Spanacul, un tonic pentru întregul organism

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Originar din Asia Mică, spanacul era folosit de arabi în scop terapeutic pentru a combate afecţiunile gâtului, plămânilor şi pentru curăţarea intestinelor. În Franţa, această legumă a

Originar din Asia Mică, spanacul era folosit de arabi în scop terapeutic pentru a combate afecţiunile gâtului, plămânilor şi pentru curăţarea intestinelor. În Franţa, această legumă a fost folosită începând cu secolul al VII-lea.

Tot atunci s-a răspândit în Europa, mai ales în grădinile mănăstirilor. În acea perioadă, spanacul a fost întrebuinţat şi în bucătăria chinezească, pentru păturile sociale înstărite. În compoziţia legumei există surse importante de săruri minerale.

Astfel, 100 g spanac conţin 510 mg de sodiu, 375 mg potasiu, 49 mg de calciu, câte 37 mg fosfor şi magneziu, 29 mg sulf, 2-6 mg fier.

De asemenea, spanacul este bogat în vitaminele A, B1, B2, B3, B5, B6, B12, C, K, E, PP şi mai mulţi antioxidanţi vitali. O porţie de spanac conţine o cantitate de proteine similară cu aceea existentă în peşte, pui sau ouă. Despre valorile terapeutice ale spanacului, Eugen Giurgiu, doctor în biochimie, precizează că acesta este un veritabil medicament natural, cu o paletă largă de utilizări.

Stimulează inima şi  creierul

Dieta cu spanac încetineşte evoluţia procesului de îmbătrânire şi este o combatantă în bătălia cu cancerul. Vitamina C şi beta-carotenul ajută în terapia cancerului de orice natură. Spanacul trebuie consumat crud; prin fierbere îşi pierde cea mai mare parte din calităţile medicale.

Este apreciat procentul de fier din compoziţia sa, pentru că acesta se combină cu alte substanţe cu multiple efecte terapeutice. Consumul de spanac contribuie la creşterea diurezei, stimulează secreţiile gastrice, pancreatice şi biliare. Spanacul este un remineralizant de excepţie; femeile diagnosticate cu osteoporoză trebuie să includă în dietă cât mai des spanacul, datorită vitaminei K, valoroasă pentru sănătatea oaselor.

Şi cardiacii trebuie să mănânce mult spanac, datorită antioxidanţilor care luptă cu radicalii liberi. Dieta cu spanac contribuie la tonifierea miocardului şi stimulează activitatea inimii. Clorofila pe care o conţine, în combinaţie cu fierul, regenerează sângele şi creşte conţinutul de hemoglobină, iar datorită acidului folic, spanacul previne anomaliile sistemului nervos şi contribuie la buna funcţionare a creierului.

O dietă utilă bolnavilor de cataractă

Spanacul are proprietăţi antiinflamatorii, de aceea se recomandă bolnavilor de artrită, dar şi celor care au probleme cu
vederea. Pentru că luteina din compoziţia spanacului protejează ochii împotriva cataractei şi a pierderii vederii. Se amestecă în părţi egale suc de spanac cu suc de broccoli - şi acesta conţine luteină - şi se beau 300 ml pe zi, timp de 20 de zile. După o pauză de şapte zile se reia tratamentul.

Reumaticii, hepaticii, bolnavii cu litiază renală sau inflamaţii intestinale vor consuma spanac cu moderaţie. Sucul de spanac se recomandă în combaterea multor afecţiuni. În anemie: înaintea meselor principale se bea un amestec de 200 ml suc de spanac cu 100 ml suc de urzică. În afecţiuni ale oaselor: se consumă 200 ml suc, bogat în vitamina K, importantă pentru sănătatea oaselor. Această cantitate de suc conţine 200 % din doza recomandată zilnic.

În ateroscleroză: zilnic se bea un pahar de suc de 200 ml. În astenie fizică şi nervoasă: dimineaţa se bea o porţie de suc, adică 200 ml; aceasta contribuie la eliminarea toxinelor; mineralele prezente în legumă contribuie la revigorarea organismului. În cardiopatie ischemică: zilnic se bea un pahar de 200 ml.

 În cancer (ca adjuvant): se îngurgitează două pahare de suc pe zi; primul trebuie băut dimineaţa pe stomacul gol, iar efectul este salutar şi după chimioterapie; a doua porţie se bea înaintea mesei de prânz. În diabetul zaharat doza de suc este de 500 ml, care se bea dimineaţa; cura durează 30 de zile.

De curând, s-a descoperit că magneziul din compoziţia spanacului scade riscul apariţiei diabetului de tip II. În pancreatită: 30 g polen, bine mărunţit, se adaugă în 100 ml suc; acest tonic se bea dimineaţa, pe stomacul gol.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite