Programul "Rabla" pe 2007 se va desfăşura în trei etape

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Din 25 aprilie, proprietarii maşinilor mai vechi de 12 ani se pot înscrie în programul de înnoire a parcului naţional auto, după ce va fi publicată lista producătorilor autorizaţi să

Din 25 aprilie, proprietarii maşinilor mai vechi de 12 ani se pot înscrie în programul de înnoire a parcului naţional auto, după ce va fi publicată lista producătorilor autorizaţi să participe în program. Faţă de anii anteriori, în acest an va exista o perioadă în plus de înscriere, pentru a nu mai exista solicitanţi care n-au mai apucat să participe. Prima etapă se va desfăşura în perioada 25 aprilie-31 august, a doua este programată între 1 septembrie şi 12 noiembrie, iar ultima dintre ele va fi între 13 noiembrie şi 12 decembrie. "Programul şi-a dovedit eficienţa atât din punctul de vedere al reducerii emisiilor de poluanţi, cât şi al siguranţei în trafic. În anii 2005 şi 2006 au fost scoase din trafic 29.717 autoturisme uzate. În acest fel, a fost redusă emisia de dioxid de carbon cu 700.000 de kg", a declarat, ieri, ministrul mediului şi gospodăririi apelor, Sulfina Barbu. Numărul maşinilor uzate care vor fi scoase din uz în anul 2007 prin acest program este de 16.500, iar valoarea totală a fondurilor alocate pentru suma de casare este de 49.500.000 lei.

Stil de viață



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite