Prime de stabilitate pentru medicii fideli

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prima de stabilitate care se va acorda cadrelor medicale este obiectul discuţiilor care vor avea loc în următoarele zile între reprezentanţii Ministerului Sănătăţii şi cei ai

Prima de stabilitate care se va acorda cadrelor medicale este obiectul discuţiilor care vor avea loc în următoarele zile între reprezentanţii Ministerului Sănătăţii şi cei ai sindicatului Sanitas. "Am convenit cu liderii Sanitas să reluăm în perioada imediat următoarele discuţiile în cadrul Comisiei paritare de la nivel central, care să ne conducă, în final, la clarificarea şi, în acelaşi timp, la soluţionarea unor aspecte prevăzute de lege. Pentru a putea deveni efective, au nevoie de o serie de acte normative suplimentare. Un exemplu în acest sens îl reprezintă modificarea OUG nr. 115/2004, în care este inclus un capitol privind asigurarea stabilităţii personalului în sistemul de sănătate, prin acordarea unei prime de stabilitate", a precizat ministrul sănătăţii, Eugen Nicolăescu (foto). Modul de acordare a acestei prime urmează să fie stabilit printr-o hotărâre de guvern.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite