Primarul Plesca a demarat actiunea "Piata de la coltul strazii"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

A doua micropiata la standarde europene din sectorul 3, Piata Trapezului, a fost inaugurata, sambata, de edilul Eugen Plesca. Aceasta e parte din reteaua celor 11 "piete de la coltul strazii", pe care

A doua micropiata la standarde europene din sectorul 3, Piata Trapezului, a fost inaugurata, sambata, de edilul Eugen Plesca. Aceasta e parte din reteaua celor 11 "piete de la coltul strazii", pe care primaria de sector le va deschide in doi ani. "Piata e asezata strategic la intersectia strazilor Pallady cu Trapezului, pentru a fi cat mai accesibila cetatenilor din aceasta zona. Special am construit-o aici, fiindca e cartier cu comert alimentar deficitar. Fiind mica, de numai 920 mp, poate fi intretinuta si controlata usor, evitandu-se specula", a spus primarul Eugen Plesca. La parter, se afla un platou invelit cu acoperis transparent, cu o capacitate de 60 de tarabe pentru legume si fructe. Tot aici gasim spatii comerciale pentru alimentele de baza: orez, paine, ulei, pui, peste, lactate s.a. Cele doua etaje sunt compartimentate cu mici magazine in care se vand diverse, de la confectii, telefoane mobile pana la detergenti. In urmatoarele luni se vor mai deschide, la parter, un economat si o farmacie. Intregul complex este utilat cu gresie, faianta, termopan, importate, si cu instalatii de aer conditionat. Iarna, functioneaza trei centrale termice, pe sistemul cascadei. Preturile sunt mai mari cu cateva mii decat in restul pietelor: un kilogram de ceapa costa de la 17.000 la 20.000 lei, unul de morcovi - 20.000 lei, cartofii se vand cu 12.000-15.000 lei kilogramul, iar fasolea cu 32.000 lei kilogramul. Finantarea noii piete este public-privata: societatea desemnata prin licitatie a investit un milion de euro in constructie si utilare, iar Primaria Sectorului 3 a oferit terenul aferent. Pana in 2002, acesta era cuibul traficantilor de droguri din cartier. Aici functionau neautorizat cateva bodegi si terase mizerabile, in care Primaria a intrat cu buldozerul. Anul acesta, in sectorul 3 se vor mai deschide inca patru micropiete, acoperind zonele cu comert alimentar deficitar. Complexurile vor fi amplasate tot la intersectii de strazi, pe Lunca Bradului, Fizicienilor, Barajul Dunarii si Campia Libertatii.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite