Tinerii căsătoriţi care stau cu părinţii, în pericol de divorţ

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dragostea pasională de la începutul relaţiei cedează în faţa responsabilităţilor Mulţi dintre tinerii români care se căsătoresc sub 25 de ani se despart la scurt timp după

Dragostea pasională de la începutul relaţiei cedează în faţa responsabilităţilor

Mulţi dintre tinerii români care se căsătoresc sub 25 de ani se despart la scurt timp după oficializarea relaţiei. România a înregistrat, în 2005, în jur de 4.000 de divorţuri în rândul acestora, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică.

Psihologii spun că motivul principal pentru care tinerii din ziua de azi se căsătoresc este dragostea. O dragoste pasională, pe care şi-o doresc şi care le satisface o mare parte din nevoile afective. În multe cazuri însă, flacăra primei iubiri se stinge repede. În lipsa unui cămin propriu, ei sunt nevoiţi să locuiască sub acelaşi acoperiş cu părinţii. Dar nu rezistă foarte mult timp. Discuţiile în contradictoriu cu familia partenerului, lipsa banilor sau concepţiile diferite despre viaţa de cuplu ale soţilor pavează lent, dar sigur, calea către un divorţ.

Însă, o căsătorie înseamnă mult mai mult decât dragoste. Presupune şi responsabilităţi, înseamnă repartizarea acestora în interiorul cuplului, dar şi o cunoaştere autentică a partenerului cu aspectele lui "bune" şi mai ales cu cele "mai puţin bune". Majoritatea cercetărilor arată că principalul motiv al ratei crescânde a divorţurilor ce caracterizează societatea contemporană este tocmai alegerea partenerului de căsătorie după un criteriu preponderent, şi anume cel al afecţiunii şi al dragostei romantice. Astfel, căsniciile care se bazează pe dragoste şi afecţiune ca valori pentru întemeierea cuplului se expun riscului dezamăgirilor şi destrămării, rata divorţurilor crescând foarte mult în ultimii ani. Şi presiunea familiei poate fi un obstacol pentru viaţa de cuplu, mai ales când partenerii nu sunt stabili financiar sau emoţional.

Sufocarea partenerului destramă relaţia

"În multe cupluri, partenerii nu îşi pot oferi unul altuia intimitatea şi distanţa de care amândoi au nevoie în momente diferite şi în grade diferite. Aceste probleme pot conduce la o înstrăinare permanentă. Iar înstrăinarea poate merge până la înstrăinarea de sine însuşi. Incapacitatea de a tolera schimbarea şi dezvoltarea unuia dintre parteneri poate produce un divorţ emoţional, fie că este sau nu însoţit de un divorţ legal", ne explică Andrei-Tudor Chiriac, psiholog la Spitalul "Dr. Constantin Gorgos" Titan, Bucureşti.

Există însă şi cupluri care s-au închegat în tinereţe şi au un mariaj fericit. Secretul este comunicarea şi capacitatea de a rezolva împreună conflictele inerente căsniciei.

După divorţ, bărbaţii duc o viaţă haotică, iar femeile cad în depresie

Potrivit psihologului Andrei Chiru, bărbaţii divorţaţi tind să ducă o viaţă haotică, în comparaţie cu cei căsătoriţi. În schimb, femeile divorţate se pot simţi dezorientate. Multe dintre ele caută ajutor medical pentru depresie, insomnii şi tulburări alimentare, mai ales în primele faze ale separării.

Deşi unii tineri proaspăt divorţaţi se pot agăţa cu nerăbdare de independenţa care le lipsise anterior, mulţi simt o frică profundă de a fi total singuri
Andrei-Tudor Chiriac
psiholog

Divorţul la români

Total divorţuri: 33.000
Sub 20 de ani: 465
Între 20 şi 24 de ani: 3.463
Între 25 şi 29 de ani: 7.297
20 de bărbaţi divorţaţi, sub 25 de ani, la 1.000 căsătoriţi
14 femei divorţate, sub 25 de ani, la 1.000 căsătorite
Sursa: INSSE, 2005

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite