Profesia de mamă socială, tot mai căutată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Motivaţia interioară puternică pentru munca cu copiii este principalul atu pe care trebuie să îl aibă o aspirantă la acest post. Profesia de părinte social există şi în România. Aceasta

Motivaţia interioară puternică pentru munca cu copiii este principalul atu pe care trebuie să îl aibă o aspirantă la acest post.

Profesia de părinte social există şi în România. Aceasta este recunoscută din 2005, la iniţiativa Asociaţiei SOS Satele Copiilor, o organizaţie axată pe oferirea unui cămin copiilor aflaţi în dificultate, până când ei devin tineri autonomi sau până când familia biologică este declarată capabilă să-i crească. Conceptul îngrijirii copiilor într-un mediu familial se bazează pe patru principii esenţiale pentru creşterea unui copil: mama, fraţii şi surorile, casa şi comunitatea (Satul).

Pentru a se dezvolta armonios şi cu o viziune pozitivă asupra vieţii, orice copil are nevoie de o familie şi de o casă. Sentimentul apartenenţei la un mediu familial este recreat de către "Satele SOS", o organizaţie internaţională care funcţionează şi în România, din 1990. Aceste "sate" sunt formate din 10-15 case familiale. În cele trei "Sate SOS" de la Bucureşti, Cisnădie şi Hemeiuş (jud. Bacău) locuiesc şi sunt îngrijiţi 203 copii şi tineri, în cadrul a 29 de familii. Fiecare copil are o mamă socială, care îl îngrijeşte şi îi oferă afecţiune, echilibru, stabilitate şi protecţie.


Într-o casă locuiesc împreună între cinci şi şapte copii ca fraţi şi surori. Clădirea corespunde nevoilor unei familii numeroase (camere pentru copii, sufragerie, bucătărie, băi). "Atribuţiile necesare profesiei de părinte social sunt dobândite în cadrul unui program numit <<Şcoala Mamei>> , a cărui durată variază între nouă şi 21 de luni.

Costurile sunt suportate integral de organizaţie. Pe perioada formării iniţiale, candidatele beneficiază de cazare şi masă asigurate într-un Sat SOS, salariu adecvat profilului caritabil al asociaţiei, pregătire practică în case SOS, alături de mame-mentor cu experienţă, precum şi pregătire teoretică în domenii de interes pentru protecţia copilului.


După perioada de formare, candidata poate prelua responsabilitatea unei familii SOS (fie o casă cu copii de la o mamă SOS care iese la pensie, fie întemeind o nouă familie socială)", ne-a spus Cristiana Ionescu, PR specialist în cadrul "SOS Satele Copiilor" România.


Dorinţa de a lucra cu copiii, principalul atu al unei candidate


Motivaţia interioară puternică pentru munca cu copiii vulnerabili este principalul atu pentru o viitoare mamă socială. În afară de dorinţa de a lucra cu copiii, aceasta trebuie să întrunească mai multe cerinţe, printre care se numără: o stare bună de sănătate, dispunerea de a învăţa permanent, studii liceale finalizate, vârsta cuprinsă între 25 şi 47 de ani.

De asemenea, este preferabil ca propriii copii ai mamei sociale să nu aibă vârste mici, având în vedere că aceasta trebuie să locuiască şi să lucreze într-o casă familială.


Dosarul de angajare trebuie să conţină cererea de angajare, cartea de muncă încheiată, dispoziţie de repartizare de la Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă pentru SOS Satele Copiilor România, cazierul, copie după BI/CI, după ultimul act de studii şi după eventualele diplome obţinute în urma unor cursuri de calificare absolvite de către aplicantă, precum şi controlul medical pentru angajare.

O profesie solicitantă, dar frumoasă

Persoanele care doresc să devină mame sociale la SOS Satele Copiilor sunt supuse mai întâi unei preselecţii ce constă în trimiterea prin poştă a unei aplicaţii sub forma unei scrisori de motivaţie cu titlul "De ce doresc să devin mamă SOS?" şi a unui Curriculum Vitae.

După citirea aplicaţiilor, se face o selecţie a candidatelor care vor susţine un prim interviu de angajare. Scopul interviului este stabilirea motivaţiei candidatei, istoricul familial şi educaţional şi atitudinea aplicantei faţă de educaţia copiilor. După această etapă, urmează un al doilea interviu cu directorul de "Sat", în calitate de angajator şi o vizită de probă într-un Sat SOS.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite