Horia Brenciu:„Nici acum nu sunt un copil cuminte“

adevarul

Publicat: 08.09.2010 17:29

Ultima actualizare: 09.08.2022 00:30

Horia Brenciu a vorbit despre copilărie, familie, despre starea televiziunii şi despre marea sa pasiune, muzica.Îi place să descopere şi să experimenteze. Scrie poezie, iubeşte şi încă are „microbul“ televiziunii. Are o relaţie apropiată cu fanii şi nu se supără când aceştia „îl trag de urechi“.

„Adevărul": Trăieşti de 17 ani în Bucureşti, dar eşti foarte legat de oraşul tău natal, Braşov...

Horia Brenciu: Am bătut în lung şi-n lat Braşovul timp de 20 de ani, vârstă la care m-am mutat în Bucureşti. Iar 20 de ani e o perioadă destul de mare pentru ca toate locurile să aibă o poveste, să spună ceva. Încerc să ajung acolo cât pot de des, mai ales că în Braşov trăieşte tatăl meu.

Mai citeşte şi:

Munceşte cot la cot cu vedeta preferată!

Cum era copilul Horia Brenciu?

Îmi pare rău, dar Horia Brenciu s-a născut matur şi a ştiut dintotdeauna cât fac 9 împărţit la 3 (râde). Nu eram ceea ce se numeşte un copil cuminte, nu am fost un copil liniştit. Îmi plăcea să descopăr lumea, ceea ce fac şi acum. Nici acum nu sunt un copil cuminte. Din punctul meu de vedere, viaţa înseamnă cunoaştere, curiozitate, descoperire. Din nefericire, la mine există un aspect mai sărac legat de familie, pentru că, de-a lungul vieţii, foarte multe rude s-au stins. Inclusiv mama. Aşa că acum îi am doar pe tata, care are 80 de ani şi pe fratele meu, care trăieşte în străinătate. Însă în copilărie am avut lângă mine oameni care m-au iubit.

În copilărie era o concurenţă între tine şi fratele tău, Marius Brenciu, acum un tenor celebru cu spectacole susţinute la Metropolitan Opera sau Covent Garden?

Fratele meu este foarte talentat şi l-am urmat îndeaproape. A făcut pian, am făcut şi eu, a început cursurile de canto, eu l-am urmat. El a intrat la Conservator, eu voiam să fac acelaşi lucru, dar am început să prezint emisiunea „Robingo", la TVR, aşa că am renunţat. Marius e un exemplu de disciplină şi de rigurozitate pentru mine. Din punctul meu de vedere, a face operă reprezintă un maximum profesional, opera e ca un Himalaya al artei. Însă n-au existat niciodată rivalităţi între noi.

Cum îţi compui piesele?

E ca o revelaţie. Mă inspiră toate lucrurile din viaţa mea, aşa cum mă inspiră să scriu şi poezie. Scriu şi multe poezii, însă nu reţin niciuna. Eu nu sunt Păunescu (râde).

Primul album, „35", a fost lansat la vârsta de 35 de ani, apoi „37", lansat după acelaşi algoritm. Ce urmează?

Ceea ce mi-am propus eu a fost să scot trei albume. Confirmi abia a treia oară, cred eu.

Mai ai nevoie de confirmări?

În fiecare zi am nevoie de confirmări. În fiecare zi am idei noi, care trebuie verificate. Dincolo de bunul tău simţ şi de discernământul tău, se află publicul, oamenii. Eu am o relaţie foarte importantă cu publicul. Să-ţi dau un exemplu. Aveam un spectacol la Hilton, acum mulţi ani. Am încropit o producţie cu un balet, cu câţiva artişti români şi cu orchestra mea. Organizasem totul: baletul, desfăşurătorul etc. Dar partea mea de cântăreţ, cu melodiile aferente, nu o pregătisem suficient. Şi să bălmăjeşti nişte cuvinte în engleză în faţa unui public format din expaţi americani, britanici şi australieni nu e prea frumos. A ieşit O.K., per total, însă după eveniment cineva mi-a spus, mai în glumă, mai în serios că sunt un „karaoke boy". Pe moment n-am înţeles, apoi mi-am dat seama că persoana respectivă m-a subdimensionat artistic, mi-a spus că sunt un băiat de karaoke, nu un cântăreţ în adevăratul sens al cuvântului. Mi-a prins bine această remarcă. Aşa am descoperit cât de important e ca atunci când rosteşti un cuvânt, să nu se ducă doar în urechea spectatorului, ci şi în sufletul lui.

Ai o comunitate importantă de fani pe Facebook, 18.000 de persoane...

După cum spuneam, nu am foarte multe rude apropiate, aşa că afecţiunea mea se răsfrânge asupra prietenilor, a cunoştinţelor. Sunt oameni cu care vorbesc în fiecare zi şi care se miră că mă deschid atât de mult faţă de ei. Am o comunicare sinceră cu fanii, iar ei mă „taxează" uneori, mă trag de ureche atunci când greşesc. Observaţiile de bun-simţ, cu un contraargument foarte clar, mă fac mai bun pe mine, în munca mea. Vorbesc în fiecare zi cu zeci sau chiar sute de oameni din toată lumea şi, fără să vreau, am început să mă implic în viaţa lor. Cineva mă întreba cum să se lase de fumat, îmi cerea sfaturi, pentru că a văzut că am reuşit să conving pe foarte multă lume. În afară de Viziru (râde). Alţii m-au rugat să le salvez relaţia de cuplu. Unii oameni care rămân fără slujbă mă întreabă ce să facă. Sunt foarte multe gânduri venite din partea multor oameni şi datorită prezumtivei prietenii de pe Facebook, eu sunt dator să le spun ceea ce cred eu de cuviinţă. Şi le spun din suflet toate observaţiile mele.

Cum e relaţia ta cu ei?

Acum cred în oameni, lucru pe care nu l-am făcut tot timpul. Pe vremea când lucram în televiziune şi stăteau o sută de oameni la coadă ca să ia un autograf de la mine, mă gândeam doar cum să termin mai repede cu ei. Apoi, după ce am plecat din televiziune, am învăţat să preţuiesc fiecare salutare, să nu mai iau totul ca şi cum mi s-ar cuveni. Mi-am dat seama că dacă te salută preşedintele României, oricare ar fi el, sau dacă te salută femeia de serviciu, e exact acelaşi lucru.

Scrii pe blogul tău că nu poţi trăi fără dragoste. Iubeşti acum?

Dar în câte relaţii nu sunt implicat? Dragostea este un lucru pe care trebuie să-l avem. Trebuie să avem dragoste faţă de tot ceea ce ne înconjoară.

"Când am intrat în televiziune, în '93, credeam că toată viaţa voi face «Robingo». Însă, până nu-ţi iei viaţa în mâini, nu-ţi dai seama dacă ai biceps, triceps sau alt muşchi."

„Nu trece niciun sezon fără un telefon de la o televiziune"

Ai declarat că atunci când ai renunţat la televiziune erai falit. Cum e să te trăieşti din muzică?

Totul începe de la ce idei ai şi cum le pui în aplicare. Există nişte neuroni, apoi nişte sinapse, care creează o idee. Ideea e pusă în scenă, aduce faimă, iar cercul se închide cu partea financiară. Principiul meu este „Aleargă după artă!". Nu alerga după bani, banii vor veni ulterior. Asta le explic de fiecare dată oamenilor cu care lucrez. Când am intrat în televiziune, în '93, credeam că toată viaţa voi face „Robingo". Însă, până nu-ţi iei viaţa în mâini, nu-ţi dai seama dacă ai biceps, triceps sau alt muşchi. Atâta timp cât ai un salariu, mai ales de la stat, atâta timp cât ţi se dă, nu te încordezi, nu creezi sinapsele.

O emisiune de bingo a revenit la TV. Crezi că aceste concursuri vând iluzii?

Nu. Un om câştigă. Unul dintr-un milion câştigă.

Cum priveşti azi televiziunea, ai vrea să revii?

La mine nu trece niciun sezon fără un telefon de la o televiziune, iar asta înseamnă că încă sunt în vizorul lor. Mi-am dat seama că, dacă aş fi acceptat, aş fi câştigat foarte uşor nişte bani, dar viaţa respectivului show era de un an de zile. E ca şi cum m-aş însura pentru două luni, apoi aş divorţa. Nu merge aşa! Eu cred într-un partener serios. Recunosc, însă, în sângele meu sunt globule roşii, globule albe şi globule de televiziune. Cred că în România se mai pot face multe lucruri noi la TV. Mulţi zic că „Surprize, surprize" a fost cea mai tare emisiune sau că „Dansez pentru tine" e cea mai tare fază. Nuuu.....dacă te uiţi la italieni, la francezi, la americani, o să vezi că sunt emisiuni şi mai spectaculoase. Nu trebuie neapărat să facem scandal ca să avem audienţă. Sunt partizanul firescului în televiziune.

Dar românii se plictisesc repede...

După '90 am încercat să facem ce n-am făcut 50 de ani. Gândeşte-te că pui un român la o masă plină de bunătăţi, imediat după '89. El va mânca ce-i place cel mai mult, iar după aceea se va simţi foarte plin şi nu va mai putea să mănânce. Aşa sunt telespectatorii acum: după 20 de ani în care le-am băgat pe gât tot felul de formate, nu mai avem nici digestive, nici triferment să le dăm. Dacă regret ceva, regret că nu am cunoscut doi tipi care se numeau Vornicu şi Bocăneţ.

Optimist

„Orice s-ar întâmpla, fie că în viaţa mea e ploaie, fie că e vară, în final va triumfa un zâmbet. Îmi place să cred că totul se va termina cu bine."

-

Dificil

„Nu sunt un tip uşor de răbdat, nu sunt uşor de înghiţit. Mă contrazic până găsesc ideea optimă. Sunt foarte complicat, sunt omul extremelor câteodată."

În replică...Nicoleta Luciu

" Horia Brenciu a fost primul om de televiziune cu care am lucrat în postura de asistentă. A avut încredere în mine şi m-a lăsat să prezint vremea. Cred că am făcut echipă bună împreună. Îi mulţumesc pentru faptul că m-a făcut să-mi placă munca în televiziune. "

Obiectul Adevărului

" Este o fotografie pe care i-am făcut-o eu tatălui meu şi ţin la ea foarte mult. E făcută în urmă cu un an, când împlinea 79 de ani. Mi-am dat seama că omul acesta e genial în primul rând pentru că m-a răbdat pe mine. "

Carte de vizită

-Data şi locul naşterii: 27 august 1972, Braşov.
-A absolvit Academia de Teatru şi Film din Bucureşti şi Şcoala Populară de Artă din Braşov.
-În 1993 a început o colaborare cu TVR, unde a prezentat emisiuni ca „Robingo" şi „Sarabanda".
-În anul 2000 s-a mutat la Antena 1, unde a prezentat mai multe show-uri până în 2003.
-A jucat în serialul „Om sărac, om bogat", de la Pro TV, în 2006.
-A înfiinţat Horia Brenciu Orchestra şi s-a lansat în cariera muzicală. -A scos pe piaţă două albume, „35" şi „37", şi a susţinut numeroase
concerte.
-Necăsătorit.

Testul Adevărului

Mircea Radu

„E un om alături de care mă simt bine. Are un talent în ceea ce priveşte fotografia, talent pe care îl admir. Are un drum al lui şi cred că încă nu a spus totul."

Nicoleta Luciu

„Este o mamă iubitoare. Am rămas plăcut surprins că m-a menţionat în două interviuri, vizavi de oamenii din televiziune cărora le e recunoscătoare."

Cătălin Măruţă

„Parcă îmi plăcea mai mult când avea emisiunea pe TVR 2, era mai incisiv. Nu pot să spun că sunt fanul scandalurilor din emisiunea lui, dar acesta e trendul de azi din televiziune."

Rita Mureşan