Sindicalistii din Agrostar nu mai vor demnitati, ci doar o lista de legi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe lista sunt si legi adoptate deja, dar neaplicate

Federatia Agrostar a semnat cu PSD un nou acord de colaborare. Agrostar s-a codit sa mai ceara partidului vreun fotoliu de senator, deputat sau chiar consilier local. Liderii sindicali au conditionat sprijinirea PSD-ului la alegeri de corectarea unor legi adoptate in actuala legislatura care sunt de neaplicat: Legea creditului agricol, Legea pietelor agricole, Legea ameliorarii animalelor. In ce priveste creditul agricol, de exemplu, aparitia legii a impulsionat bancile in sprijinirea producatorilor. In primele doua luni din acest an, numai BCR a acordat credite in valoare de 1.100 miliarde lei. Stefan Nicolae, presedintele Agrostar, spune ca necesarul de credite este insa de cel putin 3.000 de miliarde lei anual. Gradul de risc asociat investitiilor in agricultura este foarte mare, iar asigurarea culturilor la societati de asigurare-reasigurare nu a adus nici un avantaj producatorilor. Legea calamitatilor, care prevede ca o cultura asigurata afectata de seceta, inghet etc. este despagubita, nu a fost respectata nici macar de initiatori - Ministerul Agriculturii. Pentru seceta cumplita de anul trecut nu au fost despagubite decat o parte din culturile de grau cu patru luni intarziere. In aceste conditii, Agrostar cere PSD garantarea respectarii Legii calamitatilor si constituirea unei institutii a creditului agricol interpusa intre banci si producatori. O alta lege adoptata, dar neaplicata este cea a pietelor agricole. Conform acesteia, la nivel national ar fi trebuit sa functioneze "consilii de produs" pentru grau, carne, lapte etc. Din aceste consilii urmau sa faca parte reprezentanti ai producatorilor, procesatorilor si Ministerului Agriculturii. La inceputul fiecarui an ar fi trebuit stabilita o productie estimativa pe produs si un pret minim garantat de stat. In cazul in care pe piata productia reala ar fi depasit estimarile, diferenta intre pretul real si cel minim garantat ar fi fost subventionata de Ministerul Agriculturii. Mecanismul se aplica in multe tari europene, dar la noi consiliile de produs nu s-au reunit niciodata. Ministerul Agriculturii a dat subventii producatorilor, cuantumul lor fiind stabilit dupa ureche. Nivelul redus al investitiilor in agricultura este determinat si de esecul pietelor funciare, al creditului, al materiilor prime si al produselor agricole. Dupa opiniile premierului Nastase s-ar parea ca federatia Agrostar bate la usi deschise. "Trebuie sa fim constienti de faptul ca, daca nu ne trezim acum si daca nu intelegem sa punem noi pamantul in exploatatie rentabila, acesta se va vinde pe nimic, in forme deghizate, la tot felul de straini care stiu care este valoarea pamantului. Ne vom trezi dupa 2007 ca pamantul pe care vrem noi sa-l organizam inteligent, de fapt nu mai este al nostru", a declarat premierul la Forumul de dezvoltare durabila a Romaniei, desfasurat sub patronajul Presedintiei Romaniei. Cuvintele lui Nastase sunt contrazise insa de politica dusa de Ministerul Agriculturii, care in loc sa sprijine investitorul roman in vederea achizitionarii de terenuri si organizarea acestora in ferme viabile, sprijina micii proprietari ce nu vor avea nici o sansa pe piata europeana din momentul integrarii. Faimoasa subventie de 2 milioane lei la hectar acordata micilor proprietari a dus, spun liderii Agrostar, la destramarea multor cooperative abia injghebate, taranii preferand sprijinul financiar pe termen scurt in locul unui profit sanatos si de durata. Din categoria actelor normative in vigoare, nerespectate chiar de catre cei care le-au initiat, se mai numara acordarea primelor si a subventiilor la samanta, care ori nu sunt onorate de Ministerul Agriculturii ori sosesc cu intarzieri mari erodate de inflatie. In fine, Agrostar mai cere de la PSD adoptarea legii agriculturii, privind stimularea realizarii de exploatatii viabile si de plata unei rente pentru proprietarii care renunta la pamant, legea privind Casa sociala a agricultorilor. Totodata, pe "lista de revendicari" mai figureaza acordarea de terenuri pentru specialistii din fostele IAS-uri, programe de reconversie profesionala pentru salariatii disponibilizati din agricultura, informarea celor din mediul rural privind drepturile si obligatiile ce decurg din negocierile cu Uniunea Europeana, sustinerea prin subventii a pretului de achizitie a masinilor agricole si instalatiilor zootehnice, reducerea fiscalitatii pe forta de munca si reducerea TVA la produsele alimentare de baza. Pentru ei, membrii Agrostar cer sprijinul PSD pentru acordarea unui sediu (!). Protocolul Agrostar - PSD a fost semnat vineri la Sinaia. Din partea partidului n-a participat decat Marian Sarbu, ministru delegat pentru Relatia cu Partenerii Sociali. Sindicalistii care-l asteptau pe celalalt Sarbu, ministrul Agriculturii, pentru a-i cere explicatii privind promisiunile PSD ce se bat cap in cap cu politica ministerului, au ramas cu buzele umflate.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite