pun la dispozitie din surse ale bugetului de stat se vor acorda numai pe baza de proiecte intocmite de fiecare localitate si ca aceste fonduri trebuie utilizate pana la sfarsitul acestui an" - a spus Nastase.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite