Protest în faţa ambulatoriului Institutului "Ana Aslan"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproape 50 de pensionari au protestat ieri în faţa ambulatoriului Institutului "Ana Aslan" din Capitală, nemulţumiţi de intenţia conducerii de a transforma instituţia într-un spital de lux.

Aproape 50 de pensionari au protestat ieri în faţa ambulatoriului Institutului "Ana Aslan" din Capitală, nemulţumiţi de intenţia conducerii de a transforma instituţia într-un spital de lux.

Potrivit protestatarilor, care au solicitat demisia managerului unităţii, Viorel Ochiană, clădirea ambulatoriului "Ana Aslan", situată în centrul Capitalei, urmează să fie transformată într-o clinică luxoasă, cu doar 25 de paturi. Şi asta, în condiţiile în care peste 40.000 de persoane primesc anual tratament gratuit în această instituţie sanitară.

Desfiinţarea ambulatoriului din strada Spătarului a stârnit şi nemulţumirea unor organizaţii sindicale care, printr-o scrisoare deschisă adresată ministrului sănătăţii, au sesizat mai multe nereguli existente la nivelul institutului, cerând totodată demisia managerului.

"Directorul institutului vrea să mute medicii din Spătarului în spitalul de 250 de paturi din strada Mănăstirea Căldăruşani, deşi ei şi-au ocupat posturile în ambulatoriu prin concurs. În plus, în strada Mănăstirea Căldăruşani şi la Otopeni, sunt deja 600 de paturi. Directorul nu are niciun drept să ia o astfel de decizie", ne-a declarat dr. Dan Pereţianu, preşedintele Camerei Federative a Medicilor din România.

La solicitatea organizaţiilor sindicale, ministrul sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a trimis săptămâna trecută o echipă de control şi alta de audit, care vor evalua activitatea de la Institutul de Geriatrie "Ana Aslan". Rezultatul anchetei va fi cunoscut în cel mult două luni.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite