Adevarul.ro

Tot azi în Adevărul:  Începutul Revoluţiei  în direct

Citiţi şi:

• Ceauşeştii rămân ai nimănui
• „Fraţilor, am învins! Televiziunea e cu noi!“
• Ceauşescu, lăsat în aer de toată lumea
• Misterele de la Snagov
• Ceauşescu: zborul spre „Balta Mică“
• Dictatorul Ceauşescu în labirintul său
• VIDEO Fuga lui Ceauşescu la elicopter
• VIDEO Ceauşescu - ultimele 6 ore la cârma ţării

22 decembrie 1989, ora 14.26. Ceauşeştii sunt abandonaţi de şoferul Daciei negre, Petrişor Nicolae, la Inspectoratul Judeţean de Protecţia Plantelor, cunoscut de dâmboviţeni drept Centrul pentru Protecţia Plantelor. Sau, mai scurt, Protecţia Plantelor ori chiar „La Plante”.

Clădirea se află undeva la periferia oraşului Târgovişte, la ieşirea din şoseaua de centură spre Câmpulung Muscel. Aici, Ceauşescu a dat nas în nas cu oameni simpli, pe care ani de zile îi ţinuse în frig şi fără pâine. În acea zi de decembrie, el se afla într-o situaţie mai dramatică decât a acelor amărâţi. Nu întâmplător, unora dintre ei le-a cerut să-l apere. Fără succes, însă, pentru că nimeni nu se gândea cum ar putea să-l găzduiască pe şeful statului.

„L-aş fi luat la mine, dar locuiam într-un pătul“

La intrarea în curtea Centrului de Plante din Târgovişte, prima persoană care îi vede pe soţii Ceauşescu este femeia de serviciu, Vasilica Mateescu. În 1989 avea 44 de ani.

„A apărut Petrişor cu maşina neagră. A intrat cu ei în curte. Spunea că sunt urmăriţi şi au intrat la noi, la Protecţia Plantelor. Erau speriaţi. Nu mai arătau cum îi ştiam eu de la televizor. Ziceai că sunt nişte oameni de rând, aşa erau de speriaţi. El avea o căciulă de astrahan, ea - un pardesiu şi o eşarfă. Au intrat în birou la noi. Am intrat şi eu după ei. Pe la noi, pe la Plante, nu era mai nimeni. În toată vânzoleala aia, plecaseră toţi în centru, la Palat. Era numai un inginer, Şeinescu, care a murit”, îşi aduce aminte Vasilica Mateescu.

În timpul discuţiilor, Ceauşescu îi cere Vasilicăi ajutorul. „Mi-a zis să-i duc undeva, să-i pitesc, că a fost o lovitură de stat. Să-i pitesc. Eu nu aveam unde să-i aduc. Eu nu aveam casă atunci. Stăteam în două cămăruţe şi nu aveam unde să-i bag. Şi eram acolo în pătul, cu patru copii, nici nu terminaseră toţi şcoala. Unde să-i aduc eu? Cum să-i bag în pătul? Cum îi vedeam eu, m-am închinat. Cum i-am văzut în halul ăla... erau ca ultimii oameni de rând. Nu mai ziceai că e Leana Ceauşescu... ce era ea mare pe acolo, cu funcţii multe pe la Bucureşti”.

„Dă un telefon la Piteşti!“ „Nu pot, că ne aude poporul!“

Directorul Centrului de Plante, Petru Dan Păun, era plecat acasă. Doar câţiva muncitori se mai aflau la slujbă, restul fiind plecaţi la Revoluţie, în centrul oraşului. Comanda instituţiei era asigurată de inginerul Victor Şeinescu. Acesta a fost şi cel care i-a invitat pe Ceauşeşti în biroul directorului. La un an de la aceste evenimente, Şeinescu a murit. Avea doar 50 de ani.

Speriat şi fără o direcţie anume, Ceauşescu sonda terenul. Căuta aliaţi. Un alt martor ocular al sosirii Ceauşeştilor la Centrul de Plante a fost contabila Constanţa Mihăescu.

„M-a pus să dau telefon la Piteşti. Şi i-am spus că nu pot să dau telefon, pentru că ne aude poporul. Eu nu ştiam ce e în Târgovişte, pentru că eram la periferie. Şi o întreb eu pe Elena Ceauşescu: «Cu cine aţi venit?». Şi-mi spune: «Cu doctorul Decă, ne-a adus până la Văcăreşti. Şi de acolo ne-a preluat cineva». Apoi zic: «V-au trădat ţiganii». Iar Elena Ceauşescu: «Lasă, că şi ţiganii sunt oameni». Şi Nicolae Ceauşescu ne-a întrebat: «Cine e şef aici?». Şi i-am spus că e domnul inginer Petru Dan Păun”, ne-a povestit Constanţa Mihăescu.

Cadrul şocant al inginerului Şeinescu

Sediul Centrului de Protecţia Plantelor din Târgovişte

De la secretariat, Ceauşescu a făcut câţiva paşi spre uşa din stânga, care dădea în biroul directorului. Când a ajuns în cadrul uşii, fugarul a văzut televizorul, care se afla într-un colţ, pe o măsuţă. Micul ecran duduia de apelurile la prinderea „odiosului dictator” şi a „sinistrei sale soţii”. Vorbitorii, exaltaţi, decretau victoria Revoluţiei asupra tiraniei.

Aflat la birou, cu televizorul în stânga şi uşa în dreapta – dar amândouă uşor de „prins” în acelaşi cadru -, inginerul Şeinescu are un moment de paralizie. În stânga, Ceauşeştii sunt „odioşi”, „vampiri”, „sângeroşi”. Trei metri mai la dreapta, ei sunt doi bătrânei umili, cu feţe descompuse de frică.

Pentru inginerul Şeinescu, prima senzaţie este de frică. E ca şi cum ar fi fost surprins ascultând Radio Europa Liberă sau alte posturi „duşmănoase”. Pentru o clipă, timpul pare suspendat. Situaţia e rezolvată de vocea obosită şi totuşi fermă a lui Ceauşescu: „Opriţi televizorul! Sunt numai minciuni, nu-i credeţi pe cei care au dat lovitura de stat!”. E ora 14.28, iar la Bucureşti se reaşază stâlpii Puterii.

Şeinescu către Ceauşescu: „Intră aici, bă!“

Importantă este şi mărturia lui Petrişor Nicolae, şoferul care i-a adus pe Ceauşeşti de la Văcăreşti, cu Dacia sa neagră.

„În birou erau vreo şase persoane, printre care paznicul, inginerul Şeinescu şi contabila-şefă. Le-am spus că am adus cuplul Ceauşescu şi i-am întrebat ce fac. Femeile s-au speriat şi au fugit, rămânând numai paznicul şi inginerul Şeinescu, care mi-a zis să-i aduc înăuntru. M-am dus la maşină şi le-am făcut semn să coboare. Erau neîncrezători şi a trebuit să merg aproape de ei şi să-i asigur că nu este nimeni acolo. Prima a coborât Elena Ceauşescu. Avea în mână căciula soţului. Apoi, ajutat, a coborât şi el, luându-şi şuba de pe bancheta din faţă. Tremura de frică şi părea un bătrân căzut şi incapabil să-şi îmbrace şuba. Elena l-a ajutat şi l-a împins spre clădire. L-am prins de mâna cealaltă şi, mergând cu spatele, am deschis uşa cu cotul. Elena a rămas câţiva metri mai în spate, să ne supravegheze. Am intrat în hol. Am deschis uşa la secretariat, unde Nicolae Ceauşescu a fost invitat pe un  ton răstit de inginerul Şeinescu: «Intră aici, bă!». Elena, auzind pe ce ton i se vorbeşte soţului său, a scos pistolul din buzunar şi l-a îndreptat către Şeinescu.  L-a împins pe Ceauşescu înăuntru. Şeinescu şi-a schimbat atitudinea şi eu am simţit fiori de gheaţă pe spate, gândindu-mă că pot fi împuşcat”.

Petrişor Nicolae este singurul supravieţuitor al acelei scene, pentru că atât inginerul Şeinescu, cât şi paznicul au murit. Totuşi, femeile care au fugit din birou, cât şi femeia de serviciu care a fost martoră la venirea Daciei negre, în curtea Centrului de Plante, nu au amintit ca Nicolae sau Elena Ceauşescu să fi fost înarmaţi. Şi nici nu există alte dovezi în acest sens.

„Cum să-i dau ciorbă de lobodă?“

Printre cei care se aflau la Centrul de Plante, în după-amiza de 22 decembrie, se număra şi contabila-şefă, Ioana Diniţă. Avea, atunci, 54 de ani.

Femeia povesteşte că s-a speriat de venirea celor doi şi a căutat să se ascundă într-unul dintre birouri. Nu departe, însă, de locul unde Ceauşescu parlamenta cu oamenii.

„De cum a început să meargă televizorul, l-am văzut pe Mircea Dinescu: «Ceauşescu a fugit». Eram eu, Cârstea Ecaterina şi femeia de serviciu. Am urmărit evoluţia fugii cu elicopterul, că a ajuns la Boteni, că a ajuns la Văcăreşti. În momentul ăsta, că a ajuns din loc în loc, ne-am trezit cu Petrişor - care era un vechi colaborator al nostru - să ne spună că a venit cu Ceauşeştii. Eu atunci m-am ridicat de pe scaun şi i-am spus: «Ia-i de aici!». I-am văzut pe fereastră. El era cu haina pe mână, iar ea - cu haina pe umăr. Mergeau foarte încet. I-am spus colegei: «Hai să mergem, să ne ascundem, că poate Ceauşescu are pistol! Să nu ne împuşte»“.

Doamna Diniţă îşi aminteşte şi ce voiau Ceauşeştii.. „Cereau maşină, să-i ducem undeva la pădure. În mintea mea: «Dacă aveam eu o maşină acuma, îl duceam pe el acasă la mine. Dar era post. Era postul Crăciunului. Nu aveam decât ciorbă de lobodă. Ce să-i dau eu să mănânce?»”.


Femeia mai spune că inginerul Şeinescu nu a scăpat ocazia să-i ceară socoteală lui Nicolae Ceauşescu pentru modul în care se trăia în acea perioadă.  „Şeinescu l-a luat tare de tot pe Ceauşescu, că am trăit rău pe vremea lui. «Adică, cum?», a zis Ceauşescu. «Păi, nu aveam lumină, nu aveam apă, căldură», spunea Şeinescu. «Cum nu aveaţi?», a întrebat Ceauşescu. Se contraziceau. El voia să demonstreze că nu e adevărat ce spune Şeinescu. Ceauşescu a stat în picioare, iar ea tot timpul se plimba pe sală”.

Femeia de serviciu, Vasilica Mateescu, îşi completează colega: „Ea s-a aşezat pe scaunul secretarei. El s-a dus la şefu’ şi era televizorul pornit. El a stat în picioare şi era cu ochii pe geam. Se uita în sus, cred că aştepta un avion.


„Familia Ceauşescu este la noi“

Inspectorul-şef de la Protecţia Plantelor, inginerul Păun, care avea 49 de ani în 1989, a murit şi el la puţin timp după Revoluţie. Pe soţia lui, Ioana Păun, evenimentele au prins-o într-o funcţie mare: secretar cu Agricultura la Comitetul Judeţean de Partid. Doamna Păun şi-a amintit momentul în care inginerul Şeinescu l-a anunţat pe soţul ei de venirea Ceauşeştilor.

„Ne-a sunat inginerul Şeinescu: «Domnul inspector, avem oaspeţi de seamă». Soţul meu a întrebat: «Pe cine?». El se tot codea să spună. «Pe familia Ceauşescu. Şi vă roagă să veniţi cu doamna». La care soţul meu a replicat în felul următor: «Dă-le o cafea, trage de timp, să văd ce pot să fac!». Fata noastră, ca orice tânăr, a pus mâna pe telefon, a sunat la Judeţeana de Partid, nu a răspuns, a sunat la Miliţia municipiului, nu a răspuns, suna întruna ocupat. Era o debandadă totală. A coborât din bloc - aveam chiar la măcelărie un telefon public -, a pus mâna şi a sunat. Nu-şi mai aduce aminte. Miliţie judeţeană, Miliţie municipală... oricum, la Miliţie a sunat. Nu a spus cine e, dar a anunţat că se află cuplul Ceauşescu la Protecţia Plantelor”, ne-a spus Ioana Păun, soţia fostului director de la Centrul pentru Protecţie Plantelor Târgovişte.

Insistenţa lui Ceauşescu de a-l suna pe inspectorul-şef Păun nu e întâmplătoare. Dictatorul fugar aflase, de la Petrişor Nicolae, că „tovarăşa Păun”, soţia directorului, „e mare” pe la Judeţeana de Partid. Ceauşescu sperase că, poate pe această cale, va ajunge totuşi la prim-secretarul Pantelimon Găvănescu. Speranţe, evident, deşarte.

M-a pus să dau telefon la Piteşti. Şi i-am spus că nu pot să dau telefon pentru că ne aude poporul. Eu nu ştiam ce e în Târgovişte.
Constanţa Mihăescu
contabil


Mi-au zis să-i iau să-i pitesc. La mine nu puteam să-i duc pentru că stăteam cu patru copii într-un pătul cu două încăperi.
Vasilica Mateescu
femeie de serviciu


„Fraţilor, l-am prins pe Ceauşescu!“

Plecat în mare viteză de la Centrul de Plante, Petrişor nu se întoarce imediat la Văcăreşti, ci se îndreaptă spre centrul Târgoviştei. Dă alarma. „Primul gând a fost să plec spre oraş, să povestesc cuiva ce am păţit şi unde i-am abandonat pe cei doi. În faţa Casei de Cultură a Sindicatelor am oprit maşina. Am coborât şi am început să strig: «Fraţilor, cine vrea să meargă, că l-am prins pe Ceauşescu?!». Eram îmbrăcat într-o salopetă ponosită, cu cizme de cauciuc vechi şi epuizat psihic după cele prin care trecusem. Lumea credea că nu spun adevărul şi nu m-a luat în seamă. M-au crezut nebun. Atunci a venit la mine inginerul Ispas şi mi-a spus să încetez, că pot fi linşat. Am urcat amândoi în maşina mea, la sugestia lui, şi am plecat la Miliţie. Acolo l-am întâlnit pe sergentul-major Enache, care era îmbrăcat civil. I-am spus că Ceauşescu se află la Centrul de Protecţia Plantelor. Discuţia a fost auzită de mulţi dintre cei prezenţi. Enache s-a arătat dezinteresat ce cele spuse”.

 În acest moment, Petrişor iese din filmul fugii Ceauşeştilor. Intră, în schimb, sergentul-major Ion Enache şi plutonierul Constantin Paise. Deşi la început păreau „dezinteresaţi” de vestea adusă de Petrişor, pentru că o considerau neserioasă, cei doi subofiţeri ajung în scurt timp la Centrul de Plante.

„Unde l-aţi ascuns pe Ceauşescu?“

După popasul de 24 de minute de la Protecţia Plantelor, Ceauşescu a fost preluat de Paise şi de Enache. Ca în orice oraş mic, şi în Târgovişte vorba umblă repede. Mai ales în momente precum cele din 22 decembrie 1989.

Revoluţionar din fire, magazionerul Ion Rainea, care atunci avea 35 de ani, a venit la cinci minute după plecarea Ceauşeştilor. „Şi acum îmi pare rău că nu am dat eu de ei. Ce îi făceam eu lui Ceauşescu... Am avut de suferit de pe urma lui. Nu scăpa, săream eu la el”, spune Rainea.

În seara de 22 decembrie, Rainea a avut probleme din cauza Ceauşeştilor, chiar dacă n-a dat ochii cu ei. „Eram acasă cu un vecin, la o ţuică. Au venit la mine şi civili, şi de la Armată, că l-am ascuns eu pe Ceauşescu. Să mă duc cu ei la Plante, că i-am băgat prin magazii. Le-am explicat că nimeni nu rezistă un minut în magaziile alea. Aveam pesticide periculoase, otravă de şoareci. Erau substanţe care îţi ardeau mâna; cât despre miros, nici nu mai vorbesc. Şi m-am dus cu ei la magazii. I-am băgat, prima oară, în cea mai urât mirositoare. Ăla care a deschis uşa nici nu a mai intrat, că s-a şi întors cu mâna la gură. I-am băgat în toate depozitele. Le-am şi spus că, dacă dădeam eu de Ceauşescu, nu mai ajungea el pe mâna lor”, povesteşte magazionerul Ion Rainea.

Experienţe similare cu cea a lui Rainea au trăit şi cele două contabile, Ioana Diniţă şi Constanţa Mihăescu. Au fost şi ele acuzate că l-au ascuns pe dictator. Au fost urmărite pe stradă, chemate seara la serviciu. Au deschis chiar birourile pentru ca revoluţionarii să se convingă că Ceauşescu nu este pitit după uşile Centrului de Plante.

Dezinformarea funcţiona din plin şi la Târgovişte, nu numai la Bucureşti, unde o armată întreagă de oameni era chemată de Televiziune să se lupte cu teroriştii invizibili. Sau, de cele mai multe ori, cu alte armate de oameni bine intenţionaţi.

Fraţilor, cine vrea să meargă, că l-am prins pe Ceauşescu.
Petrişor Nicolae
şofer