Primarul Vanghelie ii vrea pe administratorii de blocuri agenti electorali

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru a fi "informati", acestia primesc gratuit Monitorul de Bucuresti

Administratorii de imobile sunt, de la 1 octombrie, primele victime ale campaniei electorale incepute agresiv si prematur de primarul sectorului 5, Daniel Marian Vanghelie. Prin intermediul postasilor, acestia primesc zilnic si gratuit in cutiile de scrisori "Monitorul de Bucuresti", ziar care, potrivit angajatilor, ar fi fost cumparat de primarul Vanghelie prin intermediul unor interpusi. Departe de a fi primita cu bucurie de administratorii de imobile, noua "pomana" chiar a starnit dispute intre acestia si postasi. "Printre atata maculatura se pierd acte si facturi importante. Ce ne tot puneti noua ziarul in cutiile de scrisori ca noi nu suntem abonati?!", se rastesc imputernicitii locatarilor la postasi. "Este gratis si o sa-l primiti zilnic pana la 1 noiembrie. Noi nu avem nici o vina, doar vi-l aducem", se scuza invariabil acestia. Campania inceputa de Vanghelie vine in contradictie cu interesele financiare ale angajatilor publicatiei. Ei nu si-au mai primit salariile de mai multe luni si nici nu-si pot explica din ce bani se achita taxele pentru difuzarea gratuita a ziarelor. De altfel, primarul Vanghelie nu rateaza nici un numar al ziarului pentru a-si face cunoscute opiniile si mai ales "realizarile". Inca din vara, acesta se laudase ca va distribui gratuit Monitorul de Bucuresti in tot sectorul 5, "pentru a face reclama", acum insa initiativa a fost pusa in practica in tot Bucurestiul. Ramane de vazut din ce bani vor fi platite pierderile.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite