Primaria Suceava asteapta sa incaseze birurile pentru vapoare, ceamuri, slepuri, barje, remorchere si impingatoare... fluviale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

In acelasi capitol, functionarii au inclus si impozitul pentru oile sterpe

Ambarcatiunile fluviale si maritime sunt consemnate intr-un subcapitol privind "Taxa pentru mijloacele de transport", taxe calculate de Primaria Suceava pentru anul 2005. Vapoarele, ceamurile, slepurile, barjele, iahturile, bacurile, barcile cu motor, remorcherele si impingatoarele... fluviale din Bucovina vor fi musai impozitate dupa o grila complicata. Edilii municipali nu au uitat sa taxeze ambarcatiunile pe apa lente, fara motor, precum luntrile, barcile, podurile plutitoare. Nici scuterele de apa nu au fost omise. O persoana fizica este nevoita sa achite pentru un iaht, daca detine si-l foloseste in reteaua hidrografica a judetului, nu mai putin de 19,5 milioane lei. Un pod plutitor sau un bac este impozitat anual cu 6,5 milioane lei, iar salupa cu 3,9 milioane lei. Un remorcher sau un impingator fluvial are, la Suceava, o valoare de impozitare de 15,6 milioane lei, in functie de capacitate. In cazul in care utilizatorii sunt persoane juridice, taxele intra in alta grila de calcul. Luntrile utilizate de persoane fizice "costa" 131.000 lei si 392.000 lei pentru agentii economici. In acelasi capitol, la rubrica "Taxa anuala pentru vehicule lente", slujbasii Primariei Suceava au adaugat si... taxa de pasune, de 200.000 de lei/cap/sezon de pasunat pentru bovine si cabaline adulte si 100.000 de lei pentru cele tinere. 50.000 lei este birul socotit pe cap de ovina adulta si 30.000 lei pentru ovinele tinere si pentru cele sterpe.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite