Sindicaliştii din cercetare pichetează Guvernul şi Preşedinţia
0Federaţia Sindicatelor Lucrătorilor din Cercetare-Proiectare din România (FSLCPR) va organiza în perioada 3-6 martie pichete în faţa Preşedinţiei şi a Guvernului pentru a protesta faţă de bugetul alocat în acest an cercetării.
Potrivit unui comunicat de presă remis Agerpres, cercetătorii vor protesta la sediul Guvernului, marţi, între orele 8.30 şi 10.30, iar joi şi vineri, între orele 8.30 şi 12.30. Sindicaliştii vor picheta Palatul Cotroceni de marţi până vineri, între orele 8.30 şi 12.30.
Cercetătorii vor ca Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică să iasă din subordinea Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării. Sindicaliştii vor astfel să se aplice Hotărărea de Guvern 2200/2004, fără modificările ulterioare, care prevede că Autoritatea Naţională de Cercetare Ştiinţifică esete în subordinea Guvernului, cu un buget indpendent, distinct de bugetul pentru educaţie.
Parlamentul a adoptat pe 20 februarie bugetul Ministerului Educaţiei, care prevede suplimentarea bugetului MECI, pentru finanţarea programelor de cercetare, cu peste 20.000.000 lei, prin diminuarea corespunzătoare a bugetului Senatului, al Camerei Deputaţilor şi al Cancelariei primului-ministru.
Potrivit amendamentului propus de comisiile pentru buget-finanţe, bugetul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării a fost majorat, la capitolul "Cercetare fundamentală şi cercetare dezvoltare", cu suma 20.210.000 lei prin diminuarea bugetului Senatului cu 8.900 lei, al Camerei Deputaţilor cu 10.652 lei şi cel al Cancelariei primului-ministru cu 658.000 lei.