Cum sa ne ferim de cainii agresivi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Saptamana trecuta, la Arad, doi copii si parintii lor au fost atacati de caini Rottweiler. O fetita pe patru ani a fost grav ranita si, ulterior, a fost supusa unei interventii chirurgicale. Acest

Saptamana trecuta, la Arad, doi copii si parintii lor au fost atacati de caini Rottweiler. O fetita pe patru ani a fost grav ranita si, ulterior, a fost supusa unei interventii chirurgicale. Acest incident demonstreaza ca problema cainilor agresivi n-a fost rezolvata. "Pe de o parte avem de-a face cu o lipsa de interes din partea autoritatilor, iar pe de alta parte exista o lipsa de educatie a populatiei in relatia cu animalele", ne-a declarat Florian Irimiea, dresor si cordonator al proiectului "Caini pentru oameni", derulat de "Pfier Pfoten". Acesta mai spune ca, in Romania, legea nu se prea aplica. "Exista o lege de protectie a animalelor, dar nu are reguli clare de aplicare. in ceea ce priveste animalele periculoase, trebuie, in mod obligatoriu, identificati cainii cu potential agresiv", mai spune Florian Irimiea. Rasele de caini agresivi sunt: Pit-bull, Bandog, Rottweiler, Mastif, Ciobanesc Caucazian, Mastino Napolitano, Boerbull, Tosa, Fila Braziliero, Cane Corso si American Stafford. "Proprietarii acestor caini au obligatia sa-si inregistreze animalele la Asociatia Chinologica si sa inscriptioneze in mod vizibil, la intrarea in apartament ori in curtea casei, avertismentul "Caine periculos", pe o placuta cu dimensiunile de 15/25 centimetri. Plimbarea cainilor periculosi sau agresivi este permisa numai daca acestia poarta botnita, sunt tinuti in lesa sau ham, si se poate realiza numai in locuri special amenajate", ne-a mai declarat Florian Irimiea. De cealalta parte, oamenii ar trebui sa stie cum sa se poarte cu un caine, cum sa se apere in cazul unui atac. "Oricat de bland ar fi un caine, nu trebuie lasat niciodata singur cu un copil. Atunci cand un copil se joaca cu un caine, trebuie sa va asigurati ca este si un adult aproape de ei. Daca va musca un caine, nu va smuciti. Daca va trageti mana, de exemplu, agravati efectele prizei. Trebuie sa va dominati durerea si frica, fara sa le aratati cainelui. Nu tipati, caci acest lucru il enerveaza si mai tare pe un caine agresiv. incercati sa-i vorbiti cu o voce grava, pentru a-l calma. Niciodata nu trebuie sa incercati sa scapati fugind. Chiar daca sunteti pe bicicleta, tot cainele este cel care alearga mai repede. in mod natural, un caine urmareste pe oricine alearga, inclusiv un copil la joaca. Chiar daca se prinde in joc, urmarirea il excita si poate trezi in el instinctele de vanator", mai spune Florian Irimiea. De asemenea, mai spune dresorul, un caine nu trebuie atins cand este legat. "Cand cineva se afla in fata unui caine care maraie, nu trebuie sa fuga, ci sa stea nemiscat si sa nu tipe. in felul acesta, in marea majoritate a cazurilor, cainele isi pierde interesul. Atunci trebuie sa va retrageti foarte incet. Daca reincepe sa maraie, trebuie sa ramaneti, din nou, nemiscat, pana se linisteste", a mai spus dl. Irimiea.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite