Studenţii şi ministrul sunt împotriva rectorilor pe viaţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reprezentanţii Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) s-au declarat ieri indignaţi de proiectul de lege referitor la învăţământul superior iniţiat de 50 de

Reprezentanţii Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) s-au declarat ieri indignaţi de proiectul de lege referitor la învăţământul superior iniţiat de 50 de parlamentari.

Potrivit acestui proiect, mandatul de patru ani pentru rectori prevăzut în actuala legislaţie ar urma să fie scos, lăsând la latitudinea fiecărei universităţi durata mandatului. "În acest fel riscăm să revenim la practici pe care le-am considerat încheiate definitiv în decembrie 1989", a declarat Irina Tudor, preşedinta ANOSR.

La rândul lui, ministrul educaţiei, Cristian Adomniţei, a spus că nu va susţine acest proiect. "În baza autonomiei, universităţile trebuie să îşi prevadă regulile după care joacă, însă trebuie să existe anumite prevederi legislative care să împiedice existenţa unor familii care confiscă universitatea, ocupând majoritatea funcţiilor de conducere", a declarat, ieri, pentru NewsIn, ministrul Adomniţei.

O altă prevedere cuprinsă în proiectul parlamentarilor este aceea potrivit căreia preşedintele universităţii, funcţie onorifică până acum, ar urma să devină ordonator de credite în locul rectorului. Dacă noul proiect va fi aprobat, Ministerul Educaţiei nu va mai avea niciun cuvânt de spus în alegerea rectorilor universitari, aceştia urmând să fie aleşi de senatele universitare, fără confirmarea ministerului. Tot senatele universitare vor fi cele care-i vor revoca pe rectori din funcţie. (Ioana Nae)

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite