Primul fotbalist negru din Europa

Uruguayanul José Leandro Andrade a devenit în anii ’20 ai secolului XX idolul „Bătrânului Continent“. La Olimpiada de la Paris, din 1924, Andrade a uimit cu jocul său şi a făcut una cu pământul un munte de prejudecăţi. Pagini realizate de redacţia Historia

Cronicarii vechi şi buni, îi ştiţi, cei cu melon, baston şi, nu de puţine ori, ceas cu lanţ din aur, au scris despre José Leandro Andrade, aşa cum se şi cuvenea, ca despre o minune. Lui, cu multe decenii înainte de Pelé, i s-a spus întâia oară „Perla neagră". A rămas consemnat în istorii care acum, când Europa fotbalistică îşi caută diamantele mai ales în Africa, par incredibile, ca toate istoriile de demult: José Leandro Andrade este primul jucător negru care a uluit lumea „civilizată".

Portretul lui José Leandro Andrade, în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris, din 1924

Se întâmpla în Franţa, la Olimpiada de la Paris, în 1924. Atunci, în Interbelic, culoarea era o graniţă care părea imbatabilă. În Europa, fotbalul se pretindea un sport de gentlemani şi era „predestinat" albilor. Şi atunci, ca şi mai târziu, uruguayenii, vizionari, au deschis drumurile. José Leandro Andrade era prea bun, cu mult mai bun decât epoca sa îngustă. Nu putea fi ignorat. Uruguay avea o echipă magnifică, în care străluceau José Nasazzi şi Hector Scarone. A câştigat uşor titlul olimpic şi respectul unei lumi care tocmai se destrăma, pe la vechile sale cusături.

Cu mingea odihnindu-i-se pe cap

Când nu scrie despre venele deschise ale Americii de Sud, jurnalistul uruguayan Eduardo Galeano obişnuieşte să scrie despre fotbal, cu o pasiune tangentă la perfecţiune. O notă din cartea „Fotbalul, lumini şi umbre": „Europa nu mai văzuse niciodată un negru jucând fotbal. La Olimpiada din '24, uruguayanul José Leandro Andrade a uimit cu jocul său de lux. Pe linia de mijloc, muntele de om cu trup de gumă şterpelea mingea fără să-şi atingă adversarul şi când se lansa în atac, unduindu-şi corpul, înşira adversarii. La unul dintre meciuri a traversat jumătate de teren cu mingea odihnindu-i-se pe cap. Publicul îl aclama, presa franceză îl numea «Minunea neagră»".

José Andrade, ca o caracatiţă care nu lasă mingea să-i scape, într-o caricatură din 1924

Cu măciulie din argint

Trebuie să aflaţi că José Leandro Andrade venea dintr-o familie de foşti sclavi negri fugiţi din Brazilia. Mama sa era argentiniancă, iar presupusul său tată - un vraci nonagenar care a semnat în actele statului uruguayan ca martor, nu ca părinte! E uşor de înţeles de ce Andrade, orbit de strălucirea „Oraşului Luminilor", a făcut totul ca să nu mai plece din Paris.

Aici, istoria fotbalistului ia, cumva, o pauză pentru a-i face loc istoriei unui boem care-şi joacă destinul la cărţi şi la cabaret. Stop-cadru pentru încă o fotografie inegalabilă, à la Eduardo Galeano: „Pantofii din lac au luat locul espadrilelor cu mustăţi pe care le adusese de la Montevideo şi un joben a înlocuit şapca jerpelită. Cronicile epocii salutau stampa acelui monarh al nopţilor din Pigalle - pasul elastic, jucăuş, strâmbătura şugubeaţă, privirea printre gene aruncată de departe şi o costumaţie mortală: batiste din mătase, jachetă în dungi, mănuşi de culoarea oului de raţă şi baston cu măciulie din argint".

Echipa Uruguayului (José Andrade în mijloc), la Paris, în 1924, în timpul Jocurilor Olimpice

Pe cât de uşor a căzut în plasa şampaniei fine şi a femeilor uşoare ca mătasea, pe atât de greu a reuşit să evadeze şi să se întoarcă, triumfător, pe teren. În 1928, la Olimpiada de la Amsterdam (port, cunoaştem, al pierzaniei), „celeştii" au triumfat din nou. Erau, indiscutabil, cei mai buni din lume, iar José Leandro Andrade era, ca în cinematografie, cel mai bun dintre cei mai buni.

I-a învins pe cei ce-au fost pe „Conte Verde"

În 1930, pe teren propriu, Uruguay a încântat din nou, câştigând, fără mari probleme, prima Cupa Mondială din istorie. Andrade - îmbătrânit înainte de timp, dar tot titular şi tot ireproşabil.

„A fost un simbol pentru toţi negrii într-o perioadă grea pentru negri", aveau să scrie, peste decenii, jurnaliştii uruguayeni. Atunci, în 1930, aşa cum am avut norocul să învăţăm din cărţile lui Ioan Chirilă, şi noi am fost pe „Conte Verde". Echipa României a traversat oceanul şi a participat la acel prim Mundial, unde, de altfel, a şi fost învinsă de Uruguay - scor 0-4. România a trimis pe teren acest 11 pentru istorie: Lăpuşneanu - Burger, Czako - Robe, Vogl, Ferraru - Kovacs, A. Deşu, Wetzer (cap.), Raffinsky, Barbu.

Secvenţă din meciul România-Uruguay (0-4), disputat pe Estadio Centenario din Montevideo, în cadrul Mondialului din 1930

Aşa cum mor poeţii

Andrade s-a stins 27 de ani mai târziu, la Montevideo, venerat ca un zeu şi falit, ca orice cerşetor. Avea 56 de ani când a murit, aşa cum mor de obicei poeţii, de tuberculoză. Povestea lui a mers, însă, mai departe, prin nepotul stău, Victor Rodriguez Andrade, care a devenit şi el campion mondial cu „celeştii", în 1950, în noaptea aceea de iulie, cea mai urâtă noapte din istoria Braziliei, când naţionala „auri-verde" a pierdut Cupa pe „Maracana".

Mai citiţi în acest număr:

Viorica Bucur, „tanti cu desenele"

Realizatoare a „Galei desenului animat" la TVR, din 1974 şi până în 1992, Viorica Bucur ştie toate „dedesubturile" emisiunii şi le povesteşte într-un interviu care recreează atmosfera perioadei.

Puciul care a lichidat URSS

Puciul din 19 august 1991 reprezintă unul dintre momentele cruciale ale destrămării URSS - alături de căderea Zidului Berlinului şi de exploziile de suveranitate din republicile pe cale de-a deveni „ex-sovietice".

Tatuajul, un examen

La popoarele primitive, adolescenţii erau tatuaţi ca parte a ritualurilor de trecere. Aceasta, potrivit credinţei că un băiat care nu putea suporta astfel de dureri nu era de niciun folos în luptă.

Soldaţii români, după trecerea Nistrului

Parcurgeţi în „Historia" - într-un grupaj cu mărturii şi fotografii inedite - frânturi din viaţa soldaţilor români pe Frontul de Est, după trecerea Nistrului.

Otrăvitoarea din Giurgiu

La începutul anilor 1880, ziarele relatau cu lux de amănunte cum Alexandrina Dumitrescu îşi otrăvise soţul şi fiica.