Şomer român, caut de lucru în Uniunea Europeană

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cei care doresc să muncească afară trebuie să ştie că se pot baza, pentru consiliere, pe 43 de manageri EURES (Serviciile Europene de Ocupare), la nivel naţional De la începutul

Cei care doresc să muncească afară trebuie să ştie că se pot baza, pentru consiliere, pe 43 de manageri EURES (Serviciile Europene de Ocupare), la nivel naţional

De la începutul acestui an, peste 200 de români au prins un job în ţările UE, în urma medierii realizate de noul tip de manageri. "Dintre ei, 40 funcţionează în toate sediile Agenţiilor Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi alţi trei - în Capitală", ne-a precizat preşedintele ANOFM, Silviu Bian (foto). Pregătirea acestora constă atât în cunoaşterea foarte bună a limbii engleze, cât şi a elementelor de mediere pe piaţa forţei de muncă.

Unul dintre ei este Camelia Mihalcea, care activează la ANOFM. "Avem două categorii de beneficiari: persoanele aflate în căutarea unui job afară şi angajatorii - români sau străini", precizează managerul EURES.

Serviciile de care beneficiază cei interesaţi sunt foarte variate - de la informaţii punctuale în timp foarte scurt despre ofertele de interes pentru solicitanţi până la consilierea în privinţa redactării unui Curriculum Vitae în concordanţă cu normele EURES. Normele sunt aceleaşi în tot spaţiul UE. "Totodată, consilierii EURES dau detalii şi despre condiţiile de muncă şi viaţă din ţara dorită de candidat. Adică informaţii despre cât costă chiria, transportul şi alte detalii sociale", spune Camelia Mihalcea. Ea atrage totuşi atenţia că "au existat mulţi candidaţi care au completat CV-ul cu date ireale, de dragul de a <> angajatorilor străini. Dar s-au întors aşa cum au plecat...". Managerul EURES recomandă tuturor celor interesaţi de un job afară să treacă mai întâi pe la sediile AOFM pentru consiliere. "Este mult mai bine ca, măcar în această perioadă de început, să primească date certe şi verificate de la noi, decât să plece în neant, având cunoştinţe doar din ce au citit pe internet", sfătuieşte Camelia Mihalcea.

Angajatorii străini care au căutat forţă de muncă în România au fost mai ales din ţări precum Polonia, Cehia, Slovacia, Estonia, Lituania. Dar au apărut oferte de locuri de muncă şi în Spania şi Italia.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite