Sute de romani au dormit in Cismigiu cu gandul la maslinele spaniole

0
Publicat:
Ultima actualizare:

* Profilul culegatorului de masline: familist, agricultor, fara prea multe studii, nu neaparat cu experienta * Se ofera 32 de euro pe zi

Peste 1.000 de oameni se inghesuiau ieri in fata Oficiului de Migratie a Fortei de Munca pentru a obtine un contract de munca de trei luni in Spania (Cordoba), la cules de masline. Oamenii, majoritatea din provincie, s-au asezat la coada cu o zi inainte. Unii au stat toata noaptea in picioare, altii au dormit pe bancile din Cismigiu sau pe langa Oficiu. Contrar obiceiului strainilor de a cauta muncitori cu experienta, de data asta se cautau persoane fara practica in domeniu. "De doi ani tot cerem romani pentru culesul de masline. Muncesc bine si nu fac mofturi. Am inceput sa avem incredere in ei, asa ca nu credem necesar sa aiba neaparat experienta pentru a ne convinge. Oricum, noi ii alegem, de fapt, dupa intuitie", spunea Jose Luis Toledano, unul dintre angajatorii spanioli. Oficiul a selectat din baza sa de date persoane proaspat inscrise, care nu au muncit pana acum in strainatate. Oamenii de la coada habar n-aveau ce presupune culesul maslinelor. Unul credea ca se culeg dintr-un fel de boscheti roditori si inalti, altul credea ca maslinul ar fi o planta toxica. Femeile auzisera ca barbatii vor scutura cu niste nuiele maslinele din pomi, iar ele doar o sa le culeaga de pe jos. "Angajatorul de-abia s-a uitat pe cartea mea de munca sau la studii. Mi-a privit mainile, m-a masurat de sus pana jos si m-a intrebat daca sunt insurat. A zis ca ii trebuie muncitori casatoriti, ca sunt mai seriosi si mai motivati decat burlacii. Apoi mi-a zis raspicat: nu", povestea un tanar din Oltenita, somer. Spunea ca are sora bolnava de leucemie si singura speranta de a gasi banii de tratament era sa obtina contractul in Spania. "Daca patronii straini vor continua sa caute muncitori casatoriti, ma insor", spunea el. Vecinul sau, tatal unui copil care sta in scaun cu rotile, parea a avea ceva sanse de angajare: maini batatorite de la sapa, fata arsa de soare. A fost zootehnist, acum e somer si lucreaza cu ziua in agricultura. La fel si sotia sa. Cele cateva zeci de femei din fata Oficiului erau sigure ca au dat degeaba 5 milioane de lei pe actele de dosar pentru angajare. Multe sosisera cu o zi inainte, pe la 8 seara, statusera ore intregi in picioare, si cand era sa le vina randul, aflasera ca angajatorii le vor selecta numai dupa ce ii vor vedea pe toti barbatii - asta fiindca oferta de munca era pentru 255 de barbati si numai pentru 45 de femei. "Ar trebui sa avem paza mai buna pentru smecherii care, respinsi de un patron, se intorc pe furis in sala de interviuri, de data asta la un alt angajator. Unii s-au obisnuit sa se intoarca si de zece ori, de fiecare data la un alt patron, pana ii selecteaza cineva", zicea un paznic din Oficiu. O parte dintre cei chemati la selectie erau cei respinsi luna trecuta la o alta selectie, pentru cules de struguri, tot in Spania. Pentru ca fusesera respinsi atunci si oameni care toata viata numai asta au facut ajunsesera la concluzia ca obtinerea unei slujbe in strainatate e numai o chestiune de noroc.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite