Un minor din Penitenciarul Bistriţa reclamă abuzurile sexuale ale unor colegi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un minor arestat preventiv, aflat în Penitenciarul Bistriţa, susţine că ar fi fost abuzat sexual de către colegii de celulă, conducerea închisorii dispunând efectuarea unei anchete interne

Un minor arestat preventiv, aflat în Penitenciarul Bistriţa, susţine că ar fi fost abuzat sexual de către colegii de celulă, conducerea închisorii dispunând efectuarea unei anchete interne pentru a afla dacă acuzaţiile se confirmă. Inspectorul principal-şef Constantin Ioniţoaia, şeful Penitenciarului cu Regim Închis Bistriţa, a declarat, joi, că a aflat despre traumele prin care a trecut băiatul după ce acesta a relatat unei rude întâmplările, iar persoana respectivă s-a adresat presei. "Din august până în octombrie 2005, acest copil a stat în camera 7 cu încă trei minori. În octombrie, când deja nu mai putea suporta, a fugit la medicul penitenciarului, i-a arătat vânătăile de pe corp şi l-a rugat să-l ajute să scape din acea cameră. A fost mutat în camera 16, unde a stat cu alţi tineri, care, spre deosebire de ceilalţi, s-au purtat foarte frumos cu el. La scurt timp, în noiembrie, a fost mutat forţat înapoi în
camera calvarului
. (...) Pentru copil au început din nou bătăi zilnice şi crunte, iar din 14-15 noiembrie 2005, când cei trei minori au văzut că nimeni nu a luat măsuri disciplinare împotriva lor, au început să-l supună pe acest copil la perversiuni sexuale. Acest calvar a durat 50 de zile, fără ca nici un agent de pază sau ofiţer să facă ceva", se arată în documentul dat publicităţii de ruda minorului. Adolescentul fusese arestat preventiv pentru furt, însă judecătorii nu i-au stabilit încă pedeapsa finală, procesul lui fiind pe rol la Tribunalul Bistriţa-Năsăud.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite