Esca: "Fiica mea e asistenta ideală" - Revista presei mondene

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Presa mondenă de astăzi scrie despre perioada de refacere a Andreei Esca, scandalul iscat de şcoala de fete a Madonnei sau succesul Innei în Marea Britanie. Printre alte subiecte, Marinela Avadani a fost înlocuită, iar fundaţia “Brittany Murphy” înfiinţată ilegal.

Esca: "Fiica mea e asistenta ideală". Alexia îi aduce Andreei tava cu mâncare la pat şi îi face masaj la piciorul operat. Andreea Esca se reface la domiciliu după operaţia suferită la Viena, când i-au fost montate şuruburi de titan la genunchi. Andreea Esca încă nu a scăpat de amintirea accidentului de pe pârtia de ski de la Poiana Braşov, de acum două săptămâni, în urma căruia s-a ales cu piciorul fracturat, scrie Click.

Madonna lasă 200 de oameni pe drumuri.
Circa 200 de oameni care locuiesc în apropiere de capitala statului Malawi, Lilongwe, au fost evacuaţi pentru a face loc şcolii de fete pe care Madonna vrea să o construiască. Scandalul a început când un delegat din Lilongwe a sosit în sat şi i-a informat pe oameni că trebuie să-şi părăsească locuinţele, pentru că terenul pe care sunt construite a fost cumpărat de Madonna, potrivit Click.

Inna, pe primul loc în Marea Britanie. După succesul înregistrat de Inna cu piesa "Hot" în topul american Billboard, unde s-a situat pe locul unu în Hot Dance Airplay, Inna a pătruns şi pe piaţa britanică de muzică. După numai câteva zile, pieasa focoasei românce se află deja pe locul unu în topul celor mai difuzate piese în cluburi. Succesul a fost înregistrat după ce "Hot" s-a difuzat la cel mai important post de radio britanic, BBC Radio One, anunţă Libertatea.

Marinela Avadani a fost înlocuită.
La numai câteva zile după ce Marinela Avadani a anunţat că părăseşte trupa pentru a se lansa solo, fostele colege i-au şi găsit o înlocuitoare. Trupa Dolls este din nou în formulă completă. Marinela Avadani s-a retras optând pentru un proiect muzical pe cont propriu, notează Cancan.

Fundaţia “Brittany Murphy” înfiinţată ilegal.
Fundaţia de caritate “Brittany Murphy” înfiinţată de soţul actriţei, Simon Monjack, nu are acte în regulă, anunţă site-ul contactmusic.com. Organizaţia cu pricina, care a fost întemeiată de soţul răposatei vedete, Simon Monjack, în colaborare cu mama lui Brittany, Sharon Murphy, nu este înregistrată ca şi companie de caritate nici la U.S. Internal Revenue Service (IRS), nici la Statul California, aşa cum prevede legea, potrivit Libertatea.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite