Pictorita Emilia Dumitrescu si-a donat opera municipalitatii si acum traieste din mila publica
0In urma cu patru ani, ziarul Adevarul prezenta cazul pictoritei Emiliei Dumitrescu, un adevarat mit al Brailei. Artista a donat municipalitatii casa si toate lucrarile sale, pentru ca intregul oras sa
In urma cu patru ani, ziarul Adevarul prezenta cazul pictoritei Emiliei Dumitrescu, un adevarat mit al Brailei. Artista a donat municipalitatii casa si toate lucrarile sale, pentru ca intregul oras sa se bucure de opera la care a trudit decenii la rand. La vremea respectiva, autoritatile promiteau ca ii vor asigura Emiliei Dumitrescu o batranete linistita. Nu s-au tinut de cuvant. Anul acesta, in zi de sarbatoare, de Sfantul Nicolae, redactori ai ziarului Obiectiv - Vocea Brailei au intalnit-o pe pictorita octogenara Emilia Dumitrescu la poarta caminului de batrani "Sfintii Apostoli Petru si Pavel" cersind ceva de mancare. La 83 de ani, cetatean de onoare al Brailei, pictorita Emilia Dumitrescu traieste rupta de realitate, dar si ignorata de cei care ar fi trebuit sa-i poarte de grija in semn de respect pentru gestul facut fata de semenii si concitadinii sai. Emilia Dumitrescu, nascuta in anul 1921, a frecventat cursurile Academiei de Arte Frumoase si ale Facultatii de Litere si Filosofie din cadrul Universitatii Bucuresti, dupa care s-a retras in orasul de suflet, Braila, unde a dat viata unor opere artistice valoroase, imortalizate pe panza. Picturile cu oameni si locuri din Braila au stat pe simezele unor expozitii din intreaga lume. "Vino sa-ti arat tablourile. Vino sa vezi peisajele cu Baltile Brailei, Filipoiu, Nea Cuprian, Corotisca. Dar am uitat. Unde este casa mea? Unde sunt tablourile?", i-a spus pictorita, incantata ca a fost recunoscuta, ziaristei de la Obiectiv. In fata tablourilor expuse in Galeriile de Arta "Emilia Dumitrescu" artista s-a insufletit brusc pentru un moment, dupa care s-a detasat din nou elegant de realitate: "Asta e casa mea? Uite ce palat mi-a oferit domnul Lungu (fostul primar al Brailei - n. red.)". "Palatul" este un apartament amenajat in casa donata pentru galerii de artista, locuinta careia municipalitatea a uitat sa-i amenajeze un sistem de incalzire, motiv pentru care Emilia Dumitrescu nu a locuit aici niciodata. Singura si bolnava, marea pictorita a Brailei locuieste cu pisicile sale printre gunoaie si gandaci intr-un apartament insalubru, din cartierul marginas Hipodrom. Vecinii spun ca nimeni nu o ingrijeste, desi municipalitatea se angajase cu cativa ani in urma sa-i asigure o batranete linistita. In afara de plata intretinerii, nimeni nu se mai intereseaza de marea artista ce umbla acum imbracata in zdrente, cersind de mancare pe la portile azilurilor de batrani din orasul de la Dunare, pe care l-a zugravit in culori atat de frumoase. In urma cu cativa ani, in catalogul unei expozitii, Emilia Dumitrescu spunea: "Eu cred ca pot rezista acum, in aceasta cumplita singuratate, pentru ca traiesc din amintiri frumoase".