Au descoperit arta în puşcărie

Timpul petrecut după gratii a stârnit în mulţi dintre „chiriaşii“ penitenciarelor credinţă în divinitate sau valenţe artistice nebănuite. Închişi pentru jaf, viol sau pentru omor, unii deţinuţi au ajuns să picteze icoane, să sculpteze sau chiar să realizeze catapetesme.

Sensibilitatea îşi poate face apariţia în cele mai neaşteptate locuri, precum o închisoare supra-aglomerată, plină cu oameni izolaţi de societate pentru faptele lor. Tocmai aici, constrânşi poate de atmosfera sordidă, unii dintre ei ajung să dea pentru prima dată glas unor pasiuni din copilărie. Acesta este, cel puţin, cazul constănţeanului Victor Slăvilă (38 de ani).

Schiţele lui Victor Slăvilă sunt pline de sensibilitate

Închis pentru omor, a numărat deja 10 ani petrecuţi după gratii şi mai are de petrecut încă pe-atâţia în închisoare. Numai că în ultimul deceniu şi-a descoperit talentul pentru desen în cărbune. A făcut până acum zeci de desene care stârnesc admiraţie, iar atunci când le prezintă, Victor Slăvilă reuşeşte să uimească şi pentru că sensibilitatea desenelor sale nu se conformează cu imaginea pe care şi-a creat-o. Căci Victor nu e nici pe departe un boem, cu o constituţie astenică. El pare a fi, cel puţin la prima vedere, unul dintre durii Penitenciarului Slobozia: un pachet de muşchi, acoperit de tatuaje. „Am lucrat timp de 15 ani ca tatuator, am avut chiar şi afacerea mea în domeniul ăsta. Toate tatuajele pe care le vedeţi pe corpul meu sunt realizate de mine, mai puţin cel de pe cap", explică Victor.

Lucrează numai în cărbune

Este pasionat de desen încă de când avea cinci ani, „talentat de mic", aşa cum el însuşi spune. E drept, culorile au rămas în urmă, la fel ca şi viaţa constănţeanului, iar Victor lucrează doar în gri, la fel cum e fiecare zi petrecută în spatele gratiilor.

„Toate desenele sunt realizate în celulă, deşi este destul de greu să desenezi la închisoare, fără şevalet, fără spaţiul necesar, fără linişte... Nu sunt condiţii", explică Victor Slăvilă. Fiecare lucrare presupune un timp de lucru de minimum 30 de minute, dar poate ajunge şi la multe ore de muncă, dacă e vorba de o imagine complexă.

Conducerea i-a promis o expoziţie

Pentru Victor, fiecare desen realizat este unul special, aşa că-i este greu să aleagă lucrarea preferată sau măcar pe cea în care se regăseşte. „Fiecare desen exprimă trăiri, sentimente, regrete, speranţe şi gânduri. N-am o lucrare care să-mi placă mai mult sau una care să-mi placă mai puţin. Fiecare lucrare are ceva aparte", explică Victor.

Desenele lui Victor Slăvilă vor fi expuse la Centrul Cultural „Ionel Perlea“ din Slobozia

Traiul după gratii l-a făcut mai sensibil. Pe mama sa a văzut-o ultima oară în urmă cu mulţi ani şi nu ştie când şi dacă o va mai revedea. Mai ales în condiţiile în care mai are de ispăşit încă aproximativ 10 ani de detenţie. „Aş vrea s-o desenez pe mama. Mi-e tare dor de ea, nu am mai văzut-o de şase ani. Mi-e dor şi de mare... Astea sunt desenele pe care aş vrea să le fac şi pe care la un moment dat cred că voi reuşi să le şi fac", oftează deţinutul. Desenele realizate de Victor au stârnit admiraţie şi în rândul celor care stau de cealaltă parte a gratiilor, iar conducerea penitenciarului i-a promis că va organiza o expoziţie. „Dacă vom obţine acordul Centrului Cultural «Ionel Perlea», atunci desenele sale, de altfel extrem de reuşite, vor putea fi admirate de toată lumea", spune Maria Obrejan, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Slobozia.

A desenat pentru colegi

Victor s-a bucurat la auzul veştii că lucrările sale ar putea fi expuse la Slobozia. „Desenele mele au mai fost prezentate la două expoziţii în Brăila. Mi-ar plăcea să fie organizată o expoziţie cu lucrările mele şi aici", spune deţinutul. Priceperea lui Victor în mânuirea cărbunelui i-a făcut, de‑a lungul timpului, pe mai mulţi colegi de detenţie să-i ceară constănţeanului să realizeze diferite desene pe care, mai apoi, deţinuţii le-au trimis acasă, către cei dragi.

"Mi-e tare dor de mama. Nu am mai văzut-o de mai bine de şase ani."
Victor Slăvilă
deţinut

60 de minute desenează zilnic Victor Slăvilă în spatele gratiilor.

Pictorul cu „anturaj nepotrivit"

Daniel Dancea

Aproape fiecare deţinut pe care-l întrebi cum a ajuns la puşcărie spune c-a fost condamnat pe nedrept şi că este nevinovat. Andrei Grigoriu nu face asta, recunoaşte că a greşit şi este mai degrabă cu gândul la ziua eliberării pentru a merge la soţia sa, cu care s-a căsătorit în detenţie.

Povestea lui Grigoriu a început în urmă cu 27 de ani. Când mama sa era încă însărcinată, tatăl a plecat în armată şi nu s-a mai întors. „Până la 5-6 luni m-a crescut mama, iar apoi bunica din judeţul Iaşi. Când a venit momentul să încep şcoala m-am întors în Timişoara", povesteşte tânărul. Încă de mic Andrei şi-a descoperit talentul pentru desen, iar la terminarea clasei a VIII-a a vrut să dea la Liceul de Arte Plastice, dar a renunţat. Nici el nu ştie de ce.

Complice la crimă

„Trebuia să fac un curs de vreo trei săptămâni şi mai apoi să dau nişte teste. Dar nu m-am mai dus la acel curs. Am fost copil. Am rămas la Şcoala Profesională de Instalatori", a mai spus deţinutul. După terminarea şcolii, tânărul s-a angajat ca ospătar la Hotel Continental, iar mai târziu la o firmă de echipamente pentru aer condiţionat.

A intrat într-un anturaj nepotrivit, iar o crimă a celui mai bun prieten l-a băgat la puşcărie. „Un foarte bun prieten al meu avea nişte datorii. S-a iscat o ceartă, ca multe altele, iar prietenul meu a scos cuţitul şi l-a înjunghiat. A fost o chestie de câteva secunde. Eu am fost condamnat pentru complicitate şi tăinuire. Dacă sunam imediat la poliţie, eram liber acum", a mai spus tânărul. „Aveam 19 ani. Noi nu realizam ce-am pierdut. Totul era mai mult o glumă, important era să ne distrăm, să râdem, să glumim, să facem mişto", povesteşte Andrei Grigoriu.

Tânărul deţinut a suferit un şoc în momentul în care a primit de la o verişoară o scrisoare în care scria că mama sa e suspectă de cancer. „Nici când a venit mama la vizită să-mi spună că am fost condamnat la 16 ani n-am suferit atât. A fost un şoc pentru că atunci am realizat că poţi să pierzi foarte uşor pe cineva drag, fără să poţi face nimic. A fost momentul în care m-am schimbat total. De atunci mi-am dat seama cât de mult trebuie preţuite viaţa şi persoanele dragi", a mărturisit tânărul.

Tot de atunci a început să picteze mai mult şi acum face portrete, participă la acţiunile culturale ale penitenciarului, dar face şi schiţele pentru diferite lucrări care se execută la puşcărie. Mai mult, tânărul s-a căsătorit cu o fată care îl iubea de mult timp şi i-a promis că îl va aştepta până în ziua în care va fi liber din nou.

Pedepsit pentru crimă, lăudat pentru talent

Andrei Amza

În urmă cu aproape 15 ani, Nicu Pralea a fost condamnat pentru că a omorât un poliţist şi a primit o pedeapsă de 22 de ani. Astăzi sculptează catapetesme pentru biserici. El este unul dintre cei 1.200 de deţinuţi de la Penitenciarul Poarta Albă din Constanţa.

În 1995, Nicu Pralea a confecţionat o bombă artizanală pe care a pus-o sub o maşină parcată pe o stradă din oraşul Suceava. Poliţiştii din zonă au aflat de ispravă şi au venit la faţa locului, iar un ofiţer a încercat să dezamorseze bomba. Din nefericire, obiectul a explodat chiar în mâinile poliţistului. Ofiţerul a murit, iar cinci colegi de-ai săi au fost răniţi. Deşi legea îl cataloghează ca fiind un criminal, în spatele zidurilor, Nicu Pralea, acum în vârstă de 48 de ani, este privit în închisoare ca un mare meşter şi un deţinut exemplar.

„Nu a fost implicat în scandaluri, nu a creat niciodată probleme, nu a încercat să se sinucidă sau să evadeze. Este genul de deţinut care îşi vede de treaba lui", spune inspectorul Gabriel Botezan, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Poarta Albă. Nicu are trei copii şi mărturiseşte că nici nu mai ştie exact câţi nepoţi i-au dăruit. De la primele ore ale dimineţii, omul care a cutremurat la propriu un oraş întreg, se refugiază în atelierul din curtea penitenciarului. Pe drum pot fi admirate o parte dintre lucrările lui, dar şi ale altor deţinuţi. Sunt obiecte deosebite care intră în contrast cu zidurile gri şi sârma ghimpată din curte.

Artă pentru biserici

Într-o încăpere cu o sobă veche, unde cu greu se pot înghesui patru persoane, înconjurat de zeci de unelte, desene şi schiţe, timp de opt ore pe zi, deţinutul Pralea dă frâu liber talentului său. Mirosul lemnului predomină şi te face să uiţi că te afli într-un loc unde îşi ispăşesc pedepsele sute de oameni periculoşi.

L-am găsit pe sculptor meşterind de zor la o piesă dintr-o catapeteasmă pe care o construieşte pentru o biserică din judeţ. Este foarte atent la detalii şi face totul cu multă migală, iar acest lucru se poate observa la toate sculpturile realizate de el.

Preferă teiul

Lemnul în care sculptează îi este pus la dispoziţie de conducerea penitenciarului. „Atunci când sunt aduse lemnele pentru sobă, mă duc şi-mi aleg ce cred eu că mi-ar trebui pentru ce vreau să realizez. Teiul este cel mai maleabil lemn, iar cu stejarul este cel mai greu pentru că este de esenţă tare", explică Nicu Pralea. De-a lungul anilor a sculptat aproape orice i-a trecut prin minte. De la măşti, corăbii, busturi, tablouri până la reproduceri la scară mică după opere celebre ale lui Brâncuşi, cum ar fi „Poarta Sărutului" sau „Masa Tăcerii". Spune despre el că este „un autodidact care îşi foloseşte imaginaţia".

„Aveam 5 ani când am găsit un cuţit şi am încercat să sculptez un cerc într-o bucată de lemn. Din neatenţie m-am rănit la un deget şi cred că de atunci mi-a intrat tâmplăria în sânge", povesteşte zâmbind deţinutul.

Îşi va lăsa munca la închisoare

A participat cu lucrările sale la numeroase expoziţii de reeducare, după cum sunt numite de cei din penitenciar. Multe dintre sculpturi au fost donate către diverse instituţii sau biserici. În toamna acestui an, Nicu Pralea va fi chemat în faţa unei comisii de eliberare condiţionată care va decide dacă deţinutul va putea să plece acasă.

Spune că, după plecarea sa din închisoare, o parte din el va rămâne acolo deoarece legea îi interzice să-şi vândă lucrările, acestea fiind puse la păstrare în „muzeul" din spatele gratiilor. Cu toate acestea, el spune că nu va renunţa la sculptură după ce va ieşi din închisoare. „După ce plec de aici speră că voi reuşi să-mi construiesc un atelier de tâmplărie chiar la mine acasă. Ştiu că-mi va fi greu să mă integrez în societate, dar o să-mi văd de treaba mea", spune Nicu.