"Am fost dependent de heroină"

Un tânăr de 19 ani, fără părinţi, din Bucureşti, ne-a povestit cum a ajuns din consumator traficant de droguri "Copiii străzii", "cerşetori", "aurolaci"... Aşa îi numim pe micuţii

Un tânăr de 19 ani, fără părinţi, din Bucureşti, ne-a povestit cum a ajuns din consumator traficant de droguri

"Copiii străzii", "cerşetori", "aurolaci"... Aşa îi numim pe micuţii a căror casă este strada. Sunt mii de copii care dorm pe unde apucă şi mănâncă doar dacă au făcut rost de un ban. Victor a fost unul dintre ei. De la nouă ani şi jumătate se descurcă singur. Acum are 19 ani. I-a murit tatăl, iar mama s-a apucat de băutură. A vândut tot de prin casă şi l-a trimis pe Victor la furat. Copilul s-a săturat şi a fugit de acasă. Pe stradă a învăţat să se drogheze, viciu de care cu greu a reuşit să se desprindă.

"Am ajuns pe stradă. Aici am stat vreo trei ani", povesteşte Victor. Până la 19 ani a stat ba pe stradă, ba la cămin. "Mă simţeam mai liber pe stradă. E o senzaţie pe care nu o pot exprima. Sunt şi greutăţi, şi riscuri. De exemplu, dacă vii dintr‑o familie normală, pe stradă nu ştii cum să faci rost de bani pentru mâncare. Mi-a fost întotdeauna ruşine să cerşesc. Mă duceam în diferite parcări, luam o sticlă de apă şi spălam parbrize", continuă tânărul. A dormit pe bănci, în parc, pe iarbă sau în scări de bloc. Deşi nu a stat niciodată în canal şi nici nu s-a drogat cu aurolac, Victor a fost dependent de heroină.

Drumul de la marijuana la heroină

"Un străin mi-a oferit o ţigară cu marijuana. În prima zi m-am simţit rău. Nu îmi mai puteam controla mintea. Nu ştiam ce să fac. După o săptămână, am încercat prima doză de heroină, injectabilă. Tot de la acest străin şi tot gratis. Primele două săptămâni a fost gratis. Apoi, am început să plătesc. Nu mult. 15-20 de lei, pe doză", îşi aminteşte Victor. După un an era ameţit.

Când a ajuns în Bucureşti, era deja traficant. "Primeam droguri şi le duceam la diferite adrese. Le lăsam în cutia poştală. Nu am văzut niciodată persoana. În schimb, primeam doza zilnică, plus bani. M-a prins poliţia şi aşa am ajuns la Centrul Pinocchio", îşi spune el pe nerăsuflate povestea. La Pinocchio nu a stat prea mult şi a ajuns iar în stradă ca să îşi administreze doza zilnică. Într‑o zi a exagerat şi a intrat în comă. A fugit din spital şi de bunăvoie s-a întors la Pinocchio. A trecut mai bine de un an de când nu s-a atins de droguri. Lucrează ca administrator de internet şi câştigă 1.000 de lei pe lună.

Oana este în centru de şase ani. Are 18 ani şi visează la viaţa pe care avut-o înainte de fi părăsită de mama ei. "Tatăl ne-a crescut. Îl iubesc foarte mult. A plecat acum doi ani în străinătate şi a fost arestat. Am auzit că în două săptămâni îi dau drumul. Nu îl condamn. Ce a făcut, a făcut pentru mine şi sora mea. Mă rog lui Dumnezeu să am posibilitatea să îmi iau o casă, să fiu lângă tata şi lângă sora mea", ne-a mărturisit tânăra de 18 ani, acum elevă în clasa a VII-a. A urmat cursuri de calificare, de patiser-cofetar.

Fug din centru după trei-patru zile

Victor şi Oana se pot considera oameni norocoşi. Au trecut peste toate obstacolele şi nu şi-au pierdut speranţa. Alţii însă... "S-au învăţat cu strada. Sunt dependenţi de ea. Îi încântă banii obţinuţi din cerşit. Luăm copii de pe stradă, stau o perioadă aici, încercăm să îi integrăm în colectivitatea centrului, însă fug după trei-patru zile.

Cu aceşti copii, de regulă cu vârste între 12 şi 16 ani, se lucrează foarte greu. Nu îi constrângem cu nimic. Le arătăm de ce suntem necesari pentru ei. Astfel, ei ştiu că în momentul în care pleacă pot să se întoarcă oricând aici", ne-a declarat Sorina Chivoiu, directoarea Centrului de plasament Pinocchio din Bucureşti. Găsesc aici o masă caldă, un pat de dormit, jocuri, posibilitatea de a urma o şcoală. "Sunt foarte mulţi care vin, pleacă, vin, pleacă. Aceştia sunt cei care consumă aurolac. De trei-patru ori pe lună pleacă şi se reîntorc la noi", a mai spus Sorina Chivoiu.