Adevarul.ro

Dilema Argentinei:

Florel Manu , Grigore Cartianu
Sâmbătă 17 oct 2009

VIDEO Ultima vânătoare: măcel la fazani

Paralela noastră cea de toate zilele, de Petre Barbu

Mai citeşte şi:

Întâlnirea de la Moscova, din 4 decembrie 1989, nu a schimbat comportamentul lui Nicolae Ceauşescu. Cu toate că liderul sovietic, Mihail Gorbaciov, l-a avertizat pe Ceauşescu în privinţa rezistenţei pe care o opune schimbărilor iniţiate de URSS, la Bucureşti lucrurile stagnau.

Despotul român s-a întors extrem de nervos de la Moscova. Cei care l-au însoţit în avion şi-l amintesc ca fiind „irascibil“. Îi sărea ţandăra din orice şi nu mai avea răbdare să asculte pe nimeni. Veştile proaste îl asaltau din toate părţile, iar ultimele mişcări pe axa Washington – Moscova l-au convins că Bush şi Gorbaciov îi pregătesc ceva.

Nervozitatea nu l-a părăsit pe Ceauşescu în puţinele zile care-i mai rămăseseră de trăit. Aceeaşi stare de iritare l-a urmărit şi la ultima sa vânătoare, care a avut loc în prima duminică de după revenirea de la Moscova. Era 10 decembrie, iar de la întâlnirea cu Gorbaciov trecuseră şase zile.

Când a urcat în elicopter pentru a ajunge în pădurea Ogarca din comuna Ghimpaţi, judeţul Giurgiu, Ceauşescu căuta câteva ore de relaxare. Îi plăcea enorm să vâneze. Şi vâna orice, de la urşi la fazani, capre negre şi mistreţi. Pe 10 decembrie, gândurile întunecate nu l-au părăsit însă nicio clipă.

L-a invitat şi pe Gorbaciov

Mihail Gorbaciov povesteşte, în memoriile sale, că a fost invitat de Ceauşescu să participe la vânătoarea din 10 decembrie. Invitaţia îi fusese făcută cu şase zile înainte, la sfârşitul întâlnirii de la Moscova.

„Cu puţin timp înainte de încheierea discuţiei, Ceauşescu m-a întrebat: «Îţi place să vânezi?» I-am răspuns că nici nu mai ştiam ce înseamnă asta. «Atunci ar trebui să vii la noi, să mergem împreună la vânătoare. Avem cele mai bune condiţii pentru asta», a spus el, abia zâmbind. Voia el oare să demonstreze prin asta încredere în viitor, voia oare să arate că poziţia lui în ţară era stabilă? Două săptămâni mai târziu, în România s-a ajuns la evenimente tragice“, scria Gorbaciov în 1995.

100 de fazani pe oră

La 10 decembrie, în pădurea Ogarca, situată la 40 de kilometri de Bucureşti, lui Ceauşescu şi partenerilor săi de vânătoare - înalţi demnitari comunişti - le-au fost aduşi în faţa puştii 4.000 de fazani dintr-o crescătorie a Direcţiei Silvice Giurgiu. În trei ore au fost doborâte 380 de păsări, majoritatea în standul comandantului suprem.

Ceauşescu a tras cu furie în acea zi. Furia îi venea de la Gorbaciov. Două săptămâni mai târziu, avea să intre el însuşi în bătaia puştii. Trăgaciul se afla tot la Gorbaciov.

Povestea acelei vânători este rememorată de pensionarul Ion Tache (73 de ani). Pe 10 decembrie 1989, în calitate de tehnician silvic, acesta se ocupa de organizarea vânătorilor prezidenţiale la Ogarca. „Sezonul de vânătoare începea odată cu venirea lui. Pe 10 decembrie, am eliberat 4.000 de fazani în pădure. Se împuşcau în jur de 400 din păsările aduse“, îşi aminteşte Tache.

Ca treaba să iasă bine, organizatorii aveau grijă ca vânatul să fie dirijat de gonaci către „standul zero“, aşa cum numeau pădurarii poziţia ocupată de „întâiul vânător al ţării“. Aşa s-a întâmplat şi la 10 decembrie. Fazanii erau aduşi de gonaci în cătarea puştii dictatorului.

Armele lui Ceauşescu

- Holland & Holland, calibru 7 mm
- Holland & Holland Magnum, calibru 9,5 mm
- Winchester model 70 Magnum, calibru 9,5 mm
- Bock MT 7-09, calibru 9 mm
- Revolver Colt model 1871, calibru 11,4 mm

Vânat selecţionat special

Ceauşescu, în stand, la vânătoare

Aşa cum a fost organizată vânătoarea din 10 decembrie 1989, de la Ogarca, erau toate acţiunile la care participa şeful statului. În cartea „Vânătorile lui Ceauşescu aşa cum au fost”, scrisă de inginerul silvic Mitică Georgescu, sunt dezvăluite toate eforturile pe care le făceau pădurarii astfel încât vânatul să fie de bună calitate, dar şi să ajungă în bătaia puştii lui Ceauşescu. Mai ales pentru urs fuseseră construite locuri de pândă speciale pentru şeful statului, cu încălzire, loc de odihnă, iar unele aveau chiar şi grup sanitar.

Urşi pe alese

Organizator al unor astfel de vânători, Mitică Georgescu îşi aminteşte cum se pândea vânatul pentru ca acţiunea să reuşească. „Am început din toamnă acţiunea de nădire cu hrană. A fost organizată minuţios observarea de la distanţă a punctajului trofeului. Au fost consemnate date despre starea timpului, despre comportmentul animalului, cât timp era în preajma observatorului. Fiecărui urs îi dădeam câte un nume. «Cocoşatul» - dacă avea greabănul mai înalt, «Guleratul» - dacă avea vreo pată în jurul gâtului“, scrie Georgescu în cartea sa.

Pentru ca „primul vânător al ţării“ să fie mulţumit de ceea ce a împuşcat, pădurarii erau obligaţi, la final, să aranjeze prada pentru poză. Tot atunci era comunicat şi punctajul trofeelor, aşa încât Ceauşescu să se poată mândri cu calităţile lui de bun ochitor. Pentru el au fost făcute chiar şi drumuri de acces şi cabane, unele celebre şi astăzi. Au fost organizate fonduri de vânătoare în care accesul era permis numai pentru şeful statului şi pentru invitaţii lui.

Amintiri despre retragerea sovieticilor

Înainte de a deveni şeful „protocolului“ la vână-torile lui Ceauşescu, Ion Tache a fost martorul unui eveniment unic. În 1957, liderul sovietic Nikita Hruşciov a fost invitat la vânătoare, la Ogarca, de către Gheorghe Gheorghiu-Dej. Tache îşi aduce aminte de o întâmplare cu iz de poveste vânătorească.

„După ce au vânat, s-au strâns în cabana de la crescătoria de fazani. Au fost serviţi cu pui fripţi. Ei au venit cu votcă, iar noi am dat vin roşu. Era o veselie de nu mai ştia nimeni unde are locul, băuseră atât de mult, încât erau unii peste alţii prin jurul mesei. În timpul ospăţului, Dej i-a cerut lui Hruşciov să retragă trupele sovietice din România. Au discutat, şi apoi, afară, pe botul GAZ-ului lui Hruşciov, au semnat o hârtie. Mai târziu, după un an, ruşii s-au retras“, povesteşte Tache. Potrivit istoricilor, negocierile pentru retragerea trupelor sovietice din România au fost purtate de Dej, Maurer şi Bodnăraş, în urma unei vizite prelungite a lui Hruşciov în România. Vizita a avut loc în 1957. Retragerea efectivă s-a produs în vara lui 1958. Atunci au plecat 35.000 de militari sovietici.

Protocol cu pui fripţi şi cu vin fiert

Ion Tache nu a uitat de ultimul ospăţ pe care l-a organizat chiar el înaintea vânătorii din 10 decembrie. „Noi îl aşteptam. Fusese întâmpinat de directorul Direcţiei Silvice, Gheorghe Gavrilescu, care i-a dat raportul: «Să trăiţi, tovarăşe secretar general, totul este gata! Vânătoarea este organizată». A dat mâna cu el, a venit şi prim-secretarul de la judeţ: «Să trăiţi, tovarăşul preşedinte!». A venit cu ei la masă. Noi frigeam puii cu frigările. Ţepuşe de lemn. Pui aduşi de mine, de la crescătorie. Acolo, la crescătoria de fazani, creşteam şi pui. Şi aveam şi ceaunul cu vin la fiert, 10 litri, 15 litri, cam aşa ceva. Pusesem din timp cănile pe masă - căni de lut, de pământ. Mai erau şuncă tăiată, mere şi pâine caldă, răscoaptă”, îşi aminteşte Tache vremurile în care-l ospăta pe Ceauşescu.

Bătrânul organizase atâtea mese de protocol pentru şeful statului, încât îi ştia preferinţele culinare. „Puii îi plăceau aşa, mai crocanţi. Erau frumoşi, gălbui şi aburinzi. Îi stropea cu mujdei şi mai sorbea şi din vinul fiert. La o vânătoare s-a adresat membrilor din Comitetul Politic Executiv, mulţumit de calitatea puilor mei: «Auziţi! Voi când faceţi în crescătorii pui ca ăştia? Uite ce gustoşi sunt şi ce carne au!». Iar ăia au tăcut“, povesteşte Ion Tache.

Ştefan Andrei, înalt demnitar în regimul Ceauşescu, confirmă că şeful statului nu avea pretenţii culinare exagerate. „Îi plăceau ardeii umpluţi, nu mânca tot felul de ciudăţenii, icre de nu ştiu care. Bea ţuică de Piteşti, care pentru el era făcută pe undeva pe lângă Câmpulung, şi îi plăcea vinul de Sâmbureşti. Şi vinul era făcut tot special pentru el, din struguri aleşi bob cu bob şi spălaţi bine”, îşi aminteşte Ştefan Andrei.

Ultimul salut al lui Ceauşescu

Vânătoarea din 10 decembrie avea să fie diferită de altele. Chiar de la venire, elicopterul prezidenţial a aterizat în alt loc ca de obicei. „Ceauşescu a venit pe la ora 10.00 şi a plecat pe la 14.00. El a venit cu elicopterul, iar restul membrilor din Comitetul Politic Executiv au fost aduşi cu un microbuz sau au venit cu maşinile. El ateriza, de obicei, undeva între păduri, pe drumul dintre Ghimpaţi şi Giurgiu. Pe 10 decembrie a aterizat pe câmpul de lucernă din Pădurea Ogarca. De acolo a mers pe jos, câteva sute de metri, până la marginea pădurii, unde se organiza tragerea”, povesteşte Ion Tache.

Bătrânul îşi aduce aminte că Nicolae Ceauşescu trăgea ca la nuntă. „El nu-şi încărca arma. Trăgea numai lovitură după lovitură. Ochea şi trăgea în sus, la fazan. Avea în spate doi băieţi, armurieri, care îi încărcau armele. El le primea şi nu mai pierdea timp cu încărcatul. Fazanii săreau peste pomi şi îi plesnea Ceauşescu de nu se vedeau”, îşi aminteşte Tache.

După aproape trei ore de vânătoare nebună, în final, Ceauşescu şi-a luat rămas- bun aşa cum nu a făcut niciodată. Inginerul Ion Prodan (57 de ani), care în 1989 era şef al Ocolului Silvic Ghimpaţi, a reţinut un amănunt interesant. „Înainte de a se duce la elicopter, mulţumit de pradă, Ceauşescu a dat mâna cu oficialii, dar a venit şi la câţiva dintre cei care au pregătit vânătoarea şi a spus: «Vă mulţumesc, a fost foarte bine organizat!». Acest lucru nu-l mai făcuse până atunci. Să fi fost ăsta un semn, că şi-a luat rămas- bun şi de la cei care au muncit efectiv?”, se întreabă Ion Prodan.

Noi frigeam puii cu frigările. Ţepuşe de lemn. Acolo, la crescătoria de fazani, creşteam şi pui. Şi aveam şi ceaunul cu vin la fiert, 10 litri, 15 litri, cam aşa ceva. Pusesem din timp cănile pe masă - căni de lut, de pământ. Mai erau şuncă tăiată, mere şi pâine caldă, răscoaptă. .
Ion Tache, pădurar