Siameze românce, operate în SUA

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Două fetiţe siameze românce, unite la nivelul capului, vor fi supuse, peste câteva săptămâni, unei operaţii riscante într-un spital din Ohio. Fără separare, fetele în vârstă de trei

Două fetiţe siameze românce, unite la nivelul capului, vor fi supuse, peste câteva săptămâni, unei operaţii riscante într-un spital din Ohio. Fără separare, fetele în vârstă de trei ani nu vor supravieţui, a anunţat dr. Kenneth Salyer, chirurg plastic fondator al Fundaţiei Mondiale pentru Chirurgie Craniofacială. În ultimii doi ani şi jumătate, Anastasia şi Tatiana Dogaru, născute în Italia, într-o familie de români, au stat într-un spital din Dallas, relatează ABC 7News. Cazurile în care siamezii sunt uniţi la nivelul capului sunt foarte rare, înregistrându-se un caz la 2,5 milioane de naşteri. Potrivit experţilor, fetele au în comun doar o mică porţiune de materie cenuşie. Siamezele şi părinţii lor vor pleca în aprilie la spitalul pediatric Rainbow Babies & Children din Cleveland, Ohio, unde va avea loc operaţia de separare. Intervenţia comportă numeroase riscuri, inclusiv posibilitatea afectării creierului.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite