Victor Ponta: „La 17 ani am dormit în Gara de Nord din Paris“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele PSD a povestit, pe blogul personal, mai multe amintiri din tinereţe şi în special din perioada petrecută de el în Franţa.

„Sunt fapte pe care le privesc cu nostalgie. Am fost singur-singurel când am împlinit 18 ani în Place Saint Michel din Paris, departe de toţi cunoscuţii, şi nu cred că m-am descurcat rău. M-am îmbătat cu aerul libertăţii la începutullui 1990, aveam abia 17 ani şi toată lumea îmi stătea înainte“, îşi începe Ponta povestea.

Victor Ponta a prezentat, în continuare, cum a ajuns în Franţa. „Intrasem într-un program de schimb cu un liceu din Nancy şi primisem o invitaţie pentru o tabără la care să particip. A fost o oportunitate pe care o datorez în totalitate profesoarei mele de franceză din liceu. Am plecat spre Nancy cu 40 de dolari în buzunar. Am mers cu un bilet de tren redus. Nici nu împlinisem 18 ani şi eram mult mai ambiţios şi mai curajos decât sunt acum“, a continuat preşedintele PSD.

Apoi, Ponta a povestit cum a trăit în Franţa la început şi că, pentru o perioadă de timp, a dorit să rămână acolo. „Tabăra a durat trei săptămâni, am mai prins ceva franceză şi iată-mă în gara din Nancy, gata de plecare spre casă. Doar nu era să fiu atât de aproape de Paris, oraşul la care am visat toată adolescenţa, şi să ratez ocazia. M-a luat un camionagiu şi, pe la mizul nopţii, am pus piciorul în locul visat. În prima noapte am dormit în Gara de Nord, învăţând rapid de la ceilalţi aflaţi în aceeaşi situaţie cu mine unde să mă plasez şi cum să-mi pun bagajul sub cap, legat de mine, ca să nu rămân fără el. Pe 2 august am sunat acasă şi i-am spus mamei că vreau să-mi găsesc de lucru. Reacţia ei a fost ca întotdeauna: «Am încredere în tine, noi te sprijinim orice vei face». De aia o iubesc aşa tare şi de acolo îmi vine încrederea în mine“, a adăugat acesta.

Preşedintele PSD a spus că perioada petrecut în Franţa a fost una boemă şi l-a făcut să-şi dea seama cât îi lipseşte familia. „A fost cea mai boemă perioadă din viaţa mea. Am bătut tot Parisul pe jos, îl cunosc mai bine decât Bucureştiul. Am învăţat să merg cu metroul fără bilet. în septembrie m-am apucat de lucru, la început la o benzinărie, apoi la un supermarket. Cred că a fost o şansă extraordinară să învăţ să muncesc şi să preţuiesc banii într-o societate deja funcţională şi organizată. Am simţit atât de tare lipsa familiei şi a celor apropiaţi încât de atunci şi până azi nu m-am mai gândit niciodată să plec definitiv din ţară“, a încheiat Victor Ponta.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite