Universităţile şi-au deschis porţile, căminele – nu!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În timp ce politicienii prezenţi la festivităţile de începere a anului universitar se întreceau în sfaturi, grosul auditoriului se călca în picioare, în campusuri, pentru un loc de

În timp ce politicienii prezenţi la festivităţile de începere a anului universitar se întreceau în sfaturi, grosul auditoriului se călca în picioare, în campusuri, pentru un loc de cazare

Problemele cele mai mari sunt, aşa cum ne-am obişnuit de mulţi ani, în marile centre universitare: Bucureşti, Cluj, Iaşi. Situaţii mai puţin critice ale locurilor în cămin sunt la Timişoara şi Sibiu.

În medie, proporţia lipsei de locuri se păstrează şi în acest an: la cele peste 140.000 de cereri, universităţile răspund cu doar 106.000 de locuri. Ce s-a schimbat faţă de 1990 este faptul că universităţile înmatriculează de patru ori mai mulţi studenţi.

Dacă la unele facultăţi cazările s-au încheiat, la altele sunt încă în faza repartizării locurilor.

Criteriile au fost stabilite clar de universităţi: media la admitere, apoi continuitatea şi situaţia socială a studentului. "Au existat, în alţi ani, prelungiri de zile sau chiar săptămâni până la finalizarea repartizării", îşi aminteşte o studentă la Filosofie, aflată în anii terminali.

Pentru că la Universitatea Bucureşti sunt disponibile doar aproximativ 4.400 de locuri, faţă de peste 5.000 cât erau puse de obicei la dispoziţia căminiştilor, mulţi studenţi şi-au petrecut începutul de an universitar la coadă la cazare. O situaţie specială s-a ivit ca urmare a faptului că mulţi profesori nu au trecut în cataloage notele obţinute de studenţii restanţieri şi ca urmare ei şi-au pierdut dreptul de a primi loc în cămine.

Aceeaşi situaţie, şi la Iaşi

Cele mai multe solicitări, peste 15.000, s-au înregistrat la Universitatea "Al.I. Cuza", însă unitatea de învăţământ superior a pus la dispoziţia studenţilor doar 5.700 de locuri. La Universitatea Tehnică "Gheorghe Asachi" s-au înregistrat aproape 10.000 de cereri, în condiţiile în care doar 6.900 de studenţi vor putea locui în camere de cămin.

Singura universitate unde aproape toate solicitările de locuri vor fi onorate este Universitatea Agronomică "Ion Ionescu de la Brad". Studenţii care nu au reuşit să obţină un loc în cămin pot apela la alternativa pentru un loc de cazare: subvenţia individuală de sprijin. Cuantumul ei este acelaşi cu cel pe care îl primesc căminiştii. Ea oscilează între câteva zeci de lei - vara, şi peste 125 lei - iarna.

Pentru a intra în posesia subvenţiei este necesar ca studentul să nu aibă domiciliul în localitatea în care învaţă, să nu depăşească salariul minim brut pe economie, să aibă vârsta până în 29 de ani şi să nu fi primit sau solicitat un loc de cazare.

Rectorul Politehnicii, acuzat de discriminare

Mama unei tinere admise prin concurs de dosare la o facultate a Universităţii Politehnice din Bucureşti a afirmat că fiicei sale i se refuză dreptul la învăţătură pe motiv că nu corespunde din punct de vedere al sănătăţii cu specializarea aleasă.

" Silvia Bodorin, din Tulcea, este tetraparaplegică. La primul examen susţinut la Facultatea de Electronică i s-a pus la dispoziţie sală specială şi comisie de examinare, precum şi o persoană care să-i marcheze răspunsurile pe foaia de examen deoarece nu-şi poate mişca mâinile. În aceste condiţii, candidata a obţinut media 2,09. Şi-a retras dosarul, dar l-a reintrodus la o facultate la care admiterea era pe bază de concurs de dosare.

I-am solicitat o adeverinţă medicală din care să reiasă că poate participa la cursuri, dar nu a adus-o", ne-au precizat oficiali ai UPB. Reprezentanţii Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării au precizat că, în astfel de condiţii, refuzul conducerii universităţii este justificat.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite