Primaria Campulung Moldovenesc - criticata pentru Serbarile Zapezii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prefectul de Suceava considera "de neinteles" atitudinea primariei, care cere pe de alta parte fonduri pentru caldura

Prefectul de Suceava, Orest Onofrei, a apreciat, luni ca "deplasata" amploarea pe care Primaria Campulung Moldovenesc a dat-o Serbarilor Zapezii organizate sambata si duminica, in conditiile in care municipalitatea nu are fonduri pentru asigurarea caldurii in apartamente. Onofrei a spus, intr-o conferinta de presa, ca "este de neinteles" atitudinea conducerii Primariei Campulung Moldovenesc, care, pe de o parte solicita Guvernului fonduri pentru asigurarea caldurii in municipiu, iar pe de alta parte angajeaza cheltuieli importante din banii publici pentru distractii si pentru modernizarea mobilierului din birouri. "Au inversat prioritatile", a spus Onofrei, care a adaugat ca este pus "intr-o situatie jenanta", sa solicite Guvernului ca, printr-o Hotarare de Guvern, sa fie alocate sume de bani pentru achizitionarea de combustibili necesari asigurarii incalzirii locuintelor din Campulung Moldovenesc, in timp ce conducerea primariei "se afla intr-o veselie generala". "Probabil ca vom promova o Hotarare de Guvern sa mai faca o chermeza", a spus prefectul de Suceava. El a adaugat ca Prefectura Suceava se va implica in continuare pentru asigurarea caldurii in acest municipiu, pentru a sprijini cetatenii din localitate. Pe de alta parte, primarul municipiului Campulung Moldovenesc, Gabriel Constantin Serban, a declarat ca situatia incalzirii in municipiu este o preocupare permanenta a actualei administratii locale, dar ca viata acestui oras este "mult mai complexa" si nu se reduce doar la aceasta problema. "Orasul are nevoie de promovare pentru a se dezvolta economic si sa nu mai existe probleme legate de asigurarea de fonduri", a spus Serban. "Am preluat o situatie financiara dificila si trebuie sa o redresam impreuna cu autoritatile judetene si centrale abilitate, care sa ne sprijine in demersurile noastre", a spus primarul municipiului Campulung Moldovenesc. Programul de furnizare a caldurii in municipiul Campulung Moldovenesc a fost reluat saptamana trecuta, dupa ce a fost intrerupt la inceputul lunii decembrie 2004, dar combustibilul achizitionat cu fonduri de la bugetul local mai poate asigura incalzirea apartamentelor doar o saptamana. Conducerea Primariei Campulung Moldovenesc a solicitat Prefecturii si Consiliului Judetean Suceava sa intocmeasca un proiect de Hotarare de Guvern in vederea acordarii unui sprijin financiar, astfel incat sa se poata continua furnizarea de agent termic in apartamentele din municipiu, in conditiile in care in zona se inregistreaza temperaturi scazute.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite