Un incendiu la fiecare jumatate de ora, in noaptea sfanta a Invierii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Noaptea Invierii Domnului ar fi trebuit sa fie un moment de bucurie pentru fiecare dintre noi. Dar bucuria a fost umbrita de incidente neplacute. In noaptea Invierii, in Capitala si zonele adiacente

Noaptea Invierii Domnului ar fi trebuit sa fie un moment de bucurie pentru fiecare dintre noi. Dar bucuria a fost umbrita de incidente neplacute. In noaptea Invierii, in Capitala si zonele adiacente acesteia, a avut loc un incendiu la fiecare jumatate de ora. Pompierii militari au intervenit la 14 incendii, dintre care 12 numai in Bucuresti. Majoritatea incendiilor au izbucnit din cauza lumanarilor uitate aprinse. Cu toate ca generalul de brigada Aurel Udor, comandantul Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta al Municipiului Bucuresti (ISUMB), a recomandat cetatenilor sa fie atenti unde pun lumanarile cand se intorc de la Slujba de Inviere, populatia nu prea a tinut cont de aceasta. Astfel, in urma incendiilor trei gospodarii din Rahova si Ferentari au ars in totalitate fara a produce victime umane. La cele 14 incendii au participat 188 de pompieri militari cu 21 de masini cu apa si spuma. Si politia rutiera a avut doua zile agitate, mai ales cei de la Ilfov. Astfel, s-au produs cinci accidente rutiere soldate cu un mort, un ranit grav si patru raniti usor. Tamponarile au fost la ordinea zilei. Astfel, in sectorul 1 au avut loc 12 tamponari, in sectorul 2, patru, in sectorul 3, patru, in sectorul 4, cinci, iar in sectorul 6, doua. In ceea ce priveste jandarmii, putem spune ca acestia au avut parte de liniste, cu o singura exceptie. Seara de 1 mai a fost nefasta pentru un tanar aflat pe litoral. Acesta a decedat in urma bataii administrate de 10 persoane in Padurea Comorova, zona Popasul Caprioarelor din apropierea statiunii Neptun. Totul a pornit de la o altercatie intre doua grupuri, pe fondul consumului excesiv de alcool. Pentru prinderea agresorilor, politistii si jandarmii au constituit filtre in urma carora sase persoane au fost retinute.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite