Romsilva are banii pentru protejarea padurilor, dar nu-i poate cheltui

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Regia Nationala a Padurilor - Romsilva preia, anul acesta, 8.132,3 hectare de terenuri degradate din domeniul privat si public in vederea reimpaduririi. "Este vorba de terenuri degradate care nu se

Regia Nationala a Padurilor - Romsilva preia, anul acesta, 8.132,3 hectare de terenuri degradate din domeniul privat si public in vederea reimpaduririi. "Este vorba de terenuri degradate care nu se pot recupera pentru circuitul agricol. Va trebui sa aducem sol de imprumut, sa amenajam terase pentru plantarea puietilor sau, cum este cazul terenurilor din Dobrogea, unde sunt conditii climaterice aride, sa aducem apa pentru a asigura cresterea puietilor", explica Marian Stoicescu, presedintele Confederatiei Consilva. Decizia de reimpadurire a fost luata de Guvern prin HG 1542/2003 si prevede ca toate cheltuielile vor fi suportate de catre Romsilva. Publicarea hotararii in Monitorul Oficial s-a facut, insa, dupa ce bugetul de venituri si cheltuieli al regiei fusese stabilit prin lege. La elaborarea bugetului nu s-a luat in calcul si actiunea de reimpadurire si, deoarece Romsilva se afla pe lista societatilor monitorizate de Ministerul de Finante, fondul de salarii nu mai poate creste in anul 2004. Asa se face ca Romsilva poate acoperi cheltuielile de reimpadurire, dar nu poate achita salariile oamenilor care vor munci, efectiv, la aceste reimpaduriri, desi are banii necesari in cont. Este vorba de circa 128 de miliarde de lei, plata salariilor pentru 6.000 de sezonieri care ar trebui angajati, anul acesta, pentru cel putin cinci luni. Situatia se repeta si in alt act normativ emis de Guvern - OUG 98/2003, care prevede asigurarea de catre Romsilva a pazei padurilor proprietate a persoanelor fizice. Deoarece multi proprietari s-au plans ca padurile le-au fost defrisate peste noapte de indivizi care nu au putut fi identificati, Romsilva va extinde, gratuit pentru proprietari, serviciile de paza. Si aceasta lege a fost publicata in Monitorul Oficial dupa ce fusese definitivat bugetul de venituri si cheltuieli al regiei pe 2004 si, nici in acest caz, regia nu poate asigura plata oamenilor care vor asigura paza padurilor private, desi are banii necesari. Totalul terenurilor care ar trebui luate in paza este de 578.000 de hectare, iar numarul padurarilor care ar fi necesari este de 1.248. Asta inseamna o suplimentare a fondului de salarii cu 113 miliarde de lei.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite