Şoferii cu permisul ridicat, clienţii microcarurilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cele aproape 100 de astfel de maşini existente în România, denumite microcar, au 5,44 cai-putere fiecare, pot fi conduse fără carnet şi se închiriază pe bandă rulantă. Afaceriştii cer între 20 şi 50 de euro pe zi pentru închiriere, iar doritorii trebuie să prezinte dovada absolvirii unor cursuri de şofat sau actul prin care permisul le-a fost suspendat.

Şoferii care calcă strâmb şi rămân fără carnet au posibilitatea de a conduce legal în continuare. Tot mai mulţi bucureşteni aflaţi în această situaţie închiriază microcaruri, maşinuţe cu motor de scuter, cu o putere mai mică de 5,44 cai-putere, care se pot conduce fără permis de la vârsta de 16 ani.

Capacitatea şi designul le-au adus porecle precum „fiare de călcat" sau „rucsacuri", dar toţi şoferii recunosc faptul că sunt foarte practice pentru traficul din Capitală. Legea le permite celor care au permisul suspendat să conducă astfel de maşinuţe, iar afaceriştii cu iniţiativă au exploatat acest lucru.

Unul dintre aceştia este Alexandru Sibianu, în vârstă de 23 de ani. Împreună cu un prieten, el a deschis de patru luni „fărăpermis.ro",  firmă ce oferă spre închiriere microcaruri şi spune că oamenii care rămân fără permis şi sunt dependenţi de maşină reprezintă segmentul pe care se bazează cel mai mult.

Dependenţi de maşină

„Noi ne-am gândit la o soluţie pentru persoanele care rămân fără permis, dar nu se pot descurca fără maşină, iar aceasta este cea mai comodă", îşi explică Alexandru domeniul de activitate.

El completează că aproape toţi clienţii pe care i-a avut până acum au apelat la serviciile lui pentru că se aflau în situaţia descrisă de el. „Aproximativ 95 % din clienţii noştri muncesc în domenii precum asistenţă IT sau vânzări, meserii în care este nevoie de multă mobilitate şi în care nu te poţi descurca fără maşină", descrie tânărul clientela.

Reprezentanţii Poliţiei Rutiere spun că legislaţia este clară şi că atât timp cât o persoană a urmat cursuri de legislaţie rutieră poate conduce o astfel de maşină chiar dacă are permis sau nu.

„Un şofer care are carnetul de conducere suspendat nu mai poate merge pe drumurile publice cu autoturisme. Aceste maşinuţe nu sunt considerate autoturisme, sunt maşini mai uşoare de 350 de kilograme şi nu mai puternice de patru kilowaţi, ceea ce înseamnă că fac parte din aceeaşi categorie cu scuterele", explică purtătoarea de cuvânt a Brigăzii de Poliţie Rutieră, Ioana Stancu. 

Între 20 şi 50 de euro pe zi

Microcarurile se comercializează de ceva timp şi în România, dar cei care sunt implicaţi în afacere spun că se bazează mai mult pe închirieri decât pe vânzări. Reprezentanţii firmei Microcar România, singurul importator autorizat din Capitală, spun că maşinuţele sunt foarte solicitate.

„Din 2006 şi până acum am importat aproximativ 50 de bucăţi, pe care le comercializăm sau le oferim spre închiriere", spune directorul de vânzări de la Microcar România, Cristian Dan. Preţul pentru închiriere variază în funcţie de perioada de timp pentru care este solicitată maşina.

„Porneşte de la 50 de euro pe zi şi poate ajunge la 20 de euro dacă este vorba de o perioadă mai lungă. Maşinuţele se pot conduce de la 16 ani, cu dovada absolvirii unui curs de legislaţie rutieră la o şcoală de şoferi autorizată sau cu dovada de reţinere/suspendare a permisului de conducere", a precizat Cristian Dan.

În funcţie de anul de fabricaţie, preţul de vânzare pentru aceste maşinuţe porneşte de la 2.000 de euro, pentru cele mai vechi, şi ajung chiar şi la 12.000-15.000 de euro în cazul modelelor noi.

"Sunt maşini mai uşoare de 350 de kilograme şi nu mai puternice de patru kilowaţi, ceea ce înseamnă că fac parte din aceeaşi categorie cu scuterele, deci pot fi conduse fără permis."
Ioana Stancu
Brigada de Poliţie Rutieră 

Maşinuţă de 350 de kilograme

image



Microcarurile nu depăşesc greutatea de 350 de kilograme, au 2,7 metri lungime, 1,5 metri lăţime şi 1,42 metri înălţime, dimensiuni ce garantează un loc de parcare oriunde. Caroseriile sunt din plastic, ceea ce diminuează nivelul de siguranţă.

Majoritatea sunt dotate cu motoare diesel şi nu consumă mai mult de trei litri la suta de kilometri. Cât despre motorizări, capacitatea cilindrică este de până în 505 centimetri cubi, au tracţiune faţă şi nu au ambreiaj (cutia de viteză este pe variator, adică are două viteze - înainte şi înapoi).

Pe lângă faptul că este destul de fragil, alt dezavantaj este faptul că nu se poate circula cu un microcar pe autostradă şi este şi foarte zgomotos. Şasiul este din aluminiu, are frâne pe disc pe toate roţile, sunt dotate cu proiectoare de ceaţă. Protecţia la pornire dacă maşina este în viteză şi senzorii de parcare sunt dotările care vin în ajutorul celor care nu au avut niciodată permis de conducere.

image
Stil de viață



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite