Ştefan Bănică Jr: „N-am făcut compromisuri în meseria mea“

Ştefan Bănică Jr vorbeşte despre începuturile carierei, despre relaţia cu un tată celebru, dar şi despre faimă, imagine, bani.

Adevărul: La premiera spectacolului „Cui i-e frică de Virginia Wolf?" am descoperit, în aplauzele de final, un Ştefan Bănică extrem de emoţionat. Niciodată nu te-am văzut astfel la „Dansez pentru tine"!

Ştefan Bănică Jr : Pentru că la teatru există un alt tip de emoţie decât la un show de divertisment. Ea se creează în contextul piesei respective şi prin interacţiunea dintre actori şi public. Pentru oamenii care nu m-au văzut la teatru, plătesc, într-un fel, un preţ al imaginii cu care lumea s-a obişnuit. Televiziunea asta face, creează imagine adresându-se la milioane de oameni, pe când în teatru sunt 400-500 de spectatori, iar într-o sală de concerte 4000-5000. E normal ca imaginea creată de televiziune să fie predominantă. Dar acea imagine nu înseamnă că este singura faţetă a unui artist.

Ştiu încă din copilărie, trăind lângă tatăl meu, ce înseamnă statutul de persoană publică şi, în acelaşi timp, plurivalenţa artistică pe care am moştenit-o de la el. Fiecare tip de emoţie artistică, fie că e teatru, fie că e muzică sau televiziune, necesită moduri diferite de concentrare. Astă-seară, de pildă, joc „Desculţ în parc" (marţea trecută, n.r), un gen de teatru bulevardier. „Cui i-e frică de Virginia Woolf?" este teatru realist psihologic. Încerc de fiecare dată să mă concentrez pe direcţia care trebuie, uitând de imaginea creată în jurul numelui meu. A fi actor, pentru  mine, înseamnă libertate. Poţi fi preşedinte, poţi fi doctor, infractor, analfabet, poţi să fii orice şi poţi astfel să explorezi universuri umane total diferite. Depinde de tine până unde vrei să explorezi, dar ai această şansă fantastică.

Cu banii pe care îi încasează Ştefan Bănică din „Dansez" de ce ar mai face el teatru?

Teatrul rămâne pentru mine prima dragoste. La teatru merg pentru că îmi iubesc profesia, nu pentru bani. Foarte mulţi ani, am făcut lucruri împotriva banilor, iar banii au venit firesc, la un moment dat, în urma muncii mele. E adevărat, nu din teatru, ci mai mult din muzică. N-am făcut compromisuri în meseria mea, iar pentru mine banii înseamnă doar libertatea de a mă mişca şi de a nu depinde de ceva sau cineva.

„Bani vin atunci când nu alergi după ei". Vine din filosofia zen?!

Nu ştiu de unde vine... Nu pot să mă plâng, întotdeauna am avut strictul necesar. Şi am avut noroc încă din studenţie, când începusem filmele cu „Liceenii". De la „Liceenii" au început tot felul de spectacole prin ţară şi câşstigam destul de bine pe vremea aceea. Dar nu banii mă interesau pe atunci, ci să mă bucur de faptul că devenisem actor şi plecam în turnee. Dar e adevărat, acei bani mă ajutau să îmi permit nişte mici capricii la care visa orice puşti de vârsta mea, fără să mai fiu nevoit să apelez la părinţi.

De la rolul din „Liceenii" a venit preocuparea pentru muzică?

Nu. Muzica a fost mereu prezentă în viaţa mea, doar că era pe planul doi. În momentul în care s-au terminat seriile cu „Liceenii", iar televiziunea de după '90 era mai mult televiziunea străzii, simţeam nevoia să am contact cu marele public, contact pe care mi-l dăduse filmul. Dar după '90 filmele româneşti erau - ca şi acum, în proporţie de 90%, despre comunism, mizerie, prostituţie, despre tot ce este mai urât în ţara asta. În spectacolele pe care le făceam prin ţară cu colegii mei din film am început să cânt la un moment dat, nemaiavând ce să spunem sau să recităm la bisurile publicului. Însă muzica nu a fost o prioritate pentru mine până prin 2000. Iar lumea avea o idee preconcepută: dacă eşti actor, cum adică să şi cânţi „pe bune"? Deşi afară, unde show-business-ul este foarte dezvoltat, acest lucru nu mai era o noutate pentru nimeni. Astăzi, în Romania, există şi alţi actori care au făcut sau care încearcă să facă în paralel şi o carieră muzicală.

Aşa că au venit primele concerte. Mi-am creat propria mea trupă în 1994, Rock'n'roll Band, şi grupul vocal The 50's. De atunci şi până acum s-au întâmplat multe: am înregistrat 13 albume de autor, am creat o tradiţie prin concertele de Crăciun, care anul acesta împlinesc 10 ani de existenţă. Sunt lucruri care rămân şi sper să mergem mai departe.

Deci, nu ţi-ai planificat succesul?

Ştefan Bănică Jr, un artist polivalent  Foto: Petrică Tănase
 
Nu. Cu atât mai mult cu cât nimeni nu-mi dădea nicio şansă să cânt rock'n'roll în Romania. Cine cânta rock'n'roll în '90? Acest stil muzical face parte din fiinţa mea. Nu ştiu de ce, dar asta am simţit de când aveam 13-14 ani şi visam să cânt în faţa unei săli arhipline, măcar o dată în viaţă mea. Rock'n'roll-ul este o explozie de energie, în termenii sufletului l-aş traduce: bucuria de a cânta. Această bucurie s-a transmis în tot ce fac, actorie sau muzică, apoi s-a transformat în credinţă. Am început cu rock'n'roll-ul clasic din anii '50, apoi, prinzând curaj, am început să cânt propriile piese.

Cum explici faptul că ai succes constant, că spectacolele tale sunt sold out?

Nu ştiu să dau o reţetă a succesului. Dar cred cu toată fiinţa mea în ceea ce fac. Probabil că publicul simte lucrul acesta.

Pe 7 şi 8 Martie, de Ziua Femeii, susţii două spectacole la Circul Globus.  Căror femei din viaţa ta le spui cel mai des „Te iubesc"?

Vor fi două concerte unplugged şi mi se pare un bun prilej de a cânta cele mai frumoase cântece de dragoste pe care le-am compus de-a lungul anilor şi în care dragostea sau femeia ocupă locul principal. Cel mai des îi spun că o iubesc fetiţei mele, Violeta.

Ce a însemnat filmul „Liceenii" pentru tine?

A fost al doilea act de identitate, ţinând cont că purtăm acelaşi nume ca şi tatăl meu. După „Liceenii", pentru generaţia mea nu am mai fost „băiatul lui Banică", ci Ştefan Bănică Jr.

Ai avut momente în care ai simţit numele ca o povară?

Nici n-am realizat, chiar dacă ştiam că lumea mă compară, probabil, cu tatăl meu, mi-am văzut de treaba mea şi de drumul meu. Suntem foarte mulţi „juniori", fii de actori mari: Oana Pellea, Mihai Constantin, Florinel Piersic, care acum ei înşişi au devenit actori mari, după părerea mea. Noi am fost cam primii dintre copiii de actori care am ieşit de pe băncile facultăţii la sfârşitul anilor '80. Pentru mine nu a fost uşor, pentru că după succesul filmelor cu liceenii, regizorii importanţi de film din perioada respectivă aveau o oarecare reticenţă de a mă distribui în filmele lor din cauza unei ştampile care mi s-a pus de actor cu succes facil şi timpuriu. Dar rolurile importante în cariera mea au venit cu timpul, pe măsură ce oamenii din breasla au trecut peste ideile preconcepute, m-au cunoscut aşa cum eram de fapt şi au lăsat departe imaginea creată de popularitatea imensă de care s-a bucurat „Liceenii". În teatru am lucrat cu regizori importanţi, iar rolurile de repertoriu clasic n-au întârziat să apară.

Şi televiziunea? Cum ai descoperit-o?
 
Am început să fac televiziune în anii '90. Realizam cu Emilia Popescu nişte showuri de variete - în unsprezece ani, am realizat 10 sau 11 showuri. Şi acum mă uit înanpoi cu plăcere. Acum, când eu şi Emilia lucrăm din nou împreună, oamenii îi redescoperă pe Bănică şi Popeasca într-o cu totul şi cu totul altă ipostază.

Între tine şi Emilia Popescu este o chimie pe scenă! Aţi descoperit-o spontan sau aţi exersat-o?

Chimia a fost  de la început, a fost ca un magnet! Emilia şi cu mine suntem acel gen de cuplu artistic care vorbeste aceeaşi limbă.

Şi „Dansez pentru tine"?

„Dansez pentru tine" a fost o întâmplare. Valeriu Lazarov, Dumnezeu să-l odihnească, un mare om de televiziune, mi-a propus să prezint multe dintre formatele TV făcute de dânsul în România. Dar de fiecare dată am declinat ofertele, spunându-i „Domnul Lazarov, nu sunt sigur că vreau să apar atât de des la televizor în această postură".  După care,  întâlnirea cu Adrian Sârbu m-a convins. Sârbu este un vizionar. Iar prezenţa mea la „Dansez" i-o datorez lui Sârbu. A văzut în mine omul potrivit în formatul potrivit şi mi-a lăsat mână liberă. L-am convins că acest show trebuie să fie cu o orchestră live. Acest show mi se potriveşte pentru că, într-un fel, este legat de muzică, este o emisiune curată, are stil, are clasă. Cred că dacă nu ar fi fost Sârbu nu s-ar fi produs această emisiune în România. Eu nu mi-am propus să fac televiziune. Dar „Dansez pentru tine" m-a ţinut pentru că a venit mereu cu ceva nou, eu văzându-mi în acest timp de concerte şi de teatru.

Cum este să fii căsătorit cu o „zână"?

Nu sunt căsătorit cu o zână, sunt căsătorit cu o femeie şi avem o căsnicie normală, cu suişuri şi coborâşuri, cu multe momente fericite şi cu momente mai puţin fericite. Dar în niciun caz, spre dezamăgirea multora, momentele nefericite nu sunt acelea pe care le citiţi în presă. Suntem oameni normali, ne trăim viaţa normal, atâta vreme cât suntem lăsaţi în pace. N-am de ce să mă ascund, doar că unele lucruri le spun dacă simt că vreau să le spun. Întotdeauna am protejat intimitatea familiei mele. Eu şi soţia mea suntem persoane publice, dar copiii mei nu. Trebuie să-i feresc de mizeriile din jur, pentru că au de suferit.

Pe tine te-a afectat statutul de persoană publică al tatălui tău?

Nu, pentru că nu era acelaşi lucru. Erai băiatul lui Bănică şi atât. Iar la ziarul Scânteia nu erau „paparazzi". Nu acelaşi lucru pot să spun despre copiii mei care apar în poze în tabloide, deşi am spus de atâtea ori că sunt obligaţi de lege să pună în fotografii o bandă pe ochii copilului din motive lesne de înţeles. Sunt nişte lucruri care ţin de etică profesională şi de bun simţ. Nu le respecţi, mă obligi să apelez la justiţie!

Ai dat în judecată tabloidul care  afirma că eşti tatăl copilului Adrianei Nicolae?

Da, desigur. Cu lucrurile de acest fel, cu presupuneri din acestea nu ne jucăm!

De ce crezi că s-au făcut asemenea speculaţii?

Din dorinţa, pe de-o parte, de a vinde orice şi oricum, iar de cealaltă parte, din setea de publicitate, de a apărea, de a fi văzut. Pentru mine nu mai înseamnă nimic cuvântul „vedetă" în Romania. A devenit un cuvânt gol, lipsit de substanţă. Vedetele adevărate şi oamenii valoroşi nu au nevoie să apară pe primele pagini ale unor astfel de ziare. Ei bine, eu nu vreau să fiu pe prima pagină. Nu vreau să fiu „popular". Prefer să fiu cunoscut prin ceea ce fac pe scenă sau pe ecran, aşa cum am şi început de altfel.

Cum a fost relaţia cu tatăl tău? Te-a influenţat în decizia de a deveni actor?

M-a influenţat enorm, fără voia lui. Eu am vrut să devin actor de la cinci ani. Dar nu am făcut nimic ca să-i arăt că îmi doresc lucrul acesta cu adevărat. „Dacă vrei să îţi rupi gâtul, e treaba ta", mi-a zis. Şi mi-a zis o chestie pe care n-am s-o uit niciodată: „Ai grijă, decât să intri pe scenă să spui «A venit domnul conte, a plecat domnul conte»,  poate te gândeşti la altceva". Şi eu i-am spus atunci. „Nu cred că am să fac lucrul ăsta". Şi am avut dreptate.

Obiectul Adevărului

" Un Tissot din '52 sau '53. A fost ceasul tatălui meu. Îl port în spectacolul «Desculţ în parc». "

În replică

" Pot să spun că ne-am împrietenit cu adevărat după «Liceenii», la următoarele filme din serie, «Extemporal la dirigenţie» şi «Liceenii rock-n-roll». M-am bucurat pentru toate succesele lui, e un prieten drag şi îl apreciez pentru tot ce face. "
Oana Sârbu
cântăreaţă

Carte de vizită

-Născut la 18 octombrie 1967
-Este fiul actorului Ştefan Bănică
-A fost căsătorit cu Mihaela Rădulescu
-În prezent, este căsătorit cu Andreea Marin Bănică. Împreună au o fetiţă, Violeta. Mai are un fiu, Ştefan, dintr-o relaţie anterioară
-A devenit cunoscut cu seria de filme „Liceenii" din anii '80
-Roluri în teatru (selecţie): bufonul din „A douăsprezecea noapte", avocatul Billy Flyn din musicalul „Chicago", Hlestakov din „Revizorul", George din „Cui i-e frică de Virginia Woolf?".
-A lansat 13 albume de muzică

Testul Adevărului

Actorul Petrică Gheorghiu m-a pregătit pentru Institut, iar apoi, la facultate, l-am avut profesor pe Ion Cojar. Ei m-au format ca actor, Dumnezeu să-i odihnească! Apoi, după absolvirea Institutului (IATC), Liviu Ciulei m-a distribuit în trei spectacole ale dânsului. Întâlnirea cu Domnia Sa a fost ca şi cum aş fi făcut Institutul a doua oară.

Emilia Popescu



A fost un fel de Goldie Hawn a României când s-a lansat. O exuberanţă şi o explozie de energie care te acaparează. O actriţă care a evoluat foarte frumos. Este prietena mea de peste 20 de ani.

Iulia Vântur



O fată drăguţă, în banca ei... Ea a venit în echipă de la a doua ediţie „Dansez", la prima fiind Olivia Steer. „Dansez pentru tine" se leagă şi de imaginea ei.

George Mihăiţă



Unul dintre cei mai buni manageri de instituţii artistice din România (directorul Teatrului de Comedie - n.r.)  şi cred că se află în vârful carierei sale actoriceşti.

Mihaela Rădulescu

Prefer să nu vorbesc despre acest subiect pentru că se interpretează şi nu vreau să las loc la interpretări.

O fotografie de familie: împreună cu tatăl său, regretatul actor Ştefan Bănică.



În spectacolul „Desculţ în parc", de la Teatrul de Operetă „Ion Dacian".



În rolul lui Hlestakov din „Revizorul" (Teatrul de Comedie).



În rolul profesorului universitar George, din „Cui i-e frică de Virginia Wolf?"

Într-unul dintre concertele de Crăciun, în decembrie 2010