Patronul de hotel care a batut ziaristii, infractor notoriu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

* El are 5 condamnari la activ si este acuzat de viol si perversiuni sexuale comise asupra unei receptionere nou-angajate * Politistii din Mamaia, arsi la salariu pe 3 luni, pentru pasivitatea in fata infractorului

Patronul de hotel care a batut ziaristii constanteni cu ocazia controlului Autoritatii Nationale pentru Turism este acuzat si de viol. George-Vergiliu Bosanceanu detine hotelul "Histria" din Mamaia, care adaposteste prostituate si clienti de-ai lor. La sfarsitul saptamanii trecute, turistii nimeriti la "Histria" au reclamat mizeria pe care trebuie sa o suporte contra cost. Corpul de Control al ANT, in frunte cu directorul Alina Dinca, a descins vineri, 2 iulie, la hotel, dar a fost intampinat cu invective de patronul Bosanceanu, care si-a revarsat furia pe ziaristii ce insoteau inspectorii. Patru jurnalisti au fost loviti, iar camerele de filmat ale posturilor de televiziune TVR 1 si National TV au fost distruse. Printre victime - o ziarista (corespondenta National TV), care a devenit sac de box si pentru prietenul lui Bosanceanu, Adrian Ciocan. Politistii de la Politia Mamaia, chemati la fata locului, au asistat pasivi la bataie. Pentru neimplicare si lipsa de fermitate in luarea masurilor legale impotriva celor doi agresori, agentul-sef adjunct Nicolae Zaiet (detasat de la IPJ Ialomita) si agentul Luigi Pescaru au fost sanctionati de IPJ Constanta cu diminuarea salariului pe o perioada de 3 luni, iar seful Politiei Mamaia a fost atentionat pentru purtarea subordonatilor sai. In aceeasi zi de vineri, dupa scandal, la Politia Mamaia s-a prezentat o angajata a lui Bosanceanu. Mihaela Tomescu (22 ani), din Cobadin, lucra de nici trei saptamani la "Histria" ca receptionera. Vineri dimineata, la ora 7, inaintea sosirii echipei din minister, fata a fost chemata in camera de hotel a patronului, care a obligat-o sa faca sex cu el. Receptionera a fost silita si la perversiuni sexuale. Dupa ce a scapat de patron, fata s-a dus la Medicina legala, cerand examinarea medicala. Apoi s-a adresat Politiei. George Bosanceanu este un infractor notoriu, cu 5 condamnari la activ, pentru fals, inselaciune si tainuire la furt calificat. Patronul de hotel este eliberat conditionat din puscarie, unde a efectuat un "sejur" intre anii 2000 si 2002. Pe rolul Parchetului de pe langa Tribunalul Constanta se mai afla un dosar penal pentru neinregistrare de venituri si spalare de bani, pentru un prejudiciu de circa 1,3 miliarde de lei. Bosanceanu a atacat, vineri, ziaristii pe motivul incalcarii... "dreptului la imagine".

Stil de viață



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite