Fata cu mărţişoare

Iolanda Voicu, absolventă a Facultăţii de Arte Decorative şi Design, se pregăteşte de zor pentru cea de-a cincea participare la Târgul de Mărţişor, găzduit în fiecare an de Muzeul

Iolanda Voicu, absolventă a Facultăţii de Arte Decorative şi Design, se pregăteşte de zor pentru cea de-a cincea participare la Târgul de Mărţişor, găzduit în fiecare an de Muzeul Ţăranului Român din Bucureşti .

Purceluşi roz, grăsuţi şi veseli, broaşte ţestoase cu punctişoare multicolore pe carapace, şoricei cu mustăţi de gută, steluţe de mare, floricele, inimioare...

Februarie e o lună nebună pentru Iolanda. Modelează, taie, pictează, lipeşte, lăcuieşte, a antrenat toată familia în aventura ei din fiecare an. Tânăra artistă şi-a propus să se prezinte la târgul de la Muzeul Ţăranului Român cu o mie de mărţişoare, aşa că-i dă bătaie să termine la timp minunăţiile cu şnur alb-roşu.

"Eram patru fete în cameră, în căminul facultăţii de pe Strada Occidentului. Şi-n februarie, în fiecare noapte, stăteam şi lucram la mărţişoare până la 5-6 dimineaţa. Era frumos, în fiecare cameră se întâmpla la fel..." Iolanda Voicu era în anul II la Facultatea de Arte Decorative şi Design din cadrul Universităţii de Arte din Bucureşti când a mers prima oară la târgul de mărţişoare de la Muzeul Ţăranului Român.

"Făcusem tot soiul de feţişoare, măscuţe, steluţe de mare... 150 în total." Între timp, a terminat facultatea, lucrează într-un atelier din Centrul Vechi, dar nu şi-a abandonat obiceiul de a merge cu mărţişoare la târgul de la muzeu. Are 24 de ani, e la a cincea participare şi are în plan o mie de minuni multicolore: "Trei sute de broscuţe, două sute cincizeci de şoricei, câte o sută de purceluşi, inimioare, steluţe, floricele... Steaua de mare e modelul clasic, e singurul pe care l-am păstrat din primul an. Broscuţele ţestoase se vând însă cel mai bine, anul trecut n-am rămas cu niciuna".

Pictatul, etapa cea mai migăloasă

Îţi trebuie răbdare, asta-i clar. Că-i mult de bibilit la mărţişoare. Presată şi rotită de degete îndemânatice, pasta ceramică ia forme diverse şi ingenioase: o codiţă, un picioruş, o ureche de şoricel. Odată îmbinate toate componentele, mărţişorul provizoriu se lasă de pe o zi pe alta la uscat. Abia apoi începe migălitul. Dintr-o lună - cât şi-a programat pentru operaţiune -, două săptămâni întregi sunt rezervate pictatului. Porcuşorul capătă ochi şi copite, carapacea broscuţei devine verde-albăstruie, floricica se înviorează cu puţin roşu la petale. Puţin lac pe deasupra şi mărţişorul e gata.

"La broasca ţestoasă pictez cel mai mult, 10-15 minute, că are multe cerculeţe, punctişoare... Steaua de mare e simplă, o fac într-o singură culoare şi-i mai dau apoi o patină, cu auriu. Că auriul prinde foarte bine, e o culoare apreciată de public." Iolanda râde. Da, trebuie să se adapteze gusturilor. "Eu am fost în anii trecuţi la târg şi cu un alt tip de mărţişoare, din flori şi frunze uscate. Am stat să le lipesc, să le combin, dar nu mergeau, nu se vindeau. Oamenii vor lucruri colorate, care le sar în ochi."

Ei, dar am uitat ceva. Înainte de orice, se fac anourile, câte unul pentru fiecare mărţişor. Aşa le zic cunoscătorii. Pentru omul simplu, e vorba de agăţători, cele de care se va prinde şnurul alb-roşu la final. Cerculeţele de sârmă subţire, înfipte în pasta ceramică, nu se găsesc de cumpărat, aşa că Iolanda le face, cu mânuţa ei, din sârmă.

"Din sârma de la firele de telefon. Asta-i cea mai bună. Iau firul, îl dezizolez de plasticul de deasupra, şi asta e!" Păi şi firul de telefon de unde? "Foarte greu se găsesc, tata se străduieşte să facă rost." Şi de plasticul care acoperă sârmuliţa cum scapă? "Cu patentul de la tata. Chiar am zis că, după târg, o să-mi cumpăr un set de lucru."

Şnururile, o problemă

Că veni vorba de procesul de fabricaţie, iată de ce are nevoie Iolanda pentru o mie de mărţişoare: 3 kilograme de pastă ceramică, "una fină, în care nu apar fisuri după modelare", culori acrilice - "îmi cumpăr doar culorile primare şi nonculorile şi le amestec apoi între ele până îmi ies ochii, că, dacă vrei să ai o gamă variată de nuanţe, dai şi 2-3 milioane" - pensule foarte subţiri, "să nu fie sintetice, că se tocesc şi nu fac vârf", gută de pescuit pentru mustăţile şoriceilor, anourile de care v-am povestit şi o mie de şnururi.

Cu şnururile e o adevărată aventură. Nu prea se găsesc în mercerii şi, dacă se găsesc, sunt scumpe foc. Aşa că tinerii artişti preferă varianta angrourilor. Merită, dai 3 lei noi pe 100 de şnururi, chiar dacă incursiunea îţi pune nervii la încercare: "În anii trecuţi, ne duceam undeva, în spatele Casei Presei Libere. Arăta jalnic.

Dar anul ăsta toată lumea a început să sune disperată: <> Aşa că trebuie să merg în Europa, ca să iau vreo 5.000 de şnururi, şi pentru mine, şi pentru prietenii mei. Dar la târg se mai întâmplă să rămâi fără şnururi şi începem să ni le vindem între noi. Că fără şnur nu faci nimic!".

Tata, mama - sprijin de nădejde

Dacă tatăl e cel care-o ajută cu patentul, mai face şi agăţătorile, mama Iolandei e responsabilă cu realizarea plicurilor, "din coli simple sau din hârtie de ambalaj". Şi mai dă, câteodată, şi primul strat de culoare. Că etapele sunt clare:

"Mai întâi modelez toate mărţişoarele şi abia apoi m-apuc de pictat". Albe şi cuminţi, zecile de animăluţe făcute pân-acum aşteaptă să capete culoare, în cutii care-au adăpostit până mai ieri pliculeţe de ceai.
La sfârşit de tot, Iolanda îşi evaluează munca şi stabileşte preţul, în funcţie de efortul depus: "Anul ăsta, o să am preţuri de la 2 lei noi steluţele, că-s cele mai simple, la 5 lei broscuţele, cel mai migălos model". Îi place la târgul de la Muzeul Ţăranului Român: "Îmi revăd colegii, prietenii. Vin şi mulţi absolvenţi ai facultăţii, chiar dacă s-au angajat şi au salariu.

Asta e sursa de venit de primăvară". Iolanda râde, dar nu prea-i râsul ei: nu-i chiar aşa de simplu pentru un tânăr artist să-şi găsească drumul odată ce-a terminat facultatea.

Concurenţa, "chinezăriile" din Piaţa Romană

Dacă la târg se vede înconjurată de frumos şi de modele variate, "am văzut în anii trecuţi un mărţişor tare simpatic: un cleşte de rufe şi pe el, o buburuză", Iolanda se încruntă când aduci vorba de chinezăriile ce apar pe străzi în prag de Mărţişor: "Cei de la Romană, ei sunt concurenţa noastră. Vin cu tot soiul de plastice, din ce în ce mai urâte".

La Muzeul Ţăranului Român e altceva. O comisie evaluează, în fiecare an, operele în miniatură: "Te duci cu un plic cu modelele tale, îl laşi acolo şi ţi se comunică telefonic dacă eşti acceptat sau nu". Anul acesta, porţile Târgului de Mărţişor vor fi deschise timp de patru zile, între 28 februarie şi 2 martie.

>> Mai întâi modelez toate mărţişoarele şi abia apoi
m-apuc de pictat
Iolanda Voicu
artistă