Sarmanii Gorjului cer programare la groapa cu deseuri din Dealul Barsestilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mirajul milioanelor pe zi a declansat la Tg. Jiu "goana dupa fier vechi"

"La groapa" este o zona din Dealul Barsestilor, cartier aflat la marginea municipiului Targu Jiu, unde, la fiecare sfert de ora, vine cate o raba si descarca deseuri provenite din dezmembrarea Combinatului de ciment Barsesti, preluat acum cativa ani de grupul Lafarge. Dupa ce, in cursul anului trecut, o parte din combinat s-a dinamitat pentru dezafectare si deseurile au inceput sa fie carate "pe deal", localnicii din zona, majoritatea romi, au inceput sa scormoneasca prin moloz, in cautarea fierului vechi. De cand s-a mai incalzit afara, e bataie mare pe "groapa". Bataie si la propriu, si la figurat. Zeci de romi se reped si inconjoara imediat masina care tocmai a sosit. Asa sunt siguri ca apuca ceva "prospatura", adica bucati de fier care nu sunt prinse intre betoane. Soferii spun ca, uneori, le e teama sa nu-i prinda pe oameni sub moloz, asa inghesuiala mare e. Nu toti se pot bucura insa de bucatile de fier atunci cand vine raba. Zeci de femei si barbati sunt "insirati" pe peretii gropii, care are o adancime de peste 50 de metri. Acestia sparg bucatile de beton cu barosul pana cand reusesc sa elibereze fierul: "Filmati-ne pe noi, strigau acestia, cum muncim aici ca ocnasii, sa manance si gura copiilor nostri o paine. Spargem betoane de dimineata pana seara, ca nu avem servici. Pe noi, tiganii, nu ne angajeaza nimeni". Ei spun ca muncesc o zi intreaga pentru cateva sute de mii de lei, dar carutasii care le cara fierul vechi la depozitul de colectare spun ca tiganii scot si cate 10 milioane de lei pe zi, de familie. Si carutasii castiga bine: 300.000 de lei la cursa. Vestea ca poti castiga atatia bani intr-o zi s-a raspandit repede si din ce in ce mai multi gorjeni vin acum "la groapa". Am vazut acolo oameni din Balesti, Turcinesti si din Carbunesti. Acestia spuneau ca vin numai martea, pentru ca in restul zilelor "este schimbul rudarilor", care nu lasa pe nimeni: "Rudarii ne lasa sa venim numai martea, cand stau ei acasa. Ei vin multi, sunt vreo 400, si, daca ne prind pe-aicea, ne iau la goana. Astazi sunt laietii si sunt mai de treaba, ca ne lasa si pe noi", spune o tiganca din Balesti. Romanii insa n-au avut loc de tigani, asa ca au solicitat sprijinul primarului Florin Carciumaru. Acesta i-a invitat la negocieri pe reprezentantii tuturor categoriilor de romi si pe cei ai romanilor din Barsesti, pentru a se ajunge la o intelegere scrisa: "Am primit o solicitare din partea a 50 de familii de romani din cartierul Barsesti, care vor sa mearga si ei la groapa respectiva, sa adune fier vechi. Au auzit ca se castiga cu milioanele pe zi si spun ca vor sa mearga si ei la munca, dar nu-i lasa rudarii. I-am convocat pe toti la Primarie si am stabilit, de comun acord, un grafic, repartizandu-i pe zile, astfel incat sa castige toata lumea. Am solicitat concursul Politiei si al Jandarmeriei pentru a supraveghea zona, astfel incat sa nu ne confruntam cu incidente neplacute".

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite