Personalităţi din România, despre studiul religiei în şcoli

"Adevărul" lansează astăzi o dezbatere publică despre locul şi rolul pe care ar trebui să-l aibă religia în şcolile de stat Aproximativ 100 de persoane au format ieri un lanţ uman în

"Adevărul" lansează astăzi o dezbatere publică despre locul şi rolul pe care ar trebui să-l aibă religia în şcolile de stat

Aproximativ 100 de persoane au format ieri un lanţ uman în jurul Bisericii Elefterie Vechi din Bucureşti cerând introducerea obligatorie a studiului religiei în licee. Manifestanţii, în majoritate preoţi, reprezentanţi ai sindicatelor din educaţie şi ai Partidului Conservator care a avut şi iniţiativa, au declarat că vor depune în această săptămână la Senat o propunere legislativă în acest sens. Propunerea vine în contextul în care trei proiecte de legi ale educaţiei elaborate de minister urmează să intre în această perioadă în dezbatere parlamentară.

După 50 de ani de comunism ateu în care singură "icoana" lui Ceauşescu domina sălile de clasă, programele şi manualele şcolare, creştinismul a revenit în instituţiile de învăţământ public din România. Deocamdată, religia este studiată în şcoală opţional, deşi numărul părinţilor, ca şi al cadrelor didactice care ştiu acest lucru este foarte redus. Unii au văzut acest gest ca pe unul firesc de recuperare a valorilor date de parcurgerea a 2.000 de ani de creştinism.

Alţii au atras atenţia asupra informaţiilor eronate conţinute de manualele de religie şi au cerut înlocuirea ei cu o istorie a religiilor care le-ar oferi elevilor o mai mare toleranţă şi deschidere culturală. Până la urmă este bună religia în şcoli? "Adevărul" deschide o campanie de informare despre religia la clasă, conţinutul manualelor, statutul profesorilor de religie în şcoli, rezultatele după aproape 20 de ani de predare în învăţământul public, precum şi despre cum s-au rezolvat aceste probleme în alte ţări civilizate ale Europei. Iată ce cred personalităţi din România despre studiul religiei în şcoală.

Preafericitul Daniel, patriarhul României

"Prezenţa disciplinei Religie în sistemul de învăţământ public nu reprezintă o inovaţie sau un model românesc, ci un act de dreptate, bazat pe cultura românească europeană, şi o necesitate permanentă în procesul nobil de formare moral-socială a elevilor. (…) Fără cunoştinţele oferite de acest domeniu, nu putem înţelege istoria şi cultura acestui continent."

Anca Velicu, Institutul de Sociologie al Academiei

"Mi se pare normal să se studieze religia la şcoală, depinde însă de cât şi cum se face acest lucru. Problema e ce le oferim copiilor pentru studiu: lucruri de cultură generală, de filosofie a religiilor, de istorie sau le oferim doar cultura unei religii. Le predăm o informaţie verificabilă sau o tradiţie? Trebuie să fim atenţi şi la conţinutul manualelor de religie, să nu facă discriminări în defavoarea altor culte. Ora de religie ar trebui să aducă o deschidere culturală către valori, nu să devină dogmatică."

Sorin Ioniţă, director SAR

"Studierea religiei este cea mai mică problemă a educaţiei la ora actuală în România. Nu face nici rău, nici bine, copiii nu prea iau în serios orele de religie. Pe de altă parte, Biserica Ortodoxă Română face lobby ca să mai câştige ceva şi probabil că cei de la alte culte sunt teoretic discriminaţi. E o problemă de principii până la urmă. Nu se schimbă societatea în urma introducerii sau scoaterii religiei din programă."

Vintilă Mihăilescu, sociolog, directorul Muzeului Ţăranului Român

"Problema dacă predarea ortodoxiei în şcoală afectează celelalte culte religioase practicate în România este secundară. Problema principală este una de principiu: dacă predarea istoriei religiilor nu poate fi decât benefică, predarea religiei, oricare ar fi aceasta, în instituţiile statului, oricare ar fi acestea, pune problema de principiu a despărţirii de drept şi de fapt a celor două tipuri de instituţii.

A argumenta apoi că părinţii nu mai au timp să-şi educe copiii, deci cineva trebuie să le spună despre Dumnezeu, că oricum asta nu are să le strice, ba dimpotrivă, că această despărţire e foarte bună pentru corp (deci în domeniul economiei şi a altor activităţi profane), dar că nu se aplică spiritului etc., acestea nu sunt decât strategii discutabile de a împăca şi capra, şi varza, adică, în ultimă instanţă, de a trişa şi cu statul, şi cu Dumnezeu pentru a ne descurca şi aici, şi dincolo…"

Cristian Adomniţei, ministrul educaţiei

"Un număr mare de părinţi optează, în numele copiilor lor, pentru studierea religiei în şcoală. Evident că educaţia religioasă se adresează sufletului, că un copil poate adopta o scară de valori sănătoasă, prin intermediul modelelor pozitive prezentate la această oră. De ce ar fi rău un lucru care îi învaţă cum să fie mai buni, mai toleranţi, mai atenţi la cei din jur, mai sociabili, până la urmă?"

Ştefan Vlaston, preşedinte Edu-Cer

"Copiii nu au fost suficient informaţi că au voie să nu urmeze cursurile de religie. Încă nu s-au găsit soluţii cu ce să-şi umple timpul copilul care nu vrea să se ducă la ora de religie. Copiii până la 16 ani nu au discernământ să-şi formeze o judecată clară, proprie, asupra a ceea ce înseamnă religia, ei au fost formaţi să gândească într-un anumit fel de profesorii de religie. Iar părinţii nu s-au băgat. Pe de altă parte, şi profesorii de religie au presat pentru a obţine norma întreagă."

Doina Cornea, profesoară, fost disident

"Studiul religiei trebuie să fie obligatoriu în clasele mici. Noi suntem creştini de 2.000 de ani. În clasele mai mari cred că este benefic studiul istoriei religiilor. Deşi am absolvit o şcoală confesională catolică, nu mi-a plăcut nici dogmatica, nici apologetica. Pe mine cartea lui Mircea Eliade despre istoria religiilor m-a readus la credinţă. Un manual de istorie a religiilor inspirat de Mircea Eliade ar putea fi o soluţie."