Fără coloranţi şi îndulcitori în alimentele copiilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Parlamentul European a stabilit noi proceduri de autorizare a aditivilor alimentari şi urmează să revizuiască lista celor deja folosiţi Patru rapoarte privind procedurile de autorizare a

Parlamentul European a stabilit noi proceduri de autorizare a aditivilor alimentari şi urmează să revizuiască lista celor deja folosiţi

Patru rapoarte privind procedurile de autorizare a aditivilor alimentari, enzimelor şi aromelor au fost adoptate de Parlamentul European la începutul acestei săptămâni. Documentele vizează garantarea unor standarde mai mari în siguranţa alimentară, precum şi intensificarea cercetării şi a competitivităţii din domeniu. În acest moment, industria alimentară europeană utilizează 300 de aditivi şi 2.600 de arome.

Deputaţii europeni au decis ca îndulcitorii şi coloranţii să fie interzişi în alimentele pentru nou-născuţi şi copii. Primul din cele patru rapoarte ale europarlamentarilor stabileşte proceduri comune, simple şi transparente de autorizare a aditivilor alimentari, aromelor şi enzimelor. Astfel, orice hotărâre luată, precum şi motivaţia ei trebuie să fie cunoscute de către opinia publică. Documentul stabileşte de asemenea că orice decizie de plasare pe piaţă a unui produs trebuie să fie cunoscută nu numai de către statele membre, ci şi de parlament şi de actorii implicaţi în procesul industrial. Totodată, deputaţii europeni au instituit măsuri de protecţie a datelor ştiinţifice timp de cinci ani pentru aplicanţi, dacă aceştia trebuie să dezvăluie secrete comerciale care i-ar putea ajuta pe competitorii lor.

Aditivii nu trebuie să afecteze mediul

Cel de-al doilea raport stabileşte condiţiile pentru aprobarea aditivilor, insistând asupra siguranţei pe care aceştia trebuie să o prezinte pentru sănătatea populaţiei. De asemenea, documentul menţionat interzice folosirea aditivilor în alimentele neprocesate, a îndulcitorilor şi a coloranţilor în alimentele pentru nou-născuţi şi copii. În acelaşi timp, aditivii trebuie să aducă beneficii consumatorilor şi să nu aibă efect vătămător asupra mediului. În plus, ei nu trebuie să dea o falsă impresie în ceea ce priveşte prospeţimea produsului.

Orice aditiv care nu se află pe listă va fi interzis

Raportul cu numărul trei arată că pe etichete trebuie menţionat dacă un aditiv a fost produs cu organisme modificate genetic, pentru cei care suferă de alergii. În ceea ce priveşte funcţionarea sistemului, s-a stabilit faptul că, în paralel cu procedura de autorizare pentru noii aditivi, toţi cei care sunt deja utilizaţi (aproximativ trei sute) vor fi revizuiţi treptat, după un an de la intrarea în vigoare a regulamentului. După încheierea procesului de revizuire, orice aditiv care nu se află pe lista celor aprobaţi va fi interzis. Ultimul document adoptat de eurodeputaţi arată că, în afara aditivilor, şi enzimele, şi aromele trebuie să aibă acelaşi regim. Totodată, aromele ar trebui folosite numai dacă nu se obţine efectul dorit cu ajutorul condimentelor, impunându-se, de asemenea, analizarea efectului aromelor asupra unor grupuri vulnerabile, cum ar fi copiii. În acest moment, sunt înregistrate aproximativ 2.600 de arome naturale şi artificiale folosite în industria alimentară.

Care sunt E-uri periculoase

E123-E239 sunt posibili cancerigeni

E621, gultamat de sodiu, provoacă migrene şi crampe. Se găseşte în supele instant şi în unele mezeluri.

E 320, E321, E211, acidul benzoic şi derivaţii săi, cancerigeni

E 251, nitrat de sodiu, cancerigen

E252, nitrat de potasiu, cancerigen

E120, E127, E141, E160, alergici

E127, eritrozina, colorant roşu folosit pentru compoturi provoacă mutaţii genetice

E102, tratrazina, colorant galben pentru băuturi, poate genera tumori tiroidiene şi astm bronşic

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite