Viata de cercetator roman: trei salarii in trei ani, fara asigurare medicala si fara drept la indemnizatia de somaj

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cercetator-doctor Mihaela Paulian i-a refuzat pe francezi, ca sa ajunga bataia de joc a birocratilor de la Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Protectia Plantelor Bucuresti

Doamna Mihaela Paulian, 49 de ani, cercetator-doctor recunoscut si respectat in Occident, a primit, in urma cu doi ani, invitatia de a conduce un laborator de cercetare din Franta. N-a vrut sa plece din Romania; a preferat sa lucreze in continuare la Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Protectia Plantelor (ICDPP) Bucuresti. In 2002, doctor Paulian a vazut salariul de doua ori - patru milioane de lei pe tot anul. In 2003, a fost platita o singura data, cu 1.800.000 de lei, in noiembrie. Anul acesta, sefii protectiei plantelor au ajuns la concluzia ca institutul nu mai are atatia bani s-o plateasca si, la sfarsitul lunii trecute, i-au dat preavizul. La Fortele de munca, cercetator-doctor Paulian a fost informata ca nu are nici macar dreptul la indemnizatia de somaj, pentru ca institutul nu i-a achitat asigurarile pe ultimii doi ani. Birocratii ICDPP i-au explicat cu cinism ca au platit asigurari pentru cele trei salarii primite in trei ani, dar, la o cotizatie atat de mica, nu ai parte de somaj. Surpriza a fost si mai mare cand a aflat ca, din 2001 incoace, institutul a trecut-o in acte intr-un concediu fara plata care a totalizat peste doi ani. In 2001 - din vara pana la Revelion, in 2002 - din octombrie pana la sfarsitul anului, in 2003 - de la cap la coada, cu exceptia a noua zile, iar in 2004 - cat a trecut din el. Si toate acestea in conditiile in care legislatia muncii spune ca un concediu fara plata se poate acorda la cererea salariatului sau, daca angajatorul dispune, timp de maximum 15 zile lucratoare pe an. Contabila-sefa a institutului isi stoarce o lacrima: "Ne pare tare rau de doamna doctor Paulian. Dar nu aveam cum sa o platim daca dumneaei nu a trecut pe la institut. In plus, n-a castigat nici un proiect de finantare. Noi ne autofinantam din aceste proiecte. In rest, institutul nu are fonduri proprii". Contabila spune ca toata porcaria cu concediile fara plata acordate pe ascuns a fost facuta din dragoste: "Noi tinem la cercetatorii nostri, de aceea n-am dat-o afara". Dar, in felul acesta, cercetatorul ICDPP a pierdut dreptul la somaj, dreptul la consultatii medicale gratuite si peste doi ani de vechime in munca la calcularea pensiei. "Anii acestia, am semnat numeroase lucrari de specialitate in calitate de cercetator al institutului. Este evident de ce am muncit mai mult acasa. Din 2002, cand mi-au spus ca nu-mi pot plati salariul, nu am avut bani nici pentru tramvai". Doctor Mihaela Paulian este specializata intr-un "pesticid ecologic" - Chrysopa sp, o musculita verde des intalnita la noi, care se hraneste cu paduchi de frunze. Metoda musculitei este foarte folosita in lume, insa la noi se merge pe pesticide traditionale, cu tot riscul toxicitatii. Toate proiectele privind utilizarea in Romania a insectei Chrysopa inaintate de dr. Paulian ministerelor Cercetarii si Agriculturii au fost respinse. In schimb, studiile ei pe aceasta tema au fost apreciate pe plan mondial. Anul trecut, cercetatorul roman a sustinut, impreuna cu o echipa franceza, doua lucrari la Asociatia Internationala de Neuropterologie si a castigat, alaturi de alti cercetatori ai ICDPP, un grant de la Ministerul Cercetarii. Toate aceste lucrari sunt aduse ca argument pentru faptul ca cercetator-doctor Mihaela Paulian si-a continuat activitatea, desi n-a avut nici macar venitul unui cersetor.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite