Persoanele cu handicap pot lua metroul doar din doua statii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Una dintre cele mai importante institutii culturale a devenit accesibila persoanelor cu handicap. Este vorba de Sala Palatului, unde s-au instalat recent doua rampe independente si s-au amenajat

Una dintre cele mai importante institutii culturale a devenit accesibila persoanelor cu handicap. Este vorba de Sala Palatului, unde s-au instalat recent doua rampe independente si s-au amenajat locuri de parcare pentru persoanele cu handicap. In curand, vor fi montate si toalete speciale in grupurile sanitare, da asigurari Nicolae Uta, directorul tehnic al Salii Palatului. Accesul in institutiile publice este un obiectiv de aderare la Uniunea Europeana. Romania are legislatia ceruta de UE, dar aceasta nu se respecta. Treptele, coridoarele inguste sau lifturile stramte nu le permit celor cu handicap nici macar sa iasa din casa. In cazul in care ies totusi afara, strada nu este deloc mai primitoare. Urcarea pe trotuar, cu caruciorul, este o adevarata aventura, iar accesul in autobuze este interzis. Termenele asumate la Bruxelles pentru "accesibilizari" au trecut de mult. Abia dupa ce se vor cumpara in Bucuresti 500 de autobuze speciale, cu platforma la nivelul bordurii, urcatul in autobuz nu va mai fi imposibil. Metroul este si el inaccesibil. Pana acum, singurele statii de metrou accesibilizate sunt Gara de Nord si 1 Mai. Cu alte cuvinte, cei care reusesc sa intre in subteran, sunt obligati sa se plimbe intre cele doua statii, pentru ca la celelalte nu pot iesi la suprafata. Chiar seful Organizatiei Nationale pentru Persoanele cu Handicap din Romania povesteste o "patanie" la Primaria Capitalei, unde i s-a propus sa fie dus in brate, pentru ca nu exista rampa de acces. "Nu vrem mila oamenilor, ci posibilitatea de a ajunge intr-un loc public prin forte proprii. Suntem, practic, exclusi de la viata sociala", spune Francis Simon, directorul ONPH. In loc sa li se ofere accesibilitati pentru a putea fi productivi, romanii care au un handicap sunt tranformati, fara voia lor, in asistati.

Stil de viață



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite