Perfectă în ziua nunţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ziua în care spui „Da“ reprezintă şi ocazia de a fi cea mai frumoasă pentru prieteni, rude, apropiaţi şi în special pentru alesul inimii tale, aşa că pregăteşte-te din timp. Consideră că imaginea ta, în cea mai fericită zi a vieţii, asemenea unui joc de puzzle, este compusă din mici detalii.

Când îţi doreşti cu adevărat ca în ziua nunţii să străluceşti şi să le arăţi celorlalţi cea mai bună versiune a ta, pregătirile trebuie începute cu cel puţin două, trei luni înainte. Imaginea ta va rămâne pentru totdeauna imortalizată în fotografii şi, prin urmare, felul în care arăţi merită toată atenţia care trebuie îndreptată asupra detaliilor.

Dacă ai probleme cu tenul, mă refer în special la acnee, nu te baza doar pe performanţele fondului de ten şi pe măiestria make-up artistului. Într-adevăr, o şedinţă de machiaj profesional poate schimba multe, însă cele mai reuşite machiaje se realizează pe un ten perfect sănătos. Aspectul tenului se poate ameliora incredibil în câteva luni cu ajutorul unui tratament prescris de un  medic dermatolog.

Zâmbet pentru cea mai frumoasă zi

Când se apropie ziua nunţii, începem să ne gândim la ce culoare de ruj să purtăm, însă mai puţin sau aproape deloc la aspectul danturii. O alternativă mai blândă, însă de anduranţă, în locul unui tratament de albire efectuat de dentist, este folosirea unei paste de albire a dinţilor. În acest caz nu trebuie să te aştepţi chiar la un zâmbet imaculat precum cel al vedetelor de la Hollywood.

Pentru rezultate evidente trebuie să începi să foloseşti cu consecvenţă un astfel de produs cu cel puţin trei luni înainte de fericitul eveniment. Este de la sine înţeles că în timpul în care urmezi tratamentul trebuie să te fereşti de alimente şi lichide care ar putea păta sau afecta smalţul. Ai nevoie de un produs profesional, dotat cu competenţe medicinale. Pasta de dinţi medicinală trebuie să ofere o albire a dinţilor printr-o metodă non non-abrazivă. Găseşti un astfel de produs fie în farmacii, fie chiar în cabinetul dentistului, recomandat ca o completare a tratamentului profesional de albire.

Alege rujul potrivit

Înainte de achiziţionarea unui ruj va trebui să iei în calcul rezistenţa şi textura produsului respectiv înainte să te preocupi de culoarea lui. Este clar că ai nevoie de un ruj rezistent cu proprietăţi anti-transfer.

Problema arhicunoscută a acestor tipuri de rujuri este că usucă destul de tare buzele. Dacă ştii deja că ai probleme cu buzele uscate este bine să le hidratezi intens, chiar cu câteva zile înainte, cu un stick tratament pentru buze. 

Din fericire, noua generaţie a rujurilor de lungă durată îşi impregnează pigmentul de culoare în buze şi nu se mai depun la suprafaţa lor, evitând astfel senzaţia de buze „încărcate". 

Gene XXL

Dacă ai ochii mici, genele false vor fi eroul tău în ziua cea mai importantă din viaţa ta. Genele false imprimă privirii un unghi de „deschidere" maxim şi prin urmare, iluzia optică de ochi mai mari. Dacă nu ai mai purtat niciodată gene false, cele mai indicate şi mai confortabile sunt genele fir cu fir. Efectul este aproape la fel de spectaculos ca şi în cazul genelor coroană şi nici nu le vei simţi pe tot parcursul zilei. Acest tip de gene necesită un adeziv special pentru gene individuale, pentru ca acestea să reziste mai mult. Orice tip de gene ai alege, bandă sau individuale, nu te baza pe adezivul din cutie ci caută, în magazinele de specialitate, un adeziv de gene profesional.

image
image
Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite