Tandreţea salvează căsnicia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dacă partenerii reuşesc să-şi exprime bunătatea unul faţă de celălalt, relaţia este în siguranţă, spun specialiştii în terapii de cuplu. Micile gesturi fac în cele din urmă marile iubiri.

Un ingredient aparent banal al longevităţii unui cuplu fericit este readus în discuţie de Danielle Balmelle, consilier conjugal la Asociaţia Franceză a Centrelor de Consiliere Conjugală (A.F.C.C.C): bunătatea. Autoare a unor studii referitoare la relaţiile de cuplu, Danielle Balmelle susţine că atunci când cei doi parteneri ştiu să-şi exprime bunătatea unul faţă de celălalt, relaţia este în siguranţă.

Danielle Balmelle este de părere că există mai multe modalităţi prin care putem fi buni unul cu celălalt şi toate aceste gesturi îi oferă partenerului siguranţă, linişte sufletească şi încredere. Bunătatea pare să fie singura verigă care poate ţine doi oameni împreună cu adevărat.

„Primul pas pe calea bunătăţii este să vă atingeţi partenerul chiar şi atunci când nu sunteţi în pat”, explică specialista franceză.

„De multe ori, oamenii căsătoriţi, care mai au şi copii, uită să se ţină de mână, să se sărute tandru pe obraz sau pur şi simplu să se sărute ca doi adolescenţi îndrăgostiţi, chiar dacă sunt în public. Trebuie ca ambii parteneri să se simtă iubiţi şi altfel decât strict ca obiecte de obţinere a plăcerilor sexuale”, susţine Balmelle. Nu este nimic mai important decăt strângerea de mână a celui drag atunci când eşti într-un­ moment dificil.

Micile gesturi care dau încredere

Al doilea pas este să vă creaţi un obicei din a fi buni şi tandri cu celălalt, chiar dacă nu aveţi neapărat dispoziţia necesară sau aveţi unele reproşuri de făcut în legătură cu comportamentul partenerului.

Spre exemplu, un soţ iubitor ajuns acasă nu se aruncă pe canapea în faţa televizorului interesându-se doar de meniul cinei, ci îşi ascultă soţia (chiar dacă uneori acest lucru îi poate părea un adevărat supliciu!), îi masează umerii soţiei şi încearcă să o liniştească atunci când este îngrijorată din diverse motive ce ţin de problemele de serviciu sau de problemele domestice.

Chiar dacă nu întotdeauna soţia nu îşi exprimă pe moment recunoştinţa, va şti că şi soţul este la fel de obosit şi că are la rândul lui nevoie de relaxare, iar în timp va aprecia eforturile soţului ei de a menţine calmul şi echilibrul în căsnicie. „Există cupluri care îşi pun pasta de dinţi pe periuţă reciproc, sau situaţii când soţia îi pregăteşte soţului pachetul cu mâncare pentru serviciu, sau îl aşteaptă trează atunci când soţul trebuie să lucreze până târziu”, povesteşte specialista în probleme de cuplu.

Aceste adevărate ritualuri, în care cei doi fac mici sacrificii pentru celălalt, au darul de a-l face pe cel (cea) cu care convieţuiţi să simtă că se poate baza pe partener. Este un mesaj zilnic, că partenerul rezonează pe aceeaşi lungime de undă, că este gata oricând să sară în ajutor şi că o face cu plăcere. Să spui „mulţumesc” sau „te rog”, sunt de asemenea formule incluse la capitolul bunătate.

„Atunci când soţul sau soţia ta face ceva pentru tine, nu este deloc rău să-i spui «mulţumesc, iubitule»”, explică specialista de la A.F.C.C.C. „Iar dacă îţi ceri iertare atunci când faci ceva greşit, partenerul tău va simţi că nu ai intenţionat să-l răneşti. Mai mult, acest tip de politeţe elementară demonstrează respect pentru partener, o condiţie esenţială pentru orice relaţie de succes.

Confirmări necesare

Complimentele ajută mult. „Spune-i partenerului sau partenerei tale cât de bine arată sau ce idee bună a avut să se îmbrace într-un anume fel”, explică Danielle Balmelle. „Toţi avem nevoie de confirmări. Este foarte important ca aceste confirmări să vină de la persoana pe care ne bazăm cel mai mult în viaţă”, susţine ea.

Mai valoroase decât complimentele spuse direct sunt vorbele bune pe care le spunem despre partenerul nostru în faţa celorlalţi. Un compliment făcut de faţă cu prietenii, sau un moment în care ne vorbim partenerul “de bine” atunci când nu este de faţă are efecte  profund benefice asupra relaţiei.

În primul rând, ne întăresc propriile convingeri despre cât de mult ne iubim partenerul şi de ce. În al doilea rând, deseori se întâmplă ca unul dintre soţi să afle că cel/cea cu care convieţuieşte l-a vorbit de bine şi acest lucru îl face să fie foarte mândru la rândul său de partenerul său. În astfel de situaţii, ambii­ parteneri se simt norocoşi că s-au găsit reciproc. Bunătatea în momente dificile face minuni.

„Dacă soţul tău tocmai şi-a pierdut slujba, este mult mai bine să pregăteşti o cină romantică şi să-i sugerezi să sărbătoriţi faptul că a scăpat de o slujbă care nu-i plăcea şi să ciocniţi un pahar pentru următoarea slujbă care va fi mai bună şi mai bine plătită, chiar dacă în sinea ta te îndoieşti de acest lucru”, recomandă Danielle Balmelle. Este o demonstraţie că ştiţi să-i fiţi alături şi la greu. În plus, impuneţi atitudinea corectă faţă de un necaz: optimism şi puterea de a o lua de la capăt.

Bărbaţilor le place să fie ascultaţi

Autoare a numeroase cărţi despre viaţa în cuplu, psiholog specializat în relaţiile interumane, Susan Quilliam a sintetizat câteva dintre cele mai bune sfaturi pentru tinerii care se află într-o relaţie nouă şi pe care vor să o facă cât mai durabilă. În ceea ce le priveşte pe femei, într-o relaţie de lungă durată cu un bărbat, acestea sunt sfătuite să-i arate că îl ascultă cu atenţie şi că sunt interesate de ceea ce spune.

„Puneţi-i întrebări legate de subiectele pe care aţi observat care îl preocupă” este sfatul specialistei. „În schimb, dacă suportaţi mai mult timp discuţii pe teme care nu vă interesează prea mult (probleme de serviciu, maşini, fotbal), în vreme se vor aduna şi, la un moment dat, tensiunea va deveni insuportabilă. O să răbufniţi pentru orice nimic fără ca el să-şi dea seama cu ce anume a greşit.

Cel mai bine este să-i spuneţi din timp ce vă deranjează. Fie sunteţi plictisită, fie vreţi să faceţi ceva, fie vă deranjează ceva, totul trebuie comunicat într-un mod cât mai firesc şi natural, eventual cu umor, în aşa fel încât el să nu se simtă ofensat. Nu uitaţi că, deşi bărbaţii se tem de discuţiile pe teme sentimentale, le place să găsească soluţii pentru probleme”. Aşa că Susan Quilliam le sfătuieşte pe femei să-şi exprime deschis doleanţele.

„Eventual spuneţi-i că aveţi nevoie de o soluţie în loc să-l stresaţi inutil cu şiroaie de lacrimi sau replici acre”, atenţionează autoarea. Cercetările în domeniu spun că este nevoie cam de cinci experienţe pozitive ca să egalezi una negativă. „Aşa că, de fiecare dată când sunteţi  distantă cu el sau îl criticaţi, aveţi grijă să-i spuneţi cât mai curând cinci vorbe bune sau să-l sărutaţi de cel puţin cinci ori”, recomandă Susan Quilliam. Bărbaţii sunt mult mai copleşiţi de emoţii decât femeile şi comunică mult mai puţin.

Dacă partenerul este supărat, trist sau furios, lăsaţi-l măcar o jumătate de oră singur înainte de a încerca să-i vorbiţi din nou. Banii sunt cauza numărul unu în certurile dintre parteneri, aminteşte Susan Quilliam. Tocmai de aceea, stabiliţi împreună un mod de a cheltui banii care să vă convină încă de la început. În sfârşit, dar nu în cele din urmă, sexul are un rol important în ecuaţia complicată a durabilităţii unui cuplu.

„Dacă aveţi impresia că relaţia sexuală începe să treneze şi să nu mai fie la fel de intensă sau interesantă, nu vă lăsaţi pe tânjeală”, îndeamnă psihologul american. „Treceţi la treabă şi găsiţi moduri noi de a vă stimula reciproc până nu este prea târziu!”.

Stil de viață

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite